Presiunea anturajului la copii. Cum îi ajutăm să facă față

Marina Rosenfeld
adolescenti care discuta

Presiunea anturajului la copii. Toţi copiii vor fi mai devreme sau mai târziu expuşi influenţei grupului.  Nu avem cum să-i protejăm decât dacă i-am izola de lume. Dar asta nu se poate. Trebuie să acceptăm că au drumul lor. Viitorul pare uneori sumbru, dar libertatea este esenţială în dezvoltarea copiilor noştri. Influenţa anturajului poate fi benefică, dar şi negativă, când personalitatea e în formare, iar copiii nu au valori solide. Presiunea e uneori mult prea mare şi copilul poate spune da:  fumatului, consumului de alcool, drogurilor şi actelor de delincvenţă juvenită

Presiunea anturajului la copii. Conform „Cambridge Dictionary” presiunea anutrajului sau „peer pressure” este influenţa puternică a unui grup, mai ales de copii,  a membrilor acelui grup pentru a se purta cu toţii la fel.”

Karen Young, contributor la revista „Hey Sigmund!” scrie un articol despre cum să îi pregătim pe copii pentru confruntarea cu anturajul. Articolul său se bazează pe experienţa şi articolele lui M. Pimental, mamă a patru copii, expert în parenting.

Presiunea anturajului la copii. Care sunt tipurile de presiune exercitată de anturaj?

Există două forme de presiune: implicită şi explicită. Cea explicită se referă la dinamica rezultată din influenţe externe, iar cea implicită este internalizarea pe care copiii o fac bazându-se din dinamica grupului. De exemplu, în primele zile într-o şcoală nouă un copil se îmbracă sport şi vede că el e cel diferit, că ceilalţi nu se îmbracă la fel. Le cere părinţilor să-i schimbe garderoba. Această schimbare de atitudine poate fi cauzată de faptul că este ridiculizat de către colegi (presiune explicită a anturajului), sau ar putea fi cauzată de faptul că ar vrea să fie ca toţi ceilalţi (presiune implicită).

Cercetătorii de la Universitatea Temple au constatat că anturajul inflentează partea din creier care este responsabilă cu riscul şi recompensa. Adolescenţii sunt mai degrabă angrenaţi în activităţi riscante alături de prieteni decât atunci când sunt singuri.

Care sunt efectele anturajului asupra copiilor?

Anturajul poate avea efecte pozitive asupra copiilor, e firesc să aibă prieteni. Dar poate fi şi negativă, iar unii adolescenţi ar putea încerca lucruri la care altfel nu s-ar fi gândit: să fumeze, să consume alcool, să aibă un comportament antisocial.

Ca idee generală sub influenţa anturajului copiii pot avea:

-Acelaşi stil vestimentar, aceleaşi frizuri;

-Acelaşi mers şi stilul de a vorbi al celor din grup;

-Comportamente riscante şi încalcarea regulilor;

-Rezultate mai bune la şcoală sau dimpotrivă, mai slabe;

-Adicţii; fumat sau consum de alcool sau droguri;

-O viaţă sexuală activă

Copiii mai expuşi riscului de a suferi de influenţa negativă a grupului sunt: copiii care au stimă de sine scăzută, copiii care simt că nu au suficienţi prieteni sau copiii cu nevoi speciale. Aceşti copii simt că dacă adoptă comportamentul celor din grup vor fi acceptaţi.

De ce cedează copiii la presiunea anturajului?

Unii cedează pentru că vor să se facă plăcuţi sau pentru că-şi fac griji cu privire la ce cred ceilalţi despre ei. Alţii sunt pur şi simplu curioşi să încerce ceva nou. Ideea că „toată lumea face asta” îi poate influenţa negativ pe copii care lasă deoparte propria judecată sau bunul simţ.

Unii copii reuşesc să spună „nu” şi să se îndepărteze de grup. Ei îşi îndreaptă atenţia asupra propriilor valori şi a lucrurilor bune pe care le-au învăţat.

Tăria interioară şi încredere în sine îi ajută pe copii să fie fermi şi să reziste tentaţiilor negative. Dacă nu au prieteni care să folosească droguri, să chiulească de la şcoală, cel mai probabil nici ei nu vor face asta.

Presiunea anturajului la copii. Cum îi pregătim pentru o astfel de confruntare?

Comunicaţi eficient

Copilul trebuie să aibă încredere în părinții lui, să ştie că poate cere ajutorul, orice problemă ar avea. Aveţi nevoie de o rutină zilnică, să staţi împreună şi să povestiţi despre cum a fost ziua lor la şcoală. Din conversaţiile acestea, ar trebui sa vă daţi seama care e starea emoţională.

Sădiţi valori morale în mintea copilului

Orice atitudine sau valoare aţi vrea să cultivaţi în sufletul şi mintea copilului, asiguraţi-vă că toată lumea se ghidează după ele. Stabiliţi reguli simple de conduită pentru a ajuta copilul să le internalizeze şi să ştie instinctiv ce este bine să facă şi ce nu. Ceea ce le insuflăm copiilor sunt lucruri de care ar trebui să ţină cont pe tot parcursul vieţii lor. Dacă îi învăţăm pe copii că trebuie să se simtă bine şi în siguranţă, atunci vor evita prietenii şi situaţiile periculoase.

Implicaţi-vă în viaţa lui

Oricând puteţi, fiţi alături de copil. Asta înseamnă ceva mai mult decât simpla conversaţie. Implicare înseamnă prezenţa continuă alături de copil şi în viaţa lui. Aşadar trebuie să aflaţi ce îi place şi ce nu şi care îi sunt prietenii. Nu doar copilul îşi dă seama că sunteţi acolo să îl ajutaţi la nevoie, ci şi prietenii săi.

Nu uitaţi!

Mai presus de orice, dragostea este salvatoare şi asta trebuie să-i arătaţi copilului, orice-ar fi. Dragostea lasă o amprentă în sufletul copiilor, pe care nici cel mai rău grup de copii din şcoală nu o poate îndepărta. Iubiţi-vă copiii şi învăţaţi să le fiţi alături!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa