Nu te teme de poveşti!

 

Am început să îi citesc poveşti lui Luca al nostru când avea vreo şase-şapte luni, într-un moment în care epuizasem deja toate ideile de distracţie indoors pentru anotimpurile mai puţin prietenoase. Sigur că nu înţelegea mare lucru la vârsta aceea, dar era fascinat de paginile frumos colorate, de desene, de zgomotul fâşâitor al paginilor, dar şi de intonaţia mea. Am început cu Capra cu trei iezi, am continuat apoi cu Scufița Roşie, i-am devorat şi pe Cei trei purceluşi.

De fiecare dată, însă, am avut un acut sentiment de vinovăţie. Parcurgând fiecare poveste a copilăriei mele aveam sentimentul că îi fac rău copilului meu şi că îi inoculez imagini violente, scene macabre în care lupul care o înghite pe Scufiţă, în care cei trei purceluşi sunt ameninţaţi cu moartea de lupul cel răzbunător. Ce-i fac copilului, îi pun chiar eu violenţa pe tavă, ma întrebam şi nu găseam niciun răspuns la frământările mele. Şi pe bună dreptate! Vă mai amintiţi acest citat din Capra cu trei iezi: Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi păreţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciudă caprei”? Brrr! De-a dreptul îngrijorată am fost atunci când Luca, pe la un an, a devenit agresiv cu copiii din parc, iar gândul mi s-a îndreptat rapid către poveştile pe care i le citeam destul de des.

Când am văzut cât de fascinat asculta seara păţaniile Scufiţei Roşii şi cum se mai bucura când apărea vânătorul în peisaj cu puşca lui, am decis că nu îi voi mai spune decât poveşti cu zâne bune, fără acte de violenţă şi fără forţe ale Răului care ucid, distrug şi strică. Atunci a intervenit o problemă majoră: nu există astfel de basme sau poveşti. În acel moment m-a salvat de la propriile-mi frici o carte care face o psihanaliză a basmului şi care poate deveni cel mai bun prieten al părintelui aflat într-un astfel de impas.

 

Pătrunde în lumea interioară a copilului tău

Vrăjitoarea trebuie să moară, de Sheldon Cashdan (Editura Trei, 2009), este o carte uşor de parcurs de orice părinte, în care găsim explicaţii despre nevoia copilului de asculta basme, dar şi interpretări ale personajelor, fie ele bune sau rele. M-am liniştit aflând că cei mici au nevoie de basme în viaţa lor pentru ca ele îi ajută să facă faţă conflictelor interioare inerente în procesul de creştere, proiectându-le propriile lupte interne dintre bine şi rău asupra bătăliilor puse în scenă de personajele de poveste. Da, basmele sunt mai mult decât nişte aventuri fantastice care incită imaginaţia celor mici. Basmele trebuie privite dincolo de puterea lor de a oferi divertisment, căci au putere enormă în a-i ajuta pe copii sa facă faţă luptelor ce se dau în sufletul lor în viaţa de zi cu zi.

„Ascultând un basm, copiii proiectează în mod inconştient părţi din ei înşişi asupra diferitelor personaje din poveste, folosindu-le ca pe nişte depozitare psihologice pentru elementele concurente din Sine. Regina cea rea din Albă-ca-Zăpada, de exemplu, este încarnarea narcisismului, iar tânăra prinţesă cu care se identifică cititorii întruchipează părţile din Sinele copilului care se luptă să învingă această tendinţă. Înfrîngerea reginei reprezintă un triumf al forţelor pozitive din Sine asupra impulsurilor vanităţii,” spune psihanalistul american în cartea sa.

 

Cine este de fapt vrăjitoarea?

„Un rol important în aceste drame îl joacă vrăjitoarea. Fie că este o regină neagră la inimă, o vrăjitoare diabolică sau o mamă vitregă răzbunătoare, ea poate fi uşor de recunoscut după ameninţarea letală pe care o reprezintă pentru erou sau eroină. Vrăjitoarea din Hansel şi Gretel nu se mulţumeşte doar să-l certe pe Hansel pentru că a muşcat puţin din casa ei – ea plănuieşte să îl mănânce. Regina cea rea din Albă-ca-Zăpada nu va vea linişte până nu o va vedea moartă pe Albă-ca- Zăpada. Şi Vrăjitoarea cea Rea din Vest are un singur scop în minte: să-i distrugă pe Dorothy şi pe tovarăşii ei”, spune autorul.

