“NU” e “nu” încă din copilărie

nu-inseamna-nu-din-copilarie-tdm

Despre puternea lui “nu” sau cum să crești un om frumos

Privesc, deja de ceva timp, drama fetei violate din Vaslui. Îmi doresc enorm de tare ca vinovații, odată sentința dată, să plătească cu vârf și îndesat pentru fapta lor. Dar nu cred că mai are sens să vorbim despre ei. Nu-mi găsesc cuvintele.

Dar am stat și am cugetat la cum s-or simți mamele lor. Femei și ele… cele care i-au alăptat, i-au învățat să facă primii pași, i-au iubit cum s-au priceput ele mai bine. Și mi se pare imposibil să crești BINE un copil care mai apoi să fie capabil de fapta pe care au comis-o ei. Undeva, ceva a fost greșit, dramatic de greșit în educația lor.

Ce e o fată?

Nu sunt în măsură să le judec mamele acelor băieți. Nici măcar nu fac un exercițiu de imaginație. Mă refer strict la ceea ce aș vrea să știe, pe măsură ce cresc, toți băieții din lumea asta. Despre viață, despre propria lor demnitate masculină, despre forță și despre dragoste. Cum să te asiguri că formezi un viitor bărbat care nu va viola, care nu va lovi o femeie, care va ști să iubească și să accepte că “nu” e “nu”?

Ce reprezintă o femeie pentru fiul tău? Ființa umilă care gătește, deretică, îi strânge șosetele și îi satisface nevoile fizice? Este un băiat privilegiat în comparație cu o fată pentru că este… băiat? Pentru că are mai mulți mușchi sau aleargă mai repede?

Învață-l pe băiatul tău că o fată, o femeie este ființa care îi va da echilibru. Când va iubi, va simți magie vie. Învață-l să fie prieten cu fetele. Să le aprecieze și să le asculte când îi vorbesc. Învață-l că dacă o fată nu te place, este dreptul ei să aleagă pe altcineva, iar el trebuie să se împace cu ideea. Faptul că “nu” e “nu” nu se învață la 18 ani, ci se învață de la primele ieșiri în parc, în primele zile de grădiniță, în primele vizite la vecini sau la prieteni.

“Nu” e “nu” și acasă la noi

Nu te martiriza în fața copilului tău! Respectul pe care i-l ceri față de tine – și implicit față de femeile cu care va interacționa la maturitate – se naște din dragostea pe care i-o arăți, din respectul pe care ți-l porți tu însăți. Nu din sacrificiile pe care le faci. Nu din litrii de ciorbe pe care le-ai pregătit sau din miile de sarmale pe care le-ai fiert. Nici din faptul că nu-ți cumperi tu o rochie ca să-i cumperi lui role (chiar dacă o faci, nu-i spune!). Nu vrei ca tabloul din mintea lui, când se gândește la o femeie, să reprezinte o întruchipare a ființei care renunță la tot ce i se cuvine pentru a-i face lui pe plac. Dragostea și tandrețea sunt, trebuie să fie, reciproce. La fel și dorința, peste ani și ani.

Fii mama la care să se gândească cu blândețe și respect. Răsfață-l ca să-i arăți că îl iubești, nu ca să-i dovedești că e buricul pământului. Nu e. Ființa lui este la fel de importantă ca alte ființe din jurul său. Alți copii. Alți băieți. Alte fete. Nu i se cuvine totul, i se cuvine doar ceea ce poate obține fără să facă rău celor din jur.

Dragostea pentru tine, mama lui, va fi mereu (vrei, nu vrei) un soi de manual de iubit și pe viitor. Tu îl înveți cum să trateze o femeie. Când îi permiți să facă mizerie și să nu strângă după el, să se joace în timp ce tu faci curățenie, să pretindă lucruri prea scumpe pentru bugetul familiei, să mănînce în pat iar apoi să te privească cum aduni firimiturile după el, îi răpești dreptul să devină un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. N-ai voie să faci asta, e păcat! E trist și pentru el, omul care ar putea deveni o ființă frumoasă. E trist și pentru tine, căci îți ratezi șansa ca mamă de om bun. Și poate fi trist și pentru alții. Cum ar fi fata din Vaslui sau, fără să mergem cu gândul atât de departe, pentru cea care îi va deveni la un moment dat soție.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație