Trăim pentru ei, nu prin ei!

Vivi Gherghe

Mi s-a întâmplat de multe ori, pe parcursul acestor câțiva ani de mămicie, să vorbesc cu mame care păreau foarte implicate în ceea ce fac. Am cunoscut, la un moment dat, o mamă care știa inclusiv ce facultate va urma fiul ei, iar liceul era deja ales. Aveam să aflu, în cursul acelei discuții, că fiul ei are numai 3 ani, dar nu contează, ea trebuie să aibă planul făcut.

A fost prima oară când mă simțeam de-a dreptul iresponsabilă. Eu nu gândisem așa departe. Eu nu aveam niciun plan pentru copilul meu. Eu nu știam nici măcar la ce grădiniță să-l trimit!

Dar copilul ce mai face?

Am vorbit recent cu o prietenă veche, mamă a unei fetițe. După ce am discutat despre noi, am ajuns să vorbim și despre copii. Am aflat că fetița ei face pian și teatru, îi place înotul, e elevă în clasa a doua și ia meditații la engleză și germană. Uau, mi-am zis, și am felicitat-o pe mamă, care a avut grijă să precizeze că ”da, într-adevăr, pare să-i și placă”.

Cum adică pare să-i și placă? Așa am aflat că fetița urma aceste cursuri din simplul motiv ca mama ei nu avusese parte de asemenea tratament în copilărie: ”Vreau să se bucure de toate astea. Ai mei nu au avut posibilități când eram copil și eu am suferit…”

Le oferim mai mult decât pot duce!

Facem tot ce ne stă în putere pentru a le oferi copiilor noștri tot ce e mai bun. Da, dar cele mai multe ori, acest ”tot ce e mai bun” e sinonim cu ceea ce nouă ne-a lipsit. Marcați de lipsurile copilăriei noastre, ajungem să le oferim copiilor mai mult decât au nevoie. Ajungem să vorbim despre ei în termeni reci: ce știu să facă la o anumită vârstă, ce note au mai luat, la ce concursuri mai merg și ce cursuri mai urmează.

Suntem atât de prinși în această capcană, încât uităm să vorbim despre ei ca despre niște oameni care trăiesc, au bucurii, au tristeți, au temeri. Nu, noi vorbim despre ei ca despre niște roboți care ar trebui să învețe zilnic să ducă la bun sfârșit câte o sarcină.

Haideți să nu uităm că trăim PENTRU ei, pentru a fi lângă ei, pentru a-i sprijini, NU prin ei! Haideți să nu ne retrăim copilăria pe spatele copiilor noștri. Ei sunt alți oameni și s-ar putea să nu fie ca noi.

Lor ce le place?

Haideți să-i întrebăm ce le place, înainte de a afirma ce ”ni se pare” nouă că le-ar face plăcere. Haideți să-i ascultăm și pe ei!

Să ascultăm ce ne spun, pur și simplu, fără să-i judecăm, fără să-i încărcăm cu părerile noastre, fără să le spunem noi, de la înălțimea noastră de adulți, de ce mai bine să le placă pianul în locul fotbalului. Să-i ascultăm și să-i înțelegem, înainte să decidem pentru ei. 

Haideți să nu hotărâm noi ce trebuie să le placă pentru că, dacă acum ”ni se pare că le și place”, nu e de mirare dacă mai târziu o să ni se pară că nu știm nimic despre ei.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa