Prima zi de grădiniță. ”E a cincea oară! Voi plânge iar, nu încape îndoială”

prima zi de grădiniță

Este a cincea oară când o luăm de la capăt. A fost prima zi de creșă a fetei. Am plâns. Apoi prima ei zi de grădiniță. Am plâns. Apoi prima ei zi de școală. Am plâns. Apoi prima lui zi de creșă. Ce-am mai plâns pe alee! Și-acum a cincea oară! Voi plânge iar, nu încape îndoială. Deși vreau să par stăpână pe situație, lacrimile nu mă ascultă și ies pe la colțurile ochilor.

Nici nu știu de ce plâng. De emoție, de incertitudine, de drag, de dor…de copii.

Azi m-a sunat viitoarea noastră educatoare să mă anunțe că vom avea o ședință cu părinții. Și după ce am terminat convorbirea eu am intrat în ședință cu mine însămi. ”Hai, femeie, nu te mai îngrijora! A mers de la un an jumătate la creșă. Nici nu știa să vorbească, să mănânce, era cu scutece, cu biberon. S-a descurcat, s-a adaptat, nu a plâns, a învățat o grămadă de lucruri. Acum e băiat mare. Chiar el ți-o spune când nu-l lași să facă ce vrea. Vorbește, e îndrăzneț, nu mai are scutece, știe el ce are de făcut.” Asta-mi spunea mintea, dar inima! Of, inima asta de mamă, uneori parcă are nevoie de un psiholog. ”Dar încă e mic. Și ce-o să facă el acolo cu alte doamne, cu alți copii. Trebuie să stea cuminte în bancă să coloreze, să învețe poezii. Și o să plângă că vrea la mama și la tata. Și greu or să mai treacă primele zile până te vei duce acasă la el de la serviciu.”

Și nici nu știu de unde a tot pornit ședința asta, că tot lucrăm la adaptare din primăvară. Ba chiar ne-am dus în curtea grădiniței să ne jucăm de câteva ori. Și cât a fost soră-sa la grupa mare a fost în fiecare zi acolo, chiar și în sala de clasă. Dar era încă țânc de țâță, nu-și mai aduce el aminte! Dar că ne facem mai mereu drum pe lângă grădiniță, asta sigur știe. Că doar îi spun ce frumos o să fie, și ce jucării frumoase o să aibă și că o să fie în grupă cu prietenii lui din parc. Și noi vorbim mult și i-am povestit, chiar și sor-sa a intervenit. Pe ea trebuie s-o creadă că doar a terminat de doi ani grădinița. Pare încântat, dar când s-o vedea în dimineața aia, singur, fără niciunul dintre noi lângă el….Îl și aud: ”Mami, beau bin atată a tine! Beau a tine a bebițiu.” Și inima mea se va rupe în mii de bucăți, chiar dacă cu zâmbetul pe buze am să-I explic cât de frumos o să se joace și ce drăguță este doamna și o să i-l arăt pe băiețelul din vecini cu care se mai joacă în fața blocului.

Mai am 11 zile. Mai am timp să termin ședința cu părinții. Sper să câștige rațiunea. Măcar până ajung pe scările grădiniței. Acolo o să pot să plâng în liniște.

Pe Cristina o găsiți cu mai multe texte pe blogul ei ZECE LUCRURI.

10 lucruriDacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()