Părinte responsabil în era tehnologiei. Reguli care te ajută să scoți ce e mai bun din relația copilului cu telefonul și calculatorul

copil tata computer
Să-i permiți copilului accesul la tehnologie înseamnă să-i deschizi o poartă către o lume fascinantă care înseamnă învățare, experimentare, comunicare, descoperire. Dar pentru a avea experiențe pozitive cu ceea ce înseamnă tehnologie și lume virtuală, copilul are nevoie de ghidaj și supraveghere. Ca părinte, trebuie să cântărești în permanență lucrurile, să explici, să negociezi, să pui limite, pentru sănătatea fizică și psihică a celui mic, iar tot acest demers poate fi confuz și obositor.

Dacă interzicerea și limitarea accesului la tehnologie în perioada preșcolară este relativ facilă, pe măsură ce crește în vârstă, copilul este expus mai intens și mai necontrolat la tehnologie. Părintele se simte deseori depășit de situație și e tentat să treacă dintr-o extremă în alta: fie îi oferă acces necondiționat, fie îi interzice totul atunci când copilul exagerează sau neglijează școala.

Regula 3-6-9-12

Creată de psihiatrul francez Serge Tisseron, regula ”3-6-9-12” îi poate ajuta pe părinți să gândească responsabil și să cearnă corect informațiile atunci când copilul cere acces la tehnologie. Psihiatrul recomandă următoarele:

  • fără ecrane înainte de 3 ani: în această perioadă, jocurile nu trebuie să vină din spatele ecranelor, ci să fie cât mai reale și să presupună interacțiune umană directă
  • fără jocuri video înainte de 6 ani: timp limitat în fața ecranelor și cât mai multe ore petrecute afară, pentru a interacționa direct cu prietenii.
  • fără acces la internet fără supraveghere înainte de 9 ani
  • fără acces la rețele de socializare înainte de 12 ani

Distracțiile pe net: vloguri, jocuri, Facebook

După 10 ani, vârsta la care, în drum spre școală, copiii vorbesc despre jocurile pe care le joacă în rețea sau despre primele lor succese în materie de programare, este greu să-l faci pe al tău să se simtă normal pentru faptul că, în timp ce colegii lui se joacă online, el se cațără în copacii din parc sau se plimbă cu bicicleta. Se va simți exclus, nicidecum special, iar liniștea ta, dată de faptul că ai reușit să îl ții departe de tehnologie, va fi tulburată de tristețea lui. Un studiu realizat în februarie 2018 de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, arată că 18,6% dintre elevi susțin că părinții lor doar cred că știu cu ce se ocupă ei pe net. Cercetarea mai arată că alți 13,4% dintre elevi declară că părinții nu știu mai nimic din ce fac ei când sunt online. Aceste date, provenite din informații obținute de la 1.400 de copii din clasele II- X, arată că părinții nu trebuie să se concentreze atât de mult pe interzicerea accesului la internet, ci mai degrabă pe ceea ce fac efectiv copiii lor online.

Un alt studiu, realizat de Orange România în octombrie 2018, la care au răspuns 400 de copii de 10-14 ani și părinții lor, arată că timpul mediu alocat de elevi activităților pe Internet ce presupun învățare este de aproximativ 1 oră și 45 de minute, iar cel alocat activităților distractive, muzică, jocuri și comunicare este în jur de 2 ore și jumătate. Dintre activitățile desfășurate online, participanții la studiu au menționat în principal următoarele:

  • 64%: “vizionez video-uri (muzică, filmulețe, vloggeri) pe Youtube”
  • 36%: “joc jocuri online sau în rețea”
  • 24%: “trimit mesaje instantanee prin aplicații precum Messenger, WhatsApp, Viber, etc.”
  • 21%: “caut/citesc informații pentru teme/proiectele de la școală”

În ceea ce privește dorințele părinților privind activitatea online a copiilor, studiul citat arată că 8 din 10 părinți români consideră important și extrem de important ca timpul petrecut online de cei mici să fie folosit eficient și să includă și activități de învățare și educative. Pe de altă parte, potrivit părinților, doar 1 din 10 copii cu vârste între 10 și 14 ani își folosește timpul pe Internet pentru cursuri și activități de învățare online.

