Crizele copiilor- cauze și soluții de gestionare

TOTUL DESPRE MAME
criza plans

Crizele copiilor mici, plânsul neconsolat și disperat ne pun la grea încercare și pe noi, ca părinți. Este greu să ne stăpânim, să fim raționali și să îi ajutăm să se elibereze de furie. Anca Aurora Deaconu, formator, își descrie pe handinhandparenting.org experiența ei cu crizele copilului și modul în care a învățat să le gestioneze. Redăm mai jos mărturisirea ei.

Eram în magazinul de jucării cu băiatul meu, care avea atunci trei ani și știa regula: putea alege o singură jucărie. S-a uitat, a analizat pe îndelete și a ales dinozaurul Stegozaur. Mi-a spus clar că i-ar fi plăcut și un Triceratops, dar, pentru că știa regula, am plecat cu o singură jucărie. Ziua a continuat în liniște, am mers la o înghețată, iar apoi, din senin, s-a declanșat furtuna.

”Vreau înapoi în magazin. Îl vreau pe Triceratops. Să-l ia pe Stegozaur înapoi, nu-l mai vreau!”

Când am început să îi explic că nu putem returna jucării cu care s-a jucat deja, lucrurile s-au înrăutățit. A început să plângă din ce în ce mai tare, apoi să țipe și să dea din picioare. La început mi-am menținut calmul, dar, imediat, m-am simțit invadată de emoții. Eram frustrată de propria mea incapacitate de a-l liniști. M-am simțit incompetentă, calmul m-a părăsit și am început să țip și să-l trag spre mașină.

Criza de plâns vine în momente de conectare

Apoi m-am simțit prost și, imediat cum am ajuns acasă, am încercat să clarific lucrurile. ”Ovidiu, îmi pare rău că am țipat mai devreme. A fost greșit să fac asta și nu a fost vina ta”, i-am spus uitându-mă în ochii lui.

”Nicio problemă, mami!”, a răspuns. ”Toată lumea face greșeli, chiar și Locomotiva Thomas”

I-am acceptat explicația și eram pe punctul de a ieși din cameră când l-am auzit iar: ”Doar luna e supărată, mami. Și stelele. Și mâine dimineață va fi supărat și soarele”. Deci tot universul era supărat pe mine?

Din momentul acela, mi-am propus să devin un părinte mai informat, deasupra căruia luna, stelele și soarele să strălucească îngăduitori, așa că am început să caut informații despre plâns care să mă ajute să reacționez calm în situații de genul celei prin care am trecut.

Iată câteva dintre descoperirile mele:

  1. Plânsul nu e un eșec al părintelui, ci parte din procesul de recuperare al copilului. Copiii plâng ca să-și împărtășească niște dureri.
  2. Deseori, copiii aleg să facă crize în momente în care sunt conectați cu noi, când se simt în siguranță pentru a-și exprima sentimente. În acele momente, tot ceea ce trebuie ei să aibă sunt dragostea și prezența unui adult care să îi asculte.
  3. Când plânge un copil, sistemul lui limbic – centrul emoțional și social al minții lui- e inundat de sentimente, iar comunicarea dintre părțile creierului se închide. Acesta este motivul pentru care, în astfel de momente, sfaturile și explicațiile nu mai ajung la el. Vorbele pe care le trimiteam către copilul meu nu erau auzite, băiatul meu era preocupat cu recuperarea lui și nu procesa informațiile pe care i le dădeam.

Fondatorul siteului handinhandparenting.com Patty Wipfler a explicat de ce plânsul lui era atât de puternic și de disperat: ”Când asculți supărările copilului tău, sentimentele lui devin intense, durează o vreme și dispar. Sistemul limbic se vindecă mai repede atunci când cel mic se concentrează pe sentimentele lui și vede că și tu faci același lucru”.

Reacția mamei la criza copilului

Cât despre reacția mea la furia lui? Iată ce spune Dr. Dan Siegel în cartea lui ”Parentaj sensibil și inteligent- Să ne înțelegem mai bine pe noi înșine ca să putem crește copii fericiți”: ”Când reacțiile emoționale le înlocuiesc pe cele de timp mindfulness, ești pe drumul greșit și e puțin probabil că vei reuși să menții conexiunea și comunicarea cu copilul. Chestiunile personale nerezolvate te fac vulverabil să intri pe acest drum, mai ales în condiții de stres”.

Ceea ce trebuia eu să fac era să restabilesc limitele: ”Nu, iubitule, nu îl putem lua acum pe Triceratops, îl putem lua săptămâna viitoare, când venim din nou la magazin”. Apoi ar fi trebuit să-i rămân aproape și să-i ascult supărările pentru a se putea elibera de ele. Însă ce m-a oprit să fac asta au fost sentimentele mele de incompetență, reflectate în ochii trecătorilor care erau martori la criza copilului mei. Iar presiunea aceasta a declanșat amintirea unor chestiuni nerezolvate cu privire la maternitate și teama de a nu fi smulsă de la această menire a mea.

”Când te simți stresată sau te regăsești în situații care generează chestiuni nerezolvate, mintea ta se închide și nu mai e flexibilă”, spune Dr. Siegel. Oricum, ”nu suntem meniți să repetăm tiparele din trecut. Înțelegându-ne viața vom reuși să construim o experiență pozitivă pe măsură ce ne depășim limitele și să găsim moduri noi de a trăi pentru noi și copiii noștri”.

Cu aceste informații în minte, mă simt mai bine echipată pentru a face față crizelor. Fiecare părinte are propriile limite, dar acum înțeleg de ce au loc crizele, recunosc când sunt tentată să o iau pe calea greșită și am instrumentele necesare care mă ajută să gestionez situația. Și sunt fericită să vă spun că, de cele mai mute ori, soarele, luna și stelele sunt fericite.

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa