Este al doilea Crăciun al lui Luca și deja devine mult mai amuzantă această sărbătoare cu un copil de aproape doi ani în casă, care știe de Moș Crăciun încă din vară. Ne cântă Mot Cătun, O, bad tumos și Jingal Bels pe repeat, așa că vă puteți imagina cât de tare am așteptat zilele de Crăciun dacă repetăm colinde din septembrie, vorbim despre brad din octombrie și împachetăm cadouri din noiembrie. Pe 1 decembrie am decorat frumos casa de sărbătoare ca să se bucure copilul, ne amăgeam noi. Cu greu am mai rezistat noi, părinții, încă 10 zile până să împodobim bradul nostru din plastic, iar în ziua cu pricina, soțul și-a luat liber de la serviciu ca să participe pe deplin la amintirile familiei. Ninsese toată noaptea, iar afară era decorul perfect pentru bradul din casă. Am pus din nou colindele nemuritorului Hrușcă și am scos cutia cu ornamente, îmbiindu-l pe Luca să participe la ce va urma să se numească, peste ani, tradiția familiei Grigoroiu, episodul iarna, scena Bradul.
Vedeam amândoi, naivi, cadre cinematografice cu noi, îmbrăcați în roșu și verde, cum ornam bradul, cu un copil total dedicat acestei activități care ne ajuta să fixăm globurile pe crengi din proprie inițiativă și se ridica pe vârfuri să fixeze steaua în vârful bradului. Era magic. Sau, mă rog, putea să fie magic dacă Luca nu ar fi fost total dezinteresat de ceea ce se întâmpla în jurul lui. Din momentul în care am scos bradul și până când l-am terminat de ornamentat, a făcut orice să nu participe, ba chiar, ca niciodată, s-a jucat singur ore bune. A citit carte dupa carte, s-a dat cu motocicleta, a dansat, a cântat, nimic din jurul lui nu îl interesa, însă la sfârșit s-a bucurat foarte tare de luminițe. În concluzie, i-a plăcut bradul nostru, dar nu l-a atras decât să îl aprindă dimineața și să îl stingă seara. Bun, un brad pe listă.
Al doilea brad de bifat a fost cel al bunicilor paterni pe care l-a ignorat și mai și, însă s-a preocupat foarte tare de toată turta dulce care trona langa el. În sufragerie eu ornam bradul, în bucătărie bunicii făceau cârnații, iar pe hol el îndesa prăjitură după prajitură.
Al treilea brad pe listă a fost cel al bunicilor materni pe care l-am facut în Ajunul Crăciunului într-un orășel italian din provincia Toscana, unde tradiția spune ca lângă brad să se construiască și scena Nașterii Domnului din figurine special create: ieslea lui Iisus, Iosif și Maria, cei trei Magi, animalele din staul și îngerii. Numai că în 15 minute cât ne-a luat nouă să împodobim brăduțul italian, copilul nostru a rupt un podeț de lemn, a spart un îngeraș și un țăran cu un miel în spate, și-a făcut garaj din staul și a dansat pe căsuța de lemn în timp ce cânta: „Bună dimineața la Mot Adun”, deși în fundal cânta suav același Hrușcă, nelipsit de la niciun împodobit de brad, tradiția familiei Grigoroiu senior, scena Bradul.
Așadar, am bifat deja trei brazi, nu mai avem chef de niciunul până la anul și avem pe nota de plată a lui Babbo Natale, adică Moș Crăciun italian, o iesle nouă, modelul 2012.
Crăciun fericit!