Nu așteptați adolescența pentru a vă apropia de copii

După 10 ani, când accesul la tehnologie se intensifică, existența regulilor este esențială. Pe de o parte, este vorba despre limitarea timpului petrecut în fața ecranelor, pe de alta, de comportamentul în mediul online.

Studiul realizat de Orange arată că 66% dintre părinți au agreat un anumit număr de ore  în mediul online, 48% dintre ei au discutat cu cei mici despre paginile de Internet nesigure și doar 1% dintre părinți au parolat accesul online. Chiar dacă părinții nu au nici timpul, nici dispoziția necesară de a urmări și a explica mereu copilului realitățile din mediul virtual, un astfel de efort din partea lor devine imperativ. Fie că e vorba de jocuri video sau de documentare pentru școală, copilul trebuie să știe că părintele este mereu dispus să-l asculte și să-i ofere informații. “La 8-9 ani, copiii vor să le împărtăşească părinţilor ceea ce fac şi chiar sunt afectaţi când aceştia nu sunt interesaţi de jocurile lor. La 15 ani, este mai greu să începi această comunicare, pentru că ei sunt preocupaţi de adolescenţa lor, au angoase și se refugiază în jocuri pentru a uita de aceste probleme”, spune psihiatrul Serge Tisseron.

Reguli pentru preadolescenți și adolescenți

Specialiștii recomandă ca accesul la tehnologie să fie limitat și negociat de părinți și copii, iar odată ce copilul intră la gimnaziu, sau chiar înainte, adulții ar trebui să discute cu cei mici despre aspectele toxice/negative din mediul online: pornografie, piratare, bullying, furt de date personale etc. Un copil cu acces la internet trebuie să știe următoarele:

  • Așa cum pe stradă nu interacționezi cu străini, nu o vei face nici nici in mediul online. La fel, nu aborda online persoane pe care nu le cunoști în viața reală.
  • Nu publica date personale și chestiuni intime pe internet. Fii conștient de faptul că informațiile personale pot fi folosite împotriva ta, iar orice fotografie sau film poate rămâne pentru totdeauna pe internet, odată publicate, chiar dacă încerci ulterior să le ștergi.
  • Nu tot ceea ce apare pe Internet este adevărat și credibil. Când ai dubii, discută cu părinții.
  • Nu intra pe site-uri care promit câștiguri de bani, care au un conținut nepotrivit pentru copii sau promovează diverse acte ilegale.

Dincolo de discuții, este important ca părinții să folosească programe care restricționează accesul minorilor pe astfel de site-uri. Altfel, copilul nu poate ajunge să le acceseze chiar și involuntar.

  • Nu răspunde mesajelor de intimidare sau amenințărilor primite online. Dacă ești amenințat sau primești online imagini nepotrivite blochează accesul persoanei respective la profilul tău și anunță-ti părinții.

Reguli privind accesul la tehnologie în perioada 9-12 ani, într-un video realizat de Orange

Reguli privind accesul la tehnologie după 12 ani, într-un video realizat de Orange

Dacă ai un copil de 10- 14 ani care are noțiuni de bază de programare, înscrie-l  în Concursul național SuperCoders, organizat de Orange România.  În cadrul competiției, copiii sunt invitați să dezvolte o animație pe platformele Scratch sau code.org, pornind de la o temă dată: să le arate locuitorilor celei mai moderne și tehnologizate planete din Univers jocurile și activitățile distractive de pe Pământ. Înscrierile sunt deschise până pe 25 noiembrie 2018, iar câștigătorii urmează să fie anunțați public pe 10 decembrie 2018. Cei care vor realiza cele mai bune 50 de aplicații vor avea posibilitatea să participe la următorul modul de programare, Academia online SuperCoders Online Academy, un curs interactiv de 30 de ore de programare.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație