Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, psihologul Gaspar Gyorgy vorbește despre greșelile pe care le facem ca părinți, încercând să le oferim copiilor totul. El explică de ce e periculoasă goana părinților după perfecțiune și ce efecte are aceasta asupra copilului și a întregii familii. Specialistul atrage atenția și asupra blocajelor de comunicare ce apar în cuplu după nașterea copilului, oferind soluții pentru a le depăși.
Totul despre Mame: Mai mult decât oricând, părintele de azi își dorește să fie unul perfect. Îi cumpără copilului hrană bio, citește și aplică cele mai noi teorii de parenting, învață să-și asculte copilul, îi arată că-l iubește necondiționat până la cer și înapoi, îi oferă educație aleasă și timp de calitate în familie. Există, totuși, un pericol în această abordare? Care sunt limitele acestei goane după perfecțiune?
Perfecțiunea este una dintre cele mai seductive capcane în care poate să alunece părintele modern al zilelor noastre. Din dorința de a fi cât mai diferiți față de părinții noștri și devenind tot mai interesați de importanța viitorului unui copil, mulți dintre adulții de azi se implică într-o cursă inumană pentru a-i oferi celui mic ceva “mai bun, mai eficient și mai calitativ”. Însă marele dușman al binelui este “mai binele” (pe numele său adevărat perfecționismul), care reprezintă calea sigură către epuizarea psihologică și emoțională a adultului. Din păcate, perfecționismul naște doar anxietate și suferință, deoarece noi oamenii nu suntem perfecți, suntem umani și prin urmare imperfecți.
Părinții au nevoie de o abordare integrată, una din care să nu se excludă nici pe ei înșiși. Din punctul meu de vedere, ca susținător al parentingului conștient, nevoile părintelui sunt la fel de importante ca și cele ale copilului. Iar faptul că renunțăm în mod repetat la noi înșine, în favoarea unor dorințe mai mult sau mai puțin importante ale copilului, nu cred că este o dovadă de iubire și nici un model de urmat pentru copilul care ne va perpetua modelul. Un părinte perfecționist este la risc să-și viruseze și copilul cu această “boală” – iar cercetările ne arată că în timp costurile sunt foarte mari. Tulburările de anxietate, depresia, adicțiile, tulburările de comportament alimentar și erupțiile de agresivitate sunt doar câteva din urmările perfecționismului perpetuat în familie și societate.
Totul despre mame: În foarte multe familii, binele copilului este văzut ca scop suprem. Totul gravitează în jurul lui, iar părinții, cu nevoile și preocupările lor, trec pe loc secund. În ce măsură este benefică o astfel de abordare?
Aceasta este o mare dezbatere în lumea parentajului. Experții în parenting, care au o altă formare de bază decât psihologia sau disciplinele socio-umane, văd totul din perspectiva copilului. Aceștia depun un efort uriaș pentru a-i învăța pe părinți să se uite cu o mai mare atenție la nevoile copilului, care se află în imposibilitatea de a-și asigura singur supraviețuirea în lume, și au dezvoltat o serie de instrumente prin care părintele se poate concentra mai atent asupra copilului. Specialiștii în psihologia familiei și științele relaționale, așa cum sunt și eu, vedem familia ca un sistem, unul în care orice exces poate duce la dezechilibru, îmbolnăvirea relațiilor și ulterior a membrilor familiei. Mai simplu spus, vedem familia ca un corp, în care dacă un organ (în acest caz membru de familie) suferă, funcționalitatea întregului va fi afectată.
Astfel, eu cred foarte mult în puterea relațiilor și în parentajul conștient – ceea ce înseamnă că pentru a fi cu adevărat atent la nevoile copilului și a susține dezvoltarea armonioasă a acestuia, părintele trebuie să se cunoască și să se descopere pe sine; să învețe să facă diferența între nevoile sale și ale copilului; și mai apoi să dezvolte o relație parentală cât mai flexibilă. De asemenea, nu cred prea mult în tehnici și intrumente de creșterea copilui. Îmi pun încrederea în faptul că resursele adevărate se află în fiecare familie și în fiecare relație-părinte copil, însă pentru a ști unde și cum să le căutăm, ajută să ne instruim mintea cu câteva teorii științifice – așa cum sunt descoperirile despre creierul uman, formarea atașamentului sănătos, teoria dezvoltării copilului și desigur cultivarea relațiilor sănătoase
Totul despre mame: Orice femeie și orice bărbat poate fi mamă, respectiv tată? Există familii în care unul sau ambii parteneri spun că nu sunt făcuți pentru a fi părinți. Este vorba de teamă sau chiar meseria aceasta nu este pentru toată lumea?
