Stima de sine a copiilor. Cum îi ajutăm să aibă încredere în ei și să se prețuiască

Stima de sine a copiilor ar trebui să îi preocupe pe părinți încă de când puștii lor învață să meargă de-a bușilea. Copiii care îşi cunosc punctele forte şi punctele slabe şi se simt bine în pielea lor par să trateze cu mai multă uşurinţă conflictele şi să reziste cu brio presiunilor. Ei zâmbesc mai uşor şi se bucură de viaţă. Aceşti copii sunt realişti şi, în general, optimişti şi cu încredere în ei.

În schimb, pentru copiii cu stimă de sine scăzută provocările de zi cu zi sunt surse majore de anxietate şi frustrare. Cei care au o părere proastă despre ei înşişi vor întâmpina dificultăţi în rezolvarea problemelor inerente vieţii. Dacă cedează auto-criticilor de genul “nu sunt bun” sau “nu sunt în stare să fac nimic cum trebuie”, copiii pot deveni pasivi, retraşi sau deprimaţi. Confruntaţi cu o nouă provocare, răspunsul lor imediat va fi, cel mai probabil, “nu pot”.

Ce este stima de sine?

De stima de sine depinde cât de mult se preţuiesc pe ei înşişi cei mici. Acest lucru se poate schimba de la o zi la alta sau de la an la an, dar, în general, stima de sine tinde să se dezvolte din copilărie şi continuă să evolueze până la maturitate.

Stima de sine poate însemna, de asemenea, să te simţi capabil şi iubit. Un copil care este fericit cu o realizare personală, dar care nu se simte iubit, poate dezvolta, în cele din urmă, o stimă de sine scăzută. De asemenea, un copil care se simte iubit, dar nu este sigur în ceea ce priveşte abilităţile sale, poate avea o stimă de sine scăzută.

Stima de sine sănătoasă se construieşte atunci când este menţinut un echilibru bun între cele două.

Stima de sine prinde contur foarte devreme în viaţă. Conceptul de succes, urmat de efort şi persistenţă, începe destul de devreme. Odată ce oamenii ajung la maturitate, este mai greu să facă modificări asupra modului în care se văd şi se definesc pe ei înşişi.

Prin urmare, este înţelept să ne gândim la dezvoltarea şi cultivarea respectului de sine în timpul copilăriei. Pe măsură ce copiii încearcă, eşuează, încearcă din nou, iar eşuează, până când într-un final reuşesc, li se dezvoltă ideile cu privire la capacităţile proprii. În acelaşi timp, îşi creează o părere de sine în funcţie de interacţiunea cu alte persoane. Acesta este motivul pentru care implicarea părinţilor este esenţială în a-i ajuta pe copii să îşi formeze o părere sănătoasă despre sine.

Părinţii, familia şi educatorii copiilor pot cultiva stima de sine sănătoasă prin încurajări şi manifestând bucurie în diferite ocazii. Evită să te concentrezi într-o singură zonă, cum ar fi, spre exemplu, un test de ortografie, care îi poate face pe copii să creadă că valorează doar atât cât indică notele din catalog.

Cum recunoaştem stima de sine sănătoasă şi pe cea nesănătoasă

Stima de sine fluctuează pe măsură ce copiii cresc. Se schimbă adesea şi se rafinează, fiind afectată de noile experienţe şi percepţii ale copilului.

Copiii cu stimă de sine scăzută tind să nu încerce lucruri noi şi să vorbească negativ despre sine: “Sunt prost”, “Nu voi învăţa să fac acest lucru” sau “Care este scopul? Nimănui nu îi pasă de mine, oricum!” Ei pot avea o toleranţă scăzută la frustrare, pot renunţa uşor sau pot aştepta mereu ca altcineva să le preia responsabilităţile şi să le îndeplinească, cred ei, mai bine. Tind să fie excesiv de critici cu ei înşişi şi se dezamăgesc pe sine uşor, repede şi din aproape orice.

Copiii cu stimă de sine scăzută văd obstacolele temporare ca fiind permanente, intolerabile, şi au un sentiment de pesimism predominant. Acest lucru poate supune copiii la stres şi probleme de sănătate mintală, precum şi la incapacitatea reală de a rezolva diferite tipuri de probleme şi provocări.

Copiii cu stimă de sine sănătoasă tind să se bucure de interacţiunea cu cei din jur. Se simt confortabil în diverse împrejurări sociale şi se bucură de activităţi de grup, dar îşi urmează, totodată, şi obiectivele individuale. Când provocările apar, aceştia caută să găsească soluţii, fără să paseze responsabilitatea altora şi fără să se învinuiască dacă greşesc. Spre exemplu, în loc să spună despre sine că este prost, un copil cu stimă de sine sănătoasă spune “nu înţeleg”. Acest gen de copii îşi cunosc punctele forte şi pe cele slabe, şi le acceptă deopotrivă. În cazul lor, optimismul este cel care câştigă.

Cum pot părinţii să ajute

Cum poate un părinte să ajute la cultivarea unei stime de sine sănătoase a copilului său? Iată câteva sfaturi:

  • Ai grijă ce spui. Copiii sunt foarte sensibili la cuvinte, mai ales atunci când vin de la părinţi. Nu uita să îţi lauzi copilul pentru o sarcină dusă cu bine la sfârşit şi, totodată, pentru efortul pe care l-a depus. Trebuie să fii sincer. Spre exemplu, dacă cel mic nu reuşeşte să se califice în echipa de fotbal, evită să îi spui ceva de genul “Data viitoare vei munci mai mult şi vei reuşi”. Încearcă ceva de genul “Nu ai reuşit să te califici în echipă, dar sunt oricum foarte mândru de efortul pe care l-ai depus”. Răsplăteşte efortul şi executarea acţiunii până la capăt, mult mai mult decât rezultatul în sine. Până la urmă, “jocul contează, nu cine câştigă”.
  • Ajută-l pe cel mic să treacă peste dezamăgiri şi ajută-l să înveţe o lecţie din experienţa pe care a avut-o. Poate să desluşească la ce anume se pricepe foarte bine şi la ce nu. Ca adult este ok să spui “Eu nu aş putea cânta nici măcar o notă!” sau “Eu nu aş fi în stare să lovesc o minge nici dacă m-aş strădui toată ziua.” Fii blând şi foloseşte-te de simţul umorului pentru a-l binedispune şi pentru a-i explica de ce, cum şi în ce fel fiecare dintre noi este unic.
  • Fii un model pozitiv. Dacă tu, ca mamă, eşti foarte exigentă cu tine însăţi, pesimistă şi nerealistă în ceea ce priveşte limitele şi abilităţile tale, copiii tăi ar putea avea o oglindă în tine. Cultivă-ţi propria stimă de sine dacă îţi doreşti ca şi copilul tău să stea bine la acest capitol.
  • Identifică şi demistifică credinţele greşite. Este important pentru părinţi să afle ce păreri mai mult sau mai puţin iraţionale are copilul despre sine. Fie că îşi doreşte să atingă perfecţiunea, să fie atractiv, îndemanatic sau orice altceva, ajută-l să realizeze ce este fezabil şi ce nu. Explică-i diferenţa între posibil şi imposibil. O departajare realistă între cele două contribuie substanţial la formarea unei stime de sine sănătoase.

Percepţiile eronate despre sine pot prinde rădăcini şi deveni realitate pentru copii. Spre exemplu, un copil care are note foarte bune la şcoală, dar se chinuie un pic la matematică, ar putea spune ceva de genul “Nu sunt bun la matematică. Sunt un elev prost!”. Nu numai că este o generalizare falsă, dar este, totodată, şi o credinţă care s-a instaurat în capul copilului, conform căreia este destinat eşecului. Încurajează-ţi copilul să privească cât mai obiectiv o situaţie. Un răspuns adecvat la exemplul de mai sus ar fi “Eşti un elev bun, te descurci foarte bine la şcoală. Matematica este doar o materie căreia trebuie să îi acorzi un pic mai multă atenţie. Vom lucra împreună şi te vei descurca cu siguranţă”.

  • Fii spontană şi afectuoasă. Dragostea părintească va contribui la construirea unei stări de spirit optimiste şi a stimei de sine. Îmbrăţişează-l şi spune-i cât de mândră eşti de el atunci când vezi cât efort depune pentru a realiza ceva, în ciuda eşecurilor anterioare.

Laudă-l des şi sincer, fără să exagerezi. A avea o conştiinţă de sine ultra-stimulată poate oferi reversul medaliei în perioada adolescenţei, când copiii ar putea crede că sunt mai buni decât alţii şi să îi dispreţuiască sau umilească pe cei din jur. Asta, până la urmă, tot la izolare socială ar putea conduce.

  • Oferă feedback pozitiv şi corect. Comentarii de genul “Te suprasoliciţi atât de des şi te consumi din nimicuri”, îl poate face pe copil să creadă că nu are control asupra ieşirilor sale. O replică mai potrivită ar fi “Ştiu că eşti supărat pe fratele tău, dar mă bucur foarte mult că ai discutat calm şi nu ai ţipat”. Aceasta subliniază sentimentele copilului, îi răsplăteşte alegerea pe care a făcut-o şi, totodată, îl încurajează să adopte aceeaşi soluţie în situaţii similare pe viitor.
  • Crează un mediu sigur şi iubitor acasă. Copiii care nu se simt în siguranţă sau sunt maltrataţi sunt expuşi dezvoltării unei stimei de sine scăzute. Un copil cu părinţi violenţi s-ar putea simţi incapabil să controleze ceva în mediul în care trăieşte. Asta îi va stimula senzaţia de neajutorare şi depresie.

Fii atentă la semnele abuzului din partea altora. E posibil să aibă probleme la şcoală, cu prietenii sau colegii, fapt ce poate afecta considerabil stima de sine a copilului. Încurajează-ţi copilul să vorbească despre orice dificultate pe care o are, fie cu tine, fie cu alţi adulţi din cercul său apropiat.

  • Ajută copiii să devină activi. Activităţile care încurajează cooperarea, mult mai mult decât competiţia, sunt îndeosebi de ajutor în cultivarea stimei de sine. Spre exemplu, înscrierea într-un program de voluntariat poate avea efecte pozitive asupra stimei de sine a oricărui copil implicat în proiect.

Ajutorul profesionist

Dacă îţi suspectezi copilul de stimă de sine scăzută, ia în considerare posibilitatea de a merge la un psihoterapeut. Acesta ar putea identifica problemele care îl apăsă pe copil şi l-ar ajuta să le facă faţă, totodată sporindu-i încrederea de sine.

Terapia îi poate ajuta pe copii să se vadă pe sine şi pe cei din jur mult mai realist. Dezvoltarea capacității de a înţelege când anume e cazul să te descurci singur şi când să ceri ajutor este vitală pentru o stimă de sine sănătoasă.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație