Cui îi este frică de reguli? Avantajele parentingului pozitiv

Tot mai mulţi părinţi află despre parentingul pozitiv şi îşi doresc să facă eforturi să-şi crească copiii armonios, fără pedepse, fără amenințări, fără șantaj, fără critici și fără alte obiceiuri “de şcoală veche”. Prima problemă de care se ciocnesc este că nu știu ce să pună în locul acestor instrumente pe care le asociem din start cu creșterea copiilor și pe care, de cele mai multe ori, le-am preluat de la generațiile anterioare.

Pentru început, trebuie să spunem că sunt mulţi părinţi care confundă educația pozitivă cu răsfăţul, imaginându-şi că, dacă elimină pedeapsa din repertoriul educaţional, ei rămân fără “instrumentele” necesare pentru a-i face pe copii apți pentru lumea în care trăim. “În realitate, însă, eliminarea pedepselor nu înseamnă răsfăţ şi nici nu îl transformă pe părinte într-un adult neputincios în faţa propriului copil”, ne spune psihoterapeutul de orientare cognitiv-comportamentală Diana Stănculeanu, coordonator, în cadrul organizației Salvați copiii, al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală.

Diana, dacă eliminăm pedepsele, ce punem în locul lor?

Negocierea şi stabilirea de reguli, limite şi consecinţe în cadrul familiei – asta punem în loc. Sunt lucruri care de fapt îi ajută pe părinţi să rămână fermi şi predictibili în raport cu copiii lor, fără a tensiona însă inutil relaţia cu copilul şi fără a fi nevoiţi să recurgă la pedepse, critică inutilă şi reproşuri. Limitele şi regulile îi direcţionează pe copii şi îi ajută să se dezvolte optim. Părinţii îşi doresc copii care să evolueze şi să se transforme în adulţi responsabili, autonomi şi atenţi. Copiii au nevoie, însă, de ocazii în care să facă anumite alegeri şi să se confrunte cu anumite limite.

Cum stabilim aceste reguli, prin ce mecanisme?

Pentru a putea stabili limite şi reguli, părinţilor trebuie să le fie foarte clar ce aşteaptă de la copiii lor şi care dintre comportamentele acestora sunt acceptabile. Stabilirea limitelor funcţionează cel mai bine în contextul unei bune relaţii părinte-copil. Dacă relaţia dintre părinte şi copil este una pozitivă, cresc şansele ca acesta din urmă să accepte valorile şi convingerile propuse de adult şi să înțeleagă motivele pentru care i se limitează comportamentul. Este mai dificil să educăm un copil în permanenţă criticat, corectat şi admonestat. În aceste condiţii, copilul nu va dori să coopereze cu părintele pentru rezolvarea problemelor, ba mai mult, în timp, va alege să i se opună. Un bun început pentru a stabili limite este setul de “reguli ale casei”. Un copil obişnuit cu regulile casei va manifesta frecvent şi relativ uşor comportamente care să satisfacă şi asteptările celui mai exigent părinte.

Cum funcţionează “regulile casei”?

Ar fi util să scrieţi sau să desenaţi regulile şi să le afişaţi într-un loc accesibil fiecărui membru al familiei, cum ar fi pe uşa frigiderului. Regulile casei sunt utile din două puncte de vedere. În primul rând, ele exprimă aşteptările pe care le aveţi în ceea ce priveşte anumite comportamente specifice ale copilului. De pildă, dacă copilul obişnuieşte să întârzie mult după programul de şcoală, putem să stabilim o regulă care spune următorul lucru: “Zilnic, copilul vine direct acasă dupa orele de şcoală!” Regulile casei sunt utile, de asemenea, pentru că îl învaţă pe copil comportamente adecvate. De exemplu, dacă vrem să-l învăţăm pe copil să fie respectuos în relaţia cu ceilalţi, regulile pot preciza comportamente de felul: “Batem la uşă înainte de a intra în cameră”. Aş vrea să punctez totodată că o regulă bună precizează cu claritate comportamentul aşteptat.

Ne poţi face câteva recomandări astfel încât regulile să fie şi eficiente, nu doar scrise pe o hârtie afişată pe frigider, pe care se pune praful?

În primul rând, stabiliţi un număr limitat de reguli (în jur de 5-7 reguli). Prea multe reguli înseamnă control sporit asupra vieţii copilului. Regulile eficiente reglementează doar acele situaţii cu grad de risc pentru sănătatea, dezvoltarea şi siguranţa copilului și a familiei sau acele situații în care sentimentele şi drepturile altor persoane ar putea fi grav afectate. Apoi, este esenţial să implicaţi copilul! Toţi copiii se bazează pe părinţii lor pentru stabilirea limitelor şi a regulilor, însă vor dori să aibă un cuvânt de spus în formularea lor. Așadar, este important să ascultaţi şi punctul de vedere al copilului cu privire la alegerea regulilor, dar şi la stabilirea consecinţelor ce decurg din nerespectarea unei reguli. E posibil ca uneori să nu reuşiţi să ajungeţi la un acord total asupra regulilor, ceea ce nu înseamnă că acestea nu vor fi stabilite. Ca părinte, veţi decide regulile care vor modela comportamentul copilului. Atunci când nu ajungeţi la un acord, îi puteţi spune copilului că, deşi nu este cea mai corectă sau mai bună dintre reguli, este singura pe care aţi găsit-o în momentul acela. Nu în ultimul rând, stabiliţi reguli corecte şi clare.

O regulă este corectă când reglementează în egală măsură comportamentul fiecărui membru al familiei. De pildă, regula “Întotdeauna baţi la uşă înainte de a intra în camera părinţilor” este nedreaptă deoarece se aplică doar copiilor. O regulă corectă ar fi formulată astfel: “Ciocănim la uşă înainte de a intra în camera oricăruia dintre membrii familiei noastre”. În acest fel, regulile nu sunt doar pentru copil, ci sunt “regulile casei”. Comportamentul părintelui va fi corect atunci când chiar el este primul care respectă regula.

Cum exprimăm o regulă pe înţelesul celor mici?

Atunci când regulile sunt specifice şi uşor de înţeles, cresc şi sansele de a fi respectate. Regula “Trebuie să ne spălăm pe dinţi” nu ajută prea mult deoarece nu precizează când anume şi cu ce frecvenţă trebuie să facem acest lucru. Pe de altă parte, regula “Fiecare membru al familiei se va spăla pe dinţi în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, înainte de culcare” este clară, nu generează confuzie şi nu lasă loc de discuţii. De asemenea, această regula este clară pentru ca îi spune copilul ce să facă, nu ce să nu facă. Ori de câte ori formulaţi o regulă nouă, întrebaţi-vă: “Ce vreau să se schimbe în comportamentul copilului meu? Ce ar trebui să facă altfel/mai bine?” Este bine ca regula să fie scurtă, formulată în cuvinte simple, pentru a fi uşor de reţinut.

Regulile casei se schimbă de-a lungul timpului, pe măsura ce copiii cresc şi devin mai responsabili. Atunci când o regulă este automat respectată de toţi membrii familiei, ea trebuie eliminată de pe listă?

Da, ştergem regula de pe lista afişată în casă. Aceasta nu înseamnă că nu mai este valabilă, ci doar că nu mai este necesară afişarea ei. Regulile se schimbă de asemenea în funcţie de situaţiile noi care apar. De pildă, veţi stabili reguli noi atunci când copiii devin adolescenţi şi încep să aibă întâlniri cu prieteni de-ai lor în timpul liber. Deşi regulile se schimbă, nevoia de a avea reguli rămâne aceeaşi. Chiar şi când copiii din familie au devenit tineri adulţi, regulile sunt utile pentru că astfel ne asigurăm că fiecare membru al familiei înţelege că are responsabilităţi în casă.

Diana, dar sistemul recompenselor este parte a parentingului pozitiv?

Cu siguranţă! Un aspect foarte important legat de utilizarea regulilor priveşte stabilirea de recompense şi consecinţe pentru respectarea, respectiv încălcarea acestora. Este foarte important să vă lăudaţi copilul atunci respectă regula. Ba mai mult, în etapa de început, în care copilul îşi însuşeşte regula nouă, trebuie să îi apreciem copilului eforturile, pentru a facilita procesul de învăţare. “Bravo! Sunt foarte mândră de tine pentru că ţi-ai ordonat hăinuţele şi jucăriile!”

Ce putem face, concret, atunci când regulile negociate chiar cu copilul sunt încălcate?

Stabilirea şi aplicarea consecinţelor sunt absolut necesare pentru acele situaţii în care regulile sunt încălcate. Multe dintre consecinţele utilizate de părinţi când copiii erau mici nu sunt adecvate vârstei adolescenţei, spre exemplu. Pe măsura ce copiii cresc, este important ca părinţii să se gândească la consecinţe adecvate etapei de dezvoltare în care se află copilul acum. Un exemplu de consecinţă pe care părinţii o pot utiliza în situaţii de încălcare a regulilor este eliminarea privilegiilor, care presupune interdicţia pe timp limitat a unei activităţi sau a unui obiect pe care copilul îl valorizează.

Atenţie însă, hrana, adăpostul şi iubirea vor fi întotdeauna oferite necondiţionat. Aceste nevoi ale copiilor – nevoile primare, de securitate şi iubire – nu vor face niciodată obiectul negocierilor.

În ce condiţii funcţionează consecinţele?

Recomand părinţilor blândeţe mai degrabă decât severitate. Atunci când utilizăm consecinţele, sunt excluse pedepsele fizice, ţipetele şi tonul ameninţător. Este mai benefic folosirea unui ton blând mai degrabă decât sever, diminuându-se astfel riscul resentimentelor. Apoi, termenele scurte sunt mai bune decât cele lungi. Consecinţele pe termen scurt sunt mai eficiente decât cele pe termen lung; atât părinţilor le este mai uşor să fie consecvenţi atunci când aplică consecinţe pe termen scurt, cât şi copiilor să le îndeplinească. Consecinţele pe termen lung cresc riscul apariţiei resentimentelor în relaţia părinte – copil. Se recomandă consecinţe care acoperă maxim câteva zile, în funcţie de comportamentul problematic. Trebuie ca părinţii să ţină cont de faptul că “imediat” este mai eficient decât “în viitor”. Consecinţa va fi utilizată imediat după apariţia comportamentului problematic. Cu trecerea timpului, părinţii uită să o folosească sau uită motivul pentru care ar trebui să o folosească. De asemenea, copilul nu face legătura între comportamentul problematic şi consecinţă şi pierde din vedere motivul pentru care acel comportament ar trebui schimbat.

Diana, ne faci și alte recomandări importante în impunerea consecinţelor?

Consecvenţa! Consecvenţa este foarte importantă. Adultul trebuie să folosească cu consecvenţă consecinţele ori de câte ori apare un comportament neadecvat. De asemenea, este important controlul părinţilor. Orice consecinţă trebuie să fie în controlul părinţilor. Este ineficient să retragi banii de buzunar unui adolescent care lucrează şi îşi procură bani din alte surse. Nu uitaţi să justificaţi mereu folosirea consecinţei! Ori de câte ori se foloseşte consecinţa, oferiţi şi o explicaţie scurtă. De asemenea, dacă folosirea consecinţei decurge din încălcarea unei regului, acea regulă va fi verbalizată explicit. Exemplu: “Andreea, regula spune că ne adresăm unul altuia pe un ton politicos. Pentru că ai ridicat tonul în discuţia noastră, nu le vei suna diseară pe prietenele tale”.

Dacă negociem cu copiii care sunt regulile casei, discutăm cu ei şi în privinţa consecinţelor?

Odată stabilită, consecinţa nu se negociază! Se recomandă ignorarea tuturor încercărilor copilului de a-i face pe părinţi să se răzgândească cu privire la utilizarea consecinţei. Nu discutaţi corectitudinea consecinţei! Odată ce aţi decis utilizarea ei, nu se mai negociază altceva.

Diana Stănculeanu, psihoterapeut specializat în terapii cognitiv comportamentale, este coordonator, în cadrul organizaţiei Salvați Copiii, al Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală. Împreună cu alţi colegi psihologi, ea oferă consultaţii gratuite părinţilor şi copiilor.

Cu Diana Stănculeanu ne întâlnim în emisiunea Totul despre mame în fiecare vineri, la ora 15.30, pe Prima TV (în reluare luni la 08.30), la rubrica de Educație pozitivă.

În emisiunea de vineri, 22 martie, Diana ne vorbește despre copilăria timpurie și despre emoțiile copiilor în primii doi ani de viață. 

Aici puteți citi mai multe despre inteligența emoțională a copiilor noștri și despre cum le putem cultiva stima de sine.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()