Întâia noapte când copilul doarme la un prieten, prima noapte de panică pentru părinți

cand copilul doarme la un prieten totul despre mame

Copilul doarme la un prieten. Ce simte copilul și ce simt părinții lui? 

Întrebarea cu dormitul la un prieten a venit, în cazul nostru, pe când avea copilul vreo 5-6 ani.

Recunosc că mi-a venit să țopăi, să strig de bucurie, să fug repede să mă epilez, să bag șampania la rece. „Daaaaaaaa!!!”, striga mintea mea de mamă fără bunici în preajmă. La fel țipa și mintea tatălui copilului, care și-a verificat fără să vrea barba, să vadă dacă e țepoasă au ba.

Despre cum să le dăm drumul copiilor să plece de lângă noi vorbește Robin Grille în cartea sa Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte

Și l-am lăsat să plece…

Eram în vizită la prieteni de când lumea, copiii se știau bine, am fost în vacanțe împreună. Aveam toate motivele să am încredere că va fi bine. După scurtul moment de euforie care ne-a străbătut pe amândoi părinții, ahtiați după un pic de timp în doi, a început valul de îngrijorare. „Nu are pijama, periuță de dinți, cum o să doarmă fără Lula (jucăria lui de somn), dacă se sperie și vrea acasă, nu mai bine săptămâna viitoare?!” Copilul insista, insista și celălalt copil, ba chiar și părinții săi, nici noi nu eram tocmai convinși că nu vrem. Așa că ne-am luat sufletul în dinți și pe la șapte seara am plecat spre casă, făcând cu mâna pe geamul mașinii.

Minunea a durat puțin

Am dat în mintea adolescenților la primul viraj. Cu muzica dată taaaare, cântam cât ne țineau bojocii. Apoi am început să aruncăm priviri scurte, în retrovizoare, spre înălțătorul din spate, care se prezenta cam gol. Uraaaaa! Libertate. Apoi am dat muzica un pic mai încet. „Oare chiar va adormi acolo?” Ajunși acasă, am verificat să aibă telefoanele baterie și soneria pe maxim. Visam pat cu petale de trandafiri, dar stăteam ca pe ghimpi. Soțul meu a propus să sunăm să vedem ce face. Zis și făcut. Distracția era în toi la copii, la noi îngrijorare mascată bine. Nu că nu ne pria, însă copilul, ca toți copiii, avea ritualul lui de somn. Smoothie-ul de banane cu miere și lapte, povestea de seară, pupatul, cuibăritul. Ne priveam de parcă l-am fi abandonat singur în deșert. Bun, hai să ne stingem dorul cu șampania care, între timp, se răcorise în congelator. Stoooop! Dacă se întâmplă ceva și trebuie să mergem după el? Fără alcool. Un film, atunci? Pe la ora 9 seara, ora lui de culcare, am atins apogeul panicii. Tot atunci a venit și telefonul. „O vreau pe Lula.” Am făcut bagajul cu de toate și ne-am întors la prietenii noștri. Am predat micuța geantă de voiaj și am descoperit că deja copiii erau în pijamale, al nostru în pijama de împrumut. Cocoțați în pat, la desene, cu un cearceaf pe post de cort improvizat. „Vrei să vii acasă?”, i-am șoptit la ureche după ce l-am pupat de noapte bună. Nu voia, dar avea nevoie de Lula. Jucăria a fost plasată strategic în brațele copilului și am plecat în tura a doua spre libertatea mult râvnită.

Totul a fost bine. Pentru copil

Am decis să rămânem vigilenți, în caz că e nevoie să-l recuperăm. Desigur, neavând bunici în preajmă, era cu totul neobișnuit să fim fără copil. Inutil să spun că focuri de artificii n-au ieșit, doar că am petrecut zeci de minute privind arhiva cu poze de la naștere până atunci. Liniștea din casă era nefirească, noi ne simțeam vinovați. Așa că ne-am refugiat… Eu în seriale, omul în coduri de HTML. Fiecare cu mobilul la un centimetru de cap. Iradiați, dar pe fază!

Nu mai știu când am adormit, dar știu că m-am trezit complet panicată. Unde e copilul? Ce face? De ce nu sună? Să sunăm noi? Noaptea a trecut cu bine pentru el. Au râs până n-au mai putut, au dormit în același pat, au luat micul dejun împreună. L-am recuperat la prânz, fresh ca o portocală proaspăt culeasă, noi storși de îngrijoare. De atunci au trecut niște ani și multe nopți dormite pe la prieteni, plus tot atâtea nopți cu prieteni care au dormit la el. Acum știm să ne relaxăm și să ne bucurăm de clipele de liniște, fără să ne setăm pe modul de panică de parcă ar veni sfârșitul lumii. De fapt, nu vine. E doar o pauză pe care am învățat s-o savurăm.

Despre cum să le dăm drumul copiilor să plece de lângă noi vorbește Robin Grille în cartea sa Parenting cu iubire – Descoperă-ți instinctele de părinte

Visați și voi la momentul când copilul doarme la un prieten, dar simțiți că nu e gata să se despartă de voi? Avem o recomandare de lectură, în acest caz: Anxietatea de separare la copii, în funcţie de vârstă

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()