Părinții prea protectori vor binele perfect pentru copiii lor. Însă există mai multe studii care arată că genul acesta de parenting este dăunător atât pentru copii, cât și pentru părinți, scrie Berit Brogaard de la psychologytoday.com.
Problema la părinții prea protectori este aceeași ca aceea la părinții absenți – extremele comportamentale le pot face rău copiilor. Parentingul prea înfocat îl face pe micuț să creadă că nu poate să facă nimic de unul singur. Nu învață ce este independența sau abilitatea de a rezolva activități simple, iar, mai târziu, ajung niște adolescenți dependenți de părinți.
În plus, acest comportament îi învață pe copii că, de fiecare dată când va apărea un obstacol în calea lor, cineva îi va scăpa de ele ca prin magie. De aici este un drum scurt până la ideea că ei nu trebuie să vrea să schimbe ceva, pentru că nu există probleme majore.
Psihologul Holly Schiffrin și colegii ei de la Universitatea Mary Washington au vrut să afle în ce mod sunt influențate autodeterminarea și motivația copiilor cu părinți prea protectori. Au participat la acest studiu 297 de studenți americani cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 de ani. Aceștia au trebuit să descrie obiceiurile comportamentale ale mamelor sale, nivelul de autonomie și competență personal, cât de bine se înțeleg cu alți oameni, nivelul de anxietate și depresie și satisfacția generală asupra vieții.
Cercetătorii au descoperit că studenții cu cele mai intense stări de anxietate și depresie, satisfacția scăzută în privința vieții, cât și cei cu puțină autonomie și competențe au avut părinți prea protectori.
Copilul anxios. Fraze cu ajutorul cărora poți să-l calmezi
În plus, alte două studii care au apărut în ediția online a Journal of Personality au arătat faptul că generația actuală de tineri adulți care au părinți prea protectori au devenit atât de dependenți de afirmare, încât preferă momentele care le măresc încrederea în sine în defavoarea sexului sau a dulciurilor.
Însă acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. Acești copii au fost copleșiți cu afecțiune. Dar nu afecțiune necondiționată, ci una cu un scop: să ajute micuții să aibă succes. Ei funcționează pe bază de meritocrație. David Brooks, de la Houston Chronicles, spune: „Părinții se poartă mai protectivi atunci când copiii învață din greu, muncesc, câștigă primul loc, intră la facultăți bune, etc.”
Copiii pot duce lipsă de dragoste chiar și atunci când părinții lor nu prezintă semne că ar fi reci, agresivi sau că există neglijare din partea lor. Mulți părinți folosesc expresiile de iubire ca o unealtă de parenting. Acest lucru este cunoscut ca respingere simbolică, folosită verbal prin expresii de genul: „nu te iubesc când faci crize de nervi de genul acesta” sau „te iubesc, mai ales când ești cuminte, ca în seara aceasta”. Copiii aud aceste declarații, care li se par false pentru că nu cred că sunt iubiți pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ce fac. Din punctul lor de vedere, trebuie să muncească pentru a fi iubiți de părinți.
Dar acest tip de parenting nu le face rău doar copiilor. În cele din urmă le dăunează chiar și părinților, pentru care satisfacția de a fi părinte se micșorează pe măsură ce copiii cresc. Își dau seama cu greu că viața copiilor este separată de cea a lor.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
