Lucruri pe care doar o mamă de băiat le ştie

Alexandra Constantin
mama de baiat

Rolul de părinte este pe departe cel mai frumos, indiferent că eşti mamă de băiat sau de fată. Când vine însă vorba de creşterea copiilor, lucrurile sunt puţin diferite atunci când vine vorba de fete sau de băieţi. Astăzi îţi spunem doar câteva dintre secretele pe care doar mamele de băieţi ar trebui să le ştie.

Te ajută să înţelegi altfel bărbaţii

Poate fi o provocare să înţelegi ca mamă de băiat ceea ce vrea micuţul tău. Şi asta deoarece nu trebuie doar să înţelegi modul lui de gândire, ci şi să te raportezi la el. Faptul că descoperi în fiecare zi câte puţin din aspectele ce ţin de lumea bărbaţilor te poate ajuta să înţelegi şi mai bine partea masculină. Dar nu uita că satisfacţia este pe măsură atunci când creşti, educi şi ajuţi la formarea unui om bun şi cinstit ce într-o bună zi va deveni un soţ şi un tată grijuliu, potrivit www.netmums.com.

Mâncarea ta, la loc de cinste

Cum e posibil ca imediat după ce a terminat de mâncat să îi fie iarăşi foame? Cam aşa stau lucrurile pentru cele mai multe dintre mamele de băieţi. În timp ce fetiţele sunt mai sensibile şi încep să aibă grijă de ceea ce mănâncă şi mai ales de porţiile pe care le mănâncă, în cazul băieţilor lucrurile stau total diferit. Mai avem de mâncare?, ce mâncăm şi noi azi?… sunt doar câteva dintre întrebările pe care o să le auzi des pe măsură ce micul tău cavaler o să crească. Cantitatea de alimente pe care ajung să o consume este una mare, dar parcă găteşti cu drag când vezi cât de apreciate sunt mâncărurile pregătite de tine.

Ei spun ceea ce gândesc de fiecare dată

Când vine vorba de băieţi, rar se întâmplă ca lucrurile să aibă mai multe sensuri. Şi asta deoarece ei spun de fiecare dată ceea ce gândesc şi gândesc ceea ce spun. Lor nu le place să ghicească sau să citească printre rânduri. Chiar dacă onestitatea lor poate părea uneori brutală, nu uita că ai posibilitatea să vezi lucrurile exact aşa cum de multe ori ele sunt. Nu te mira dacă se întâmplă să auzi că rochia pe care o porţi nu este tocmai frumoasă – măcar ştii că ai lângă tine un mic critic ce nu te menajează, lucru care ne prinde tuturor bine din când în când.

Şi jucăriile de băieţi sunt interesante

Deşi poate să îţi vină mai dificil la început să înveţi toate mărcile de maşini, piesele lor, numele eroilor (Batman, Spiderman) sau multe ale lucruri despre elicoptere şi camioane… pe parcurs ai să ajungi să descoperi că ele chiar sunt interesante. Să nu mai spunem că mamele de băieţi au posibilitatea să-şi amintească ce amuzant este să te joci cu pietre, să tragi cu praştia sau să sari în bălţile pline de noroi.

Spune adio momentelor de plictiseală

La modul cel mai serios îţi spun că nu ai cum să te plictiseşti atunci când eşti mama unui băieţel. În timp ce multe dintre jocurile fetiţelor presupun stat într-un loc şi îmbrăcat păpuşi sau servitul deliciosului ceai, atunci când ai un băieţel momentele de linişte nu-şi prea au rostul. Acum este într-o cameră, acum în alta. Fie este băgat pe sub pat în căutarea unei maşinuţe, fie încearcă să desfacă şuruburi de prin cine ştie ce loc din casă. Ca mamă de băiat o să ai cu siguranţă parte de mai mult zgomot şi de o doză mult mai mare de energie.

Băieţeii sunt mult mai ataşaţi de mame

Chiar dacă poate suna siropos, nu uita că tu eşti prima lui dragoste. Şi pe măsură ce creşte (la modul cel mai serios) o să observi că este tot mai puţin dependent de tine, fapt ce o să te facă să-ţi fie dor de momentele când era mic, vulnerabil şi căuta constant atenţia şi grija ta. Dar indiferent cât de mari şi de puternici ajung să fie, pentru tine va rămâne mereu băieţelul tău.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa