Părinții apelează destul de rar la un psiholog pentru a susține o dezvoltare emoțională armonioasă și echilibrată a copilului. De cele mai multe ori, se îndreaptă spre psihoterapia pentru copii abia atunci când nu mai fac față situațiilor cu care se confruntă, când dificultățile pe care le au în relația cu copiii sunt prea mari pentru a le mai ignora sau amâna. În aceste cazuri nu mai este vorba de prevenție, ci de o intervenție psihoterapeutică în situație de criză. Iată care este perspectiva psihologului Andra Zaharia, publicată pe smartliving.ro:
În funcție de specificul dificultăților pe care o familie le traversează și de vârsta copilului, în psihoterapia pentru copii avem de-a face cu mai multe modalități de lucru.
Astfel, poate fi vorba de ședințe de parenting sau educație parentală, în cadrul cărora părintele este resursa principală de lucru și prin intermediul căruia se restabilește echilibru dorit.
Cu sau fără părinți la terapie?
Această modalitate de abordare a situației este recomandată atunci când problematicile țin de dificultățile adultului în a răspunde echilibrat la comportamentul copilului, când adultul nu mai are resurse și nu mai face față la provocările pe care le aduce rolul de părinte. Pentru a avea un beneficiu maxim, este recomandat ca la aceste ședințe să participe ambii părinți.
În situația în care copilul experimentează un dezechilibru emoțional sau o suferință, exprimate la nivel verbal sau sub forma unor schimbări de reacție sau comportament, atunci este clar că vom apela la psihoterapia pentru copii, respectiv ședinte de psihoterapie al căror beneficiar direct va fi însuși copilul.
În cadrul acestor ședințe participă doar copilul, fără a fi însoțit de părinți, pentru a putea lega o relație psihoterapeutică autentică și pentru a se putea deschide. Cât timp părinții vor fi de față, se va menține același mediu din afara cabinetului.
Este de menționat că, acolo unde situația o va impune, ședințele de psihoterapie ale copilului pot fi susținute în paralel cu ședințe de parenting sau ședințe de psihoterapie de familie.
Uneori, în cadrul acestor ședințe, se poate întâmpla ca părintele să-și descopere o serie de limite sau nevoi proprii de autodezvoltare și începe un proces de autocunoaștere individual, separat de toate celelalte procese.
Dificultăți în însușirea limbajului verbal
Nu toți copiii au același ritm în dezvoltarea limbajului verbal și nu toți încep să vorbească la aceeași vârstă. Unii pot să vorbească de la o vârstă foarte fragedă, mai ales dacă au frați mai mari sau mediul în care cresc este unul care stimulează și favorizează comunicarea verbală, iar alți copii pot avea un debut mai lent.
Apelăm la psihoterapia pentru copii dacă cel mic are vârsta corespunzătoare pentru a se exprima preponderent verbal, dar nu o face pentru că fie are dificultăți în exprimare, fie știe cum, dar refuză voluntar să o facă și continuă să se exprime doar prin limbaj non-verbal. Acestea sunt semnalele că este necesar să apelăm la ajutor specializat.
Dificultăți în a se separa de părinți
Momentul separării de părinți reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea copilului, ajutându-l să facă pași importanți spre obținerea încrederii în sine, în forțele proprii și a autonomiei.
Atunci când copilul manifestă dificultăți în a se separa de părinți, acela este momentul în care este posibil ca anxietatea să-și fi făcut prezența și este necesar să recurgem la psihoterapia pentru copii.
Refuzul copilului de a sta departe de părinții săi poate fi înțeles ca pe o teamă puternică de nu se întâmpla ceva rău fie raportat la propria persoană – „îmi e teamă că mi se întâmplă ceva rău dacă mama și tata nu îmi sunt alături” –, fie raportat la adresa părinților săi – „îmi e teamă că părinților mei li se va întampla ceva rău în absența mea”.
Anxietatea de separare este ceva firesc și își face cel mai des simțită prezența atunci când mama se întoarce la serviciu la terminarea concediului de creștere a copilului sau la momentul începerii grădiniței.
De obicei, anxietatea de separare se ameliorează la câteva săptămâni de la debut. Dacă acest lucru nu se întâmplă, psihoterapia pentru copii are rolul de a investiga care sunt factorii care mențin această situație.
Dificultăți în menținerea controlului sfincterian
Până la vârsta de 3 ani, copilul reușește să dobândească un bun control asupra sfincterelor și să treacă, treptat, de la scutecele de unică folosință la utilizarea în mod curent a toaletei. Este de înțeles că vor exista și situații accidentale.
Puteți citi continuarea articolului pe www.smartliving.ro. Veți afla în continuare despre:
- cum ajută psihoterapia dacă cel mic are pavor nocturn
- cum se poate corecta cu ajutorul psihologului comportamentul agresiv
- ce se ascunde în spatele refuzului alimentației
- de ce e utilă psihoterapia în cazul copiilor care au parte de schimbări bruște în viața lor
