Teribila vârstă de doi ani. La ce să te aștepți?

Teribila vârstă de doi ani – efectele ei, mai precis – ne ”lovește”, inevitabil, pe fiecare părinte în parte. În jurul aniversării de doi ani, majoritatea copiilor par de nerecunoscut.

La vârsta de doi ani, cei doi copii ai mei au trecut printr-o perioadă foarte grea. Erau de nerecunoscut. Abia așteptam momentul în care vor merge singuri și vor scoate primele cuvinte, sperând să fie mult mai ușoară treaba cu ei după aceste achiziții. Auzisem de așa numiții „the terrible twos” cum denumesc americanii teribila vârstă de doi ani a copilului, însă nu am conștientizat nici o secundă ce poate ascunde ea.

Copilul cel mare a depășit-o destul de ușor, cu doua două-trei crize de isterie. Una dintre ele a fost pe stradă, când se ruga cu lacrimi în ochi să-l iau în brațe, iar eu încercam să-i explic că am mâinile pline de bagaje și îmi este fizic imposibil să fac acest lucru. Văzând că nu am sorți de izbândă cu el, m-am lăsat pe vine, la nivelul lui, l-am prins de umeri ca să mă pot uita în ochii lui și am început să-i repet, pe un ton ferm, dar blând, că nu pot să-l iau în brațe și că dacă mai are puțină răbdare, în numai câțiva pași ajungem acasă. Urmarea: „Mami, te rog, nu mă bate!”, urla cât îl țineau plămânii și se zvârcolea în mâinile mele. Șoc și panică. Nu l-am lovit niciodată, nu l-am bruscat niciodată. Oamenii se uitau la mine ca la circ.

Copilul cel mic, mai agitat de felul lui, a avut nenumărate astfel de faze, imediat după împlinirea vârstei de doi ani. Chiar și după trei ani, aceste crize de isterie continuă, indiferent de motivul care le provoacă. Dacă el vrea să meargă cu bicicleta pe ploaie, urlă și se tăvălește că nu poate să o facă. Înainte de fiecare masă, mai trage o porție de isterie că mâncare nu e bună, înainte de a gusta, și multe astfel de situații. Știu că trebuie să-mi păstrez calmul, deși acest joc cu nervii mei este de multe ori dus la extrem.

Dar de ce apare această criză la vârsta de doi ani?

Dr. Vanessa LoBue, profesor la universitatea de psihologie Rutgers University, specializată în dezvoltarea bebelușilor și copiilor, mamă și director al Child Study Center, consideră că există foarte multe motive care se acumulează pentru a crea acea furtună perfectă ce este copilul de doi ani. În primul rând, trebuie să vorbim despre ce poate copilul să facă.

Copilul poate simți o multitudine de emoții, inclusiv fericire, furie, tristețe și frică. De asemenea, poate avea obiective și dorințe specifice și poate înțelege când tu te opui realizării uneia dintre ele, indiferent dacă o faci pentru binele și siguranța lui. Ce face vârsta de doi ani teribilă este combinația dintre ceea ce copiii pot face și ceea ce nu pot face. Ei nu își pot controla gândurile și emoțiile și nu mereu pot comunica ceea ce simt.

Autocontrolul este relaționat cu abilitatea de a-ți controla gândurile și sentimentele și, în ultimul rând, comportamentul.

La început, bebelușii sunt complet dependenți de persoanele care au grijă de ei și care sunt capabile să-i liniștească atunci când experimentează o emoție negativă. După primul an de viață, încep să se liniștească singuri atunci când se trezesc noaptea, uneori prin faptul că prind în brațe o jucărie sau că își caută suzeta. Eventual, pot începe să dezvolte controlul asupra răspunsurilor emoționale, însă aceasta este o abilitate care se dezvoltă foarte lent din copilărie până în adolescență.

Copiii mici nu știu exact ce înseamnă reglarea emoțională sau auto controlul. Atunci când vor să facă ceva, fac, sau măcar încearcă. Atunci când nu sunt lăsați să facă ce vor, rezultatul este de obicei furie și frustrare și nu le rămâne altceva de făcut decât să arate ce simt. Neavând un mod solid de comunicare cu ajutorul limbajului, problema devine și mai adâncă, deoarece ei nu pot exprima verbal care este sursa frustrării. Așa că încep să țipe, să plângă, să se tăvălească sau chiar să arunce cu ceva în părinți. Aceasta este vestea proastă. Vestea bună este că acest comportament se va ameliora cu timpul.

Cât durează teribila vârstă de doi ani?

La început, cei mici dau dovadă de foarte puțin autocontrol și aproape zero abilități de reglare emoțională, iar rezultatul se traduce în crize de isterie sau chiar comportament agresiv. Pe măsură ce copilul crește, va dezvolta noi strategii ce îl vor ajuta să se controleze și să-și gestioneze emoțiile. Strategii precum cererea ajutorului din partea unui adult sau distragerea de la sursa stresului pot fi foarte eficiente pentru reducerea reacțiilor emoționale negative.

Ajutându-i să dezvolte astfel de strategii, poate fi extrem de util în momentul în care copilul începe să vorbească și să înțeleagă cum le poate implementa. În final, dezvoltarea abilității de autocontrol este importantă pentru interacțiunea socială, deoarece aceasta este relaționată cu competențele academice, atenția și abilitățile verbale la școală. Cel mai important, din momentul în care copilul începe să deprindă aceste abilități de aut control, crizele de isterie vor dispărea și totul va deveni armonie. Cât durează însă, nimeni nu poate spune. Așa cum spuneam, copilul meu cel mic a trecut de vârsta de 3 ani, dar trag speranță că nu voi apuca și „the terrible fours”.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()