Dar de ce trebuie să moară vrăjitoarea, şi de ce într-un mod atât de oribil? Pentru că basmele reprezintă în fond lupta universală – cea dintre forţele bune şi cele rele ale Sinelui -, iar după teoria lui Sheldon Cashdan, lupta îşi are originea în relaţia dintre mamă şi copil. Mama asigură supravieţuirea copilului, este sursa a tot ce este bun pe lume, însă şi ea este o fiinţă omenească care nu poate fi mereu lângă cel mic, ceea ce generează copilului o sursă de frustrări, astfel încât ajunge să o scindeze în două: mama bună şi mama rea. “Acesta este motivul pentru care personajele feminine joacă un rol atât de important în basme şi pentru care există mai multe vrăjitoare decât căpcăuni şi considerabil mai multe spirite protectoare feminine decât masculine. Basmele vorbesc despre femei şi despre rolul important pe care ele îl joacă în apariţia sentimentului Sinelui la copii”, afirmă Cashdan.

 

Cel mai frumos cadou pentru copii: povestea de seară

Uităm adesea că şi cei mici au frustrări, frici, nervi, pe care nu ştiu să şi le verbalizeze sau să le manifeste aşa cum o facem noi, adulţii. În ajutorul lor vin basmele care îi captivează tocmai pentru că în miezul lor fantastic se regăsesc dramele, frământările, angoasele din viaţa reală. Fără basme, copiilor le este mult mai greu să exteriorizeze toate aceste trăiri.

Poveştile citite înainte de culcare au un rol benefic pentru că îi relaxează pe copii. Cel mic va vedea că nu numai lui i se poate întâmpla să îi fie frică să nu se rătăcească, aşa cum se întâmplă cu cei doi fraţi, Hansel şi Gretel. El se bucură că nu e singurul cu asemenea teamă şi se linişteşte când îşi aude această frică interioară verbalizată. Din punct de vedere emoţional, poveştile creează o legatură între mama sau tatăl povestitor şi copil, pentru că ambii intră în universul imaginar al copilului iar naratorul devine creatorul acestei lumi.

 

Trei mituri despre basme

1. Basmele sunt poveşti pentru copii

Aşa ştiam cu toţii, nu-i aşa? De fapt, basmele nu au fost destinate copiilor, ele fiind iniţial concepute ca distracţie pentru adulţi şi povestite în cadrul unor reuniuni sociale, în torcătorii, la câmp, dar niciodată în camera copiilor. Din această cauză poate vei da de anumite versiuni ale Frumoasei adormite care conţine scene cu tentă sexuală sau de alte versiuni ale poveştilor cunoscute cu scene de viol, exibiţionism şi voyeurism. Ele au devenit literatură pentru copii abia în secolul al XIX-lea, când vânzătorii ambulanţi care călătoreau din sat în sat vindeau şi cărţi ieftine cu versiuni scurte ale basmelor, simplificate pentru a fi pe gustul tuturor. Aşa scrise prost şi ilustrate rudimentar au ajuns să fie îndrăgite de publicul tânăr aflat în căutarea magicului şi a aventurii.

 

2. Cele mai cunoscute basme sunt scrise de fraţii Grimm

În anii 1800 Wilhem şi Jacob Grimm devin cunoscuţi pentru publicarea faimoasei culegeri de basme în două volume Poveşti pentru copii şi gospodari, culegere de legende germane care reflectau originile volk-ului german. Dar, de fapt, ei nu au scris niciuna dinte aceste poveşti, ei pur şi simplu au compilat poveştile auzite de la rude şi prieteni care circulau prin Europa de secole. Totuşi, ei le-au modificat aşa încât să fie potrivite pentru tinerii cititori, astfel încât poveştile cu referinţe sexuale au cedat locul altora, mai cuminţi. Mai degrabă cei doi au avut un spirit întreprinzător decât talent scriitoricesc.

 

3. Basmele ne învaţă să fim “cetăţeni model”

Unii folclorişti încă mai afirmă că basmele oferă lecţii de purtare bună, deşi multe sunt fără valoare socială în zilele noastre. „Cine vrea să tragă învăţăminte despre viaţă mai bine citeşte fabulele lui Esop sau alte poveşti special concepute pentru a da sfaturi folositoare. De exemplu, Lupul in piele de oaie ne învaţă că cine se dă drept altcineva decât ceea ce este în realitate poate sfârşi prin a plăti scump”, ne sfătuieşte Sheldon Cashdan în Vrăjitoarea trebuie să moară.

 

  • Urmăreşte aici emisiunea pe aceeaşi temă, în care Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă-copil dă o veste bună copiilor: personajele din basme nu mor niciodată dacă ştii cum să interpretezi poveştile.

 

 

Care este povestea preferată a copilului tău?

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație