Părinții elicopter și părinții „plug de zăpadă”. Ce înseamnă și cum influențează copiii aceste stiluri de parenting

Legătura între tipurile moderne de părinți, anxietatea lor și modul în care copiii ajung să se poarte este pusă în discuție de Graham C.L. Davey Ph.D., profesor de psihologie la Universitatea din Sussex, Marea Britanie, specializat în studierea problemelor legate de anxietate.  Specialistul, care a scris sute de articole și numeroase cărți despre acest subiect, pune în discuție aceaste probleme, analizând și studiile asupra subiectului, într-un articol apărut pe www.psychologytoday.com 

Este evident că părinții sunt mai implicați ca niciodată în viața și educația copiilor. Părinții își controlează copiii în aproape toate aspectele vieții lor – adesea prin interziceri, cum ar fi timp limitat la TV și la telefon, dar le cumpără ultimul X-Box și orice nouă jucărie care îi poate face invidiați în grupul de prieteni. Mai sunt și orele suplimentare de matematică și lecțiile de karate, clubul de dansuri de sâmbătă dimineață și antrenamentele de fotbal, alegerea meticuloasă a prietenilor și monitorizarea severă a consumului zilnic de ciocolată și zahăr. Epoca modernă a internetului permite forme chiar mai elaborate de monitorizare a copilului, de la asigurarea că serviciul de localizare este activ pe smartphone până la urmărirea cu drone a copilului până la școală.

Modelul părintelui elicopter, un fenomen al lumii moderne

Părinții care își controlează complet copiii sunt cunoscuți ca părinți elicopter și sunt un fenomen al lumii moderne – căutând constant pe internet moduri “mai bune” de a crește copiii, folosind tehnologiile moderne de comunicații pentru a monitoriza fiecare mișcare a copiilor, și acordând în special atenție rezultatelor de la școală ale copiilor.

Părintele superprotectiv sau „plug de zăpadă”

Mai sunt și părinții “plug de zăpadă” – cei superprotectivi care “curăță” în fața copiilor, îndepărtând tot ce ar putea reprezenta un obstacol în viața lor, înainte de a se putea lovi de el. Ce au de a face toate astea cu anxietatea? Poate părinții care își înfășoară copiii în folie de protecție cu bule au multe întrebări la care trebuie să răspundă când vine vorba de anxietățile copiilor. Se știe de zeci de ani că anxietatea se moștenește în familie, cu peste 80 de procente din părinții care au copii cu probleme de anxietate, arătând ei înșiși un nivel de anxietate semnificativ. Dat fiind că moștenirea genetică nu este un factor care să contribuie semnificativ la variațiile din nivelul nostru de anxietate, aceasta sugerează clar ca anxietatea poate fi cumva “transmisă” social în familie. Am putea presupune automat că e vorba de părinți influențându-și copiii, dar știm de asemenea că și copiii pot adesea influența comportamentul părinților – așa că transmiterea ar putea fi bidirecțională.

Cum se transmite anxietatea de la părinți la copii

Pentru început, sunt câteva feluri în care părinții ar putea transmite anxietatea copiilor – direct și indirect. Într-un important studiu, Peter Muris, profesor în Psihologia Copilului la Universitatea din Maastricht, a întrebat mamele în ce măsură își exprimă temerile în prezența copiilor. A descoperit că mamele care au declarat că își exprimă temerile în prezența copiilor, au copii cu un nivel mai mare al temerilor. Interesant, acest efect al anxietăților exprimate de mamă asupra temerilor copiilor nu a fost descoperit și la tați – a fost un efect complet specific mamelor.
Alt fel direct prin care anxietatea poate fi transmisă de părinți copiilor este prin modelarea eschivării – e posibil ca părinții extrem de prudenți să modeleze evitarea ca mod de a face față amenințărilor și provocărilor. S-a dovedit că e și cazul transmisiei anxietății sociale între părinți și copii. Spre exemplu, părinții care au tendința de a se izola social (care ies rar în societate, doar la ocazii speciale), sau care sunt îngrijorați de ce cred ceilalți (dând importanță părerilor celorlalți cu privire la eventualele rezultate proaste ale copiilor la școală), sau care evită stimulii sociali (eschivându-se de mersul la evenimente sociale datorită timidității) tind să aibă copii care de asemenea dezvoltă un nivel ridicat de anxietate socială. Și este un efect care se aplică mai mult mamelor axioase decât taților. Și nu doar copiii mai mari sunt afectați de anxietatea transmisă de părinți. Copiii mai mici de 3-4 ani, chiar la vârste de 10 luni, au arătat că sunt influențați de comportamentul mamei, inclusiv răspunzând cu teamă la gesturile și expresiile de teamă ale mamei, și – într-un studiu numit “Mama știe cel mai bine” – evitând jucăriile la care mamele lor au reacționat negativ.

Lipsa de încredere a copiilor cu părinți anxioși

Ajungem acum la părinții elicopter și plug de zăpadă. Părinții pot arăta multe caracteristici în creșterea copiilor, și una din aceste caracteristici, care pare să faciliteze anxietatea copilului, este protejarea excesivă. Părinții foarte anxioși sau super protectivi generează la copii o lipsă de încredere și sentimente de disparitate. Studiile făcute de psihologul Ron Rapee și colegii lui de la Universitatea Macquire din Australia au demonstrat că atunci când mamele și copiii fac un puzzle împreună, e semnificativ mai probabil ca mamele super protective sau cu anxietăți să se implice mai mult în rezolvarea puzzle-ului pentru a reduce stresul copilului. Această supraimplicare crește vulnerabilitatea copilului la anxietate crescând percepția copilului asupra amenințării, reducându-i percepția controlului asupra amenințării, și crescâdu-i nevoia de a se eschiva în fața amenințării. Să fii o mamă și să faci ce este mai bine pentru copil este clar o muncă fără mulțumiri. Articolul continuă mai jos

Ron Rapee susține ca părinții prea protectivi pot adesea – fără să vrea – susțin, permit și chiar recompensează comportamentele anxioase și de eschivă ale copiilor. Să-i permiți unui copil să stea acasă, să nu meargă la un eveniment social sau la școală atunci când se simte anxios sau temător, să reduci stresul copilului prin tratament special, să-i aduci o jucărie din curte când e un câine de care se teme prin preajmă – asemenea acte pot încuraja copilul să fie anxios pentru a primi mângâiere de la părinți sau să evite situațiile în care se tem. Pentru a exacerba aceste efecte, e clar de asemenea din multe studii că odată ce un copil începe sa reacționeze anxios, mama adesea se va comporta nepotrivit cu el, creând un cerc vicios de anxietate și negativitate.

Anxietatea, mamele și tații

Observați că acest articol este concentrat pe mame ca agenți ai transmiterii anxietății în familie. Asta deoarece studiile adesea nu au reușit sa evidențieze astfel de efecte cu tații. Deci, care e rolul tatălui în toată această problemă? Nu e deloc clar, deși Susan Bogels și colegii de la Universitatea din Amsterdam susțin că diferențele în creșterea copilului datorate sexului, fac ca mamele și tații să transmită forme diferite de anxietate copilului. Mamele vor transmite mai ales precauție și informații despre amenințări (cu mamele prea anxioase transmițând mai multă anxietate copiilor), pe când tații este mai probabil să își învețe cum sa exploreze mediul și să concureze cu ceilalți (reducând astfel anxietatea). Una din implicațiile acestei teorii este că ar putea fi mai dificil pentru tații cu anxietăți să reducă anxietatea copilului, pentru că anxietatea tatălui îl va impiedica și pe el să exploreze mediul extern și să interacționeze cu ceilalți – comportamente care i-ar putea demonstra copilului ce e sigur în lume.

“Te-au terminat, mami și tati.
Poate n-au vrut, dar au făcut-o.
Ți-au transmis problemele lor
Și ceva în plus, doar pentru tine.”

Aceasta este prima strofă din faimoasa, dar dura poezie a lui Philip Larkin, “This be the verse”. Deci, succes, copii!. Nu ați venit pe lume cu un manual, așa că aveți doar o viață de trăit cu temerile pe care părinții vi le-au transmis. La ce vă puteați aștepta? Ei bine, considerați-vă norocoși dacă aveți o mamă relaxată, care nu este exagerat de protectivă și are strategii bune de a face față problemelor, strategii pe care să vi le transmită și vouă. Apoi tatăl, asigurați-vă că de asemenea nu este anxios, că este relaxat, prietenos, sociabil și pregătit să vă învețe ce este sigur și distractiv în lumea noastră modernă. Aveți așa ceva? Dacă da, atunci sunteți foarte norocoși!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație