Ce comportament al copilului nu trebuie ignorat?

comportament

Iată care sunt principalele probleme de comportament pe care ar trebui să le tai din rădăcină cât mai repede, asta ca să nu te trezești că ești acuzată că ai un copil prost crescut.

Niciodată nu mi-au plăcut regulile stricte după care m-au crescut părinții mei și de fiecare dată când mă atenționau asupra unui lucru mi se părea că exagerează și eram extrem de furioasă pe ei. Ca orice copil, manifestam și eu unele probleme comportamentale pe care ei le-au eradicat rapid, însă nu prin cele mai bune metode de parenting.

Nici eu la rândul meu nu aș vrea să am un copil prost crescut, însă aș vrea să-l educ după niște reguli mai simple și după niște metode mai apropiate ceea ce gândesc eu despre parenting-ul modern. Iată ce spun psihologii legat de cum se pot rezolva problemele comportamentale ale copiilor și care sunt cele mai importante 6 probleme de comportament pe care nu ar trebui să le acceptăm în cazul micuților noștri.

Te întrerupe când vorbești, o problemă de comportament des întâlnită la copii

De câte ori nu ți s-a întâmplat să încerci să vorbești cu un alt adult, timp în care copil se agață de tine încercând să-ți spună ceva care pentru el pare vital, sau să te întrebe un lucru fără de a cărui însemnătate nu poate să trăiască? Mie mi se întâmplă frecvent.

După ce îți termini conversația, trebuie să-i explici că adulții au și ei lucruri de discutat și nu este tocmai plăcut să fie tot timpul întrerupți. Iar data viitoare când vrei să dai un telefon sau vrei să mergi cu copilul în vizită la o prietenă, să-i spui dinainte că urmează să porți o conversație cu un adult și nu-ți place să fii întreruptă. În schimb, asigură-te că este implicat în alte activități specifice vârstei lui și spune-i că, dacă are nevoie de ceva, îi vei răspunde imediat ce termini conversația.

Se joacă prea violent

Atunci când copilul tău are o dispută verbală cu un alt copil, ar fi bine să nu te amesteci și să-l lași să încerce să-și rezolve singur problemele. Însă, dacă disputa se transformă în agresivitate, trebui să reacționezi imediat pentru că altfel el poate învăța că este în regulă să-și agreseze fratele, chiar și în joacă sau că a lovi un alt copil este un comportament acceptabil.

Ca să-l ajuți să depășească acest comportament, trebuie să-l faci să se pună în locul copilului agresat. ”Asta l-a durut pe fratele tău. Tu cum te-ai fi simțit dacă el îți făcea asta?”. Pe un ton ferm, dar nu răstit explică-i că nici un comportament ce presupune agresivitate sau rănirea unei persoane nu este acceptat de către tine. Înainte de următoarea întâlnire cu prietenul/prietena sa amintește-i că nu trebuie să se joace și să reacționeze violent.

Se preface că nu te aude

A-i spune copilului de două, trei, uneori chiar patru ori să facă ceva ce nu vrea precum să-și strângă jucăriile, transmite mesajul că este în regulă dacă te discreditează și el este cel care conduce spectacolul, nu tu. A-i aminti copilului mereu ce are de făcut, în loc să-i atragă atenția și să se concentreze din prima la ce ai spus tu, se poate foarte bine să-l facă să aștepte următoarea și următoarea atenționare. De aceea, acesta este un comportament ce trebuie oprit imediat. În loc să vorbești cu copilul din camera cealaltă și să-i dai instrucțiuni, mai bine te duci lângă el și îi explici calm, dar răspicat ce are de făcut. Trebuie să te asiguri că îi captezi atenția, așa că îi poți atinge pe umăr sau îi poți stinge televizorul ca să fii sigură că este atent la tine. Depinde de tine să te faci înțeles.

Se servește fără să ceară permisiunea

O să spuneți că nu ar trebui să ne creștem copiii ca în armată și că e foarte drăguț să vezi un copil de 2 ani cum se servește singur cu un biscuite. Dar oare cum e să vezi un copil de 9 ani care merge în vizită și se servește cu ce are gazda prin casă? Sau cum e ca atunci când tu ai ceva de lucru, copilul să vină și să pornească televizorul lângă tine? Cel mic poate afla acum că sunt anumite reguli și câteva norme de bune maniere pe care este frumos să le respectăm cu toții.

Un copil cu ”prea multă” atitudine poate fi o problemă de comportament

Ai putea crede că până la vârsta adolescenței, copilul tău nu va da ochii peste cap și nu va avea un ton tăios în conversația cu tine, însă se poate întâmpla chiar și în primii ani de școală deoarece cei mici îi imită pe copiii mai mari, pentru a testa reacția părinților. Unii părinți ignoră un astfel de comportament gândindu-se că nu este decât o fază trecătoare, însă dacă nu îl respingi din prima s-ar putea să te trezești că ai un copil nerespectuos care va avea dificultăți în a-și face și a-și păstra prietenii, precum și în a se înțelege bine cu profesorii și alți adulți.

De aceea, trebuie să-l faci pe cel mic conștient de comportamentul său. Îi poți spune, de exemplu ”Când îți dai ochii peste cap așa, pare că nu ești de acord cu ceea ce spun”. Ideea nu este să-l faci să se simtă prost, ci să-l arăți cum se vede și cum se aude din exterior comportamentul său. Iar dacă îți vorbește răstit îi poți răspunde ”Nu pot să te ascult când îmi vorbești așa. Când vei fi pregătit să-mi vorbești frumos, pe un ton plăcut urechilor, te voi asculta”.

Exagerează adevărul

La prima vedere nu ar părea mare scofală faptul că cel mic ți-a spus că și-a făcut patul când el de abia a tras o pătură pe deasupra sau când îl surprinzi povestindu-i prietenului său că a fost la Disney Land, când de fapt el nu s-a suit niciodată în avion. Însă minciunile pot intra în automatism, mai ales dacă cel mic învață că reprezintă o modalitate ușoară prin care el poate să dea bine în fața celorlalți, prin care el poate evita să facă un lucru pe care nu și-l dorește, sau prin care poate scăpa nepedepsit pentru ceva ce a făcut deja.

Atunci când copilul începe să fabuleze, așează-te lângă el, privește-l în ochi și spune că ”Ar fi foarte frumos să mergi la Disney Land și poate că vom merge într-o zi. Însă nu trebuia să-i spui prietenului tău că ai fost acolo, când de fapt tu nu ai fost”. Spune-i că dacă nu obișnuiește să spună adevărul, oamenii nu-l vor mai lua în serios și nu-l vom mai crede. Când copilul meu cel mare a spus prima minciună i-am spus povestea cu ciobănașul care striga ”Lupul!”. Poveștile îi ajută pe copii să vadă problema de la exterior și sunt foarte bune pentru a corecta o problemă de comportament.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()