Abordări terapeutice pentru tulburările specifice de învăţare (dislexia, disgrafia şi discalculia)

tulburarile specifice de invatare totul despre mame

Tulburările specifice de învăţare reprezintă un grup de deficienţe caracterizate prin dezvoltarea inadecvată a capacităţii de însuşire a anumitor abilităţi academice. Află mai multe despre cele mai comune tulburări de învățare și despre abordările terapeutice recomandate.

Tulburările specifice de învățare se împart în trei categorii: dislexia, disgrafia şi discalculia.

Dislexia este  tulburarea în care copilul prezintă dificultăţi mari de achiziţie a abilităţilor de citire.

Disgrafia este inabilitatea de a scrie fără erori ortografice, mult mai multe decât media celor pe care le face un copil în clasele primare. Greşelile implică dublarea consoanelor, ordinea incorectă a literelor în cuvânt, despărţirea cuvântului acolo unde nu e cazul. Scrisul de mână este deseori neinteligibil, iar şirul ideilor aşternute pe hârtie este incoerent. Distorgrafia poate fi inclusă sub umbrela mai largă a disgrafiei.

Discalculia este dificultatea de a învăţa sau a înţelege aritmetica. Copiii afectaţi au probleme în a înţelege cantităţile numerice, procedurile sau conceptele matematice.

Între 5 şi 20% din totalul populaţiei la nivel global se confruntă cu tulburări specifice de învăţare, aşa că preocuparea pentru diagnosticarea şi ameliorarea lor este una în continuă creştere.  Există legi destinate strict acestei categorii de copii, precum şi metode alternative de învăţare, abordări care să compenseze sau să atenueze efectul deficienţelor în procesul de învăţare.

Sclipitori şi creativi, copiii cu tulburări de învăţare par a nu da nimic de bănuit în primii ani de viaţă. Atenţia scăzută, slaba capacitate de concentrare şi de a urmă instrucţiuni sau lipsa de răbdare sunt scuzate sub pretextul lenei, vârstei sau al răsfăţului.

Își recomandăm să citești și aceste articole:

Vocea ta: Cum îi învăţăm pe copiii cu autism să citească?

“Parcă scrii cu picioarele!”

Se impune o evaluare dacă observaţi la copil următoarele caracteristici:

• Atenţie deficitară (îi vine greu să asculte şi nu reuşeşte să îşi aducă aminte sau să reproducă cele auzite);
•  Impulsivitate, reacţii neadecvate raportate la context;
•  Vorbire întârziată sau imatură (îi vine greu să pronunţe sunete, stâlceşte cuvintele);
• Performanţă care variază de la o zi la altă (învaţă un lucru pe care se pare că îl reţine, iar a două zi nu mai ştie nimic din chestiunea învăţată);
•  Capacitate de procesare secvenţială inferioară vârstei cronologice. Aici se cuvine să detaliez explicaţiile: creierul unui copil ar trebui să proceseze atâtea unităţi cât arată vârsta lui (adică, într-un anume moment dat creierul său se va putea concentra doar asupra unui singur lucru, reţinându-l şi manipuându-l pe termen scurt şi mediu). Un copil de un an va putea procesa doar un lucru, un copil de doi ani, două (de obicei „eu vreau”, „eu nu vreau” ), un copil de trei ani două-trei, ajungându-se la un normal de şapte-opt elemente. Un adult normal dezvoltat din punct de vedere neurologic ar trebui să poată procesa şapte-opt unităţi de felul acesta (să ţină minte şapte-opt cifre spuse rar – cifra şi secundă – şi să le reproducă în ordinea în care au fost ele spuse, să poată urmă şapte-opt comenzi în ordinea în care i-au fost prezentate etc). Din păcate, majoritatea adulţilor nu ating acest stadiu de maturitate neurologică, în ţările subdezvoltate media fiind de patru unităţi pentru adulţi.
În aceeaşi ordine de idei, copiii cu dificultăţi de învăţare au de fapt o imaturitate neurologică – ei pot procesa doar două-trei unităţi odată, iar ceea ce trece dincolo de asta îi depăşeşte. Dacă creierul lor fucţionează asemnea creierului unui copil de doi-trei ani, este ridicol să ai pretenţia ca ei să facă faţă unui program (de învăţare şi de concentrare, de informaţii şi de stat liniştit în bancă) conceput pentru copii de şapte-opt ani. Bob Doman, autor și psiholog, spunea: „Cum poţi face un grup de copii de doi-trei ani să stea linişti câte 50 de minute într-o bancă?” „Nu ai cum, decât dacă îi droghezi”.
• Dificultăţi în a urma instrucţiuni;
• Adaptarea dificilă la contexte noi;
• Probleme de coordonare motorie, probleme de coordonare ochi-mână, încurcă frecvent stânga cu dreapta şi nu poate să citească ceasul;
• Inabilitatea de a discrimina între litere, sunete sau numere (citeşte lent şi oboseşte repede, inversează literele atunci când scrie, le amestecă în interiorul cuvântului,  scrie cu greşeli, omisiuni, repetiţii, face cu greu transcrieri);
• Este dezorganizat, îşi face lecţiile cu pauze dese.

Ce se întâmplă după evaluarea copilului afectat?

În momentul în care copilul a fost evaluat că fiind afectat de una din tulburările specifice de învăţare, el are legal dreptul la o metodologie de predare adaptată şi un instrumentar adecvat, care să compenseze şi să atenueze simptomele. Dacă intervenţia este tardivă, copilul poate dezvolta şi tulburări emoţionale: are impresia că nu este inteligent, că nu poate, că e defect şi în consecinţă, stima de sine şi încrederea în forţele proprii sunt minime. Stresul, la rândul lui, acutizează problemele. Situaţia această ar fi peste măsură de nefericită, mai ales că există unelte terapeutice care pot ameliora sau rezolva problemele, iar copilul îşi poate atinge potenţialul maxim în educaţie.

Un copil diagnosticat cu dislexie, discalculie sau disgrafie poate urma două alternative terapeutice: cea orientată spre simptome şi cea care vizează reorganizarea cerebrală.

1. Prima abordare porneşte de la premisa că dislexia (şi celelate deficienţe de învăţare) nu pot fi tratate, dar efectele ei pot fi atenuate/compensate. „Nu ai dislexie, eşti dislexic, pentru că aşa te-ai născut şi aşa vei fi toată viaţa”, este motto-ul după care se ghidează această perspectivă.

Logopedia, terapiile educaţionale, consilierea psihologică şi medicaţia pentru un eventual ADHD asociat  sunt o parte din opţiunile de tratament. Profesorii pot folosi strategii de predare adaptate, pot aborda citirea multisenzorială (folosind, de pildă, litere tactile sau mişcări ale braţelor pentru a descrie litere diferite). Există programe pentru computer, aplicaţii pentru tabletă şi jocuri menite să ajute copii dislexici să citească, copiilor cu disgrafie li se permite să folosească tastatura, celor cu discalculie să aibă permanent un calculator de buzunar şi sunt scutiţi de anumite sarcini, cum ar fi învăţarea tablei înmulţirii pe de rost.

Terapia cu animale, terapia prin arte plastice sau muzică, învăţarea