Umanistul din mine, ar spune, da, fiecare om are suficient de mult potențial încât să-și dezvolte capacitatea necesară unei interacțiuni sănătoase cu un copil. Experiența clinică îmi arată însă și faptul că acest potențial nu se dezvoltă mereu foarte ușor sau de la sine. Mulți dintre noi avem nevoie să ne pregătim serios pentru acest rol. Cred că ideea de o “școală a părinților” este una foarte bună, pentru a transforma ceea ce știm la nivel de intuiție în cunoștințe validate și a recunoaște care sunt rănile noastre psihologice înainte de a le lăsa moștenire copiilor care ne îmbogățesc viața. Cei care mă cunosc știu că sunt un mare iubitor al muncii și cercetării realizate de dr. Daniel Siegel – iar el este de părere că fiecare părinte sau viitor părinte are nevoie să-și cultive starea de prezență conștientă (mindfulness), să aibă disponibilitatea de a învăța pe tot parcursul vieții, să nu înceteze din a fi flexibil la schimbările copilului și să-și mențină capacitatea de a se bucura de viață.
Totul Despre Mame: Care sunt cele mai frecvente trei greșeli de comunicare pe care le fac partenerii unui cuplu?
Escaladarea – atunci când dialogul este în fapt un dublu monolog, ambii parteneri vorbesc și niciunul nu mai ascultă. Iar frustrarea rezultată din faptul că cei doi nu se văd, nu se aud și nu se simt, activează o serie de artificii emoționale și eșecuri comportamemtale.
Invalidarea – atunci când într-o ceartă avem impresia că doar noi avem dreptate, că adevărul nostru este mai „adevărat” decât al partenerului și facem tot ce ne stă în cale pentru a-l doborî pe celălalt.
Retragerea- ieșirea din discuție fără a anunța sau înainte de a găsi o rezolvare și fără a avea intenția de a continua dialogul într-un viitor apropiat. Este un soi de „Nu mai sunt dispus să port această discuție!”
Totul Despre Mame: Cum se pot evita rutina și plictiseala în cuplu? Internetul abundă de sfaturi siropoase, care, însă, sunt frivolități pentru unii.
Noua știința a relațiilor de iubire ne indică foarte clar că pasiunea în cuplu se menține prin implicare, curiozitate și flexibilitate în comportamente. Cred că prea des avem falsa impresie că ne cunoaștem atât de bine pertenerul încât acesta nu mai are nimic nou să ne arate, însă realitatea este alta. Dacă ne uităm cu alți ochi la partener, purtând ochelarii curiozității și ai admirației, zi de zi, vom descoperi ceva nou sau diferit. Partea frumoasă este că oamenii se schimbă, dar din păcate părerea noastră despre ei este mult prea statică.
Totul Despre Mame: Cât de importante sunt vacanțele în familie și weekendurile petrecute cu copiii? De ce este important ca părinții să se distreze alături de copiii lor?
Foarte importante. Distracția în familie este ca o detoxifiere psihologică. Cu toții avem nevoie de veselie, mișcare, timp petrecut împreună și o altfel de conectare. Una în care să le permitem copiilor să vadă partea ludică din noi și să le oferim modelul adultului care știe că relaxarea este la fel de importantă ca munca și asumarea de responsabilități. Din păcate, distracția nu face casă bună cu perfecționsimul, despre care am vorbit la începutul interviului, dar din fericire ne putem vindeca de aceasta permițând ca bucuria și joaca să revină în viețile noastre.
Totul Despre Mame: De cele mai multe ori, după apariția unui copil, viața de cuplu intră în stand-by. Când partenerii realizează acest lucru și încearcă să se regăsească, își dau seama că se lovesc de un blocaj de comunicare. Cum îl pot depăși?
Aș vrea să vă pot răspunde spunând cu încredere că fiecare blocaj în comunicare dintre doi parteneri de viață se poate repara cu bine. Însă, dacă vreau să fiu sincer trebuie să recunoasc că nu este chiar așa. În viziunea mea, relațiile sunt precum organismele vii, acestea necesită o atenție constantă și asumată din partea noastră. În calitate de psihoterapet, eu “vindec” relații și nu oameni, iar uneori relația a fost atât de mult timp ignorată încât nu mai poate fi resuscitată, și pierderea acesteia doare, la fel de tare ca și atunci când ne accidentăm grav corpul. Dacă, însă, nu a trecut foarte mult timp sau dacă ambii parteneri își doresc foarte mult să rămână împreună, atunci blocajele se depășesc prin cultivarea inteligenței relaționale – adică a învăța să comunicăm într-o manieră plină de respect și umanitate; a vorbi despre noi și emoțiile noastre; a face referire la fapte și situații concrete și nu a ataca personalitatea partenerului; și nu în ultimul rând, a învăța să ne exprimăm nevoile într-o manieră asumată.
