Vocea ta. Râdeţi, copii! Cum să ne distrăm în familie

TOTUL DESPRE MAME

Cât îmi este de drag să văd pe stradă sau în parc familii care par a se simţi atât de bine împreună! Care râd cu gura până la urechi la câte o glumă atât de bună, făcută de unul dintre copii, încât şi până şi mie, simplu trecător, îmi vine să râd. Ori de câte ori întâlnesc astfel de părinţi şi copii parcă şi dispoziţia mea se schimbă pe loc, oricât de tristă aş fi!

Cu umorul nu-i de glumă

Un studiu condus de către o echipă a Universităţii de Medicină de la Stanford, SUA, a relevat importanța râsului asupra dezvoltării neurologice a copiilor. În timp ce râdem, sunt activate părţi ale creierului responsabile cu lupta împotriva depresiei, iar în cazul copiilor funcţionează precum nişte exerciţii fizice cerebrale, contribuind la o bună dezvoltare cognitivă a celor mici.

În Statele Unite, câţiva psihologi specializaţi în dezvoltarea copiilor au studiat importanța umorului, iar concluzia este mai mult decât interesantă: o copilărie plină de distracţie şi veselie aduce beneficii pe viaţă! Copiii care învăţa de mici să facă o glumă şi să vadă partea amuzantă din orice situaţie vor fi adulţi feriţi de depresie, cărora le va fi uşor să iniţieze şi întreţină relaţii sociale şi care vor face față mult mai uşor necazurilor vieţii. Pe de altă parte, este ştiut faptul că umorul este strâns legat de inteligență şi de încrederea în sine!

Preşedintele Asociaţiei de Terapie prin Umor din SUA, Dr. Paul McGhee, subliniază că râsul este o formă de joacă intelectuală, fiind totodată cel mai bun medicament. „Cu cât acordaţi mai multă atenție situaţiilor amuzante încă din primii ani de viaţa ai copilului, cu atât mai mult cresc şansele ca în adolescenţă şi la maturitate aceştia să aibă un simţ al umorului bine dezvoltat, ceea ce asigură o sănătate bună din punct de vedere mental şi fizic„, explica Dr. McGhee.

Şi umorul se învaţă

Acum, că ştim cât de important este umorul pentru sănătatea copiilor, nu avem decât să trecem la treabă. Ce te faci însă dacă nu eşti genul amuzant, ci mai degrabă genul serios, care a învăţat în proprii şapte ani de-acasă că viaţa e o luptă sau că seriozitatea asigura succesul în lume? Tragi adânc aer în piept, şi te pui pe urmărit seriale de comedie, categoria de familie (cele mai bune se regăsesc şi în lista noastră de recomandări). În paralel, poți pune în aplicare şi tehnicile următoare:

Micul comic în scutec

Râsul este prima formă de comunicare orală între mama şi bebeluş. Atunci când îţi gâdili puiul sau te prefaci că îi papi burtica, copilul răspunde prin râs, chiar dacă are doar câteva luni. Este felul său de a-ţi spune că îi place, că se simte bine şi în siguranţă alături de tine.

În timp, glumele pot evolua: poţi interpreta cântecelul său preferat cu o voce piţigăiată sau, dimpotrivă, o voce gravă, de căpcăun. Poţi însoţi melodia cu un dans caraghios şi ai asigurată bună dispoziţie atât pentru bebe, cât şi pentru tine. Efect garantat!

Preşcolarii şi jocul de rol

Crescând, copiii îşi dezvoltă limbajul, motricitatea, gândirea şi, odată cu ea, imaginaţia. Jocul de rol predomină la vârsta grădiniţei, aşa încât până şi părintele cel mai lipsit de talent într-ale umorului poate găsi resurse de amuzament pentru familia sa. În jurul vârstei de doi, trei ani, trucuri simple, precum folosirea improprie a obiectelor, pot genera hohote de râs: un pantof pe post de telefon, o ceşcuţă în loc de pălărie şi aşa mai departe. Paul McGhee numeşte această joacă „umor absurd”, subliniind importanța sa asupra dezvoltării gândirii creative – o deprindere foarte importantă în perioada şcolară şi profesională ce va urma.

Umorul ca metodă de disciplină

Tot Paul McGhee ne vinde un secret: putem dezamorsa o criză care e pe cale să izbucnească folosind umorul. Deşi pare greu, este cu siguranţă o metodă mult mai plăcută decât să începi să ţipi şi tu la copil atunci când acesta se tăvăleşte pe jos urlând sau chiar când încerci să ignori plânsetele pline de jale cu care încearcă să te înduplece să îi pui încă un film de desene animate. La noi au mers câteva metode, însă cu siguranţă poţi găsi variante mult mai creative: când copilul se târăște pe jos pentru că nu îi convine ceva îl frământăm, făcând o pâinica (blat de pizza, plăcintă etc, după preferinţă); ne maimuţărim şi plângem şi noi cu aceeaşi jale ca şi el; deschidem larg fereastra şi, cu gesturi de clovn, dăm afară supărarea, îl anunţ oficial, cu o voce de robot, să îşi facă ordine în cameră sau imităm, exagerând, vocea învăţătoarei atunci când îl trimitem la teme etc. Sunt câteva metode prin care, cu puţină imaginaţie şi multă voinţă, poţi transforma momentele tensionate  într-o experienţă pozitivă.

Ceea ce am învăţat în anii de când folosim umorul ca mod de relaţionare acasă este că totul ţine de atitudinea noastră, de felul în care privim fiecare situaţie. Ar fi păcat să nu profităm la maximum de acești ani în care putem să râdem așa de des!

Distracţie plăcută!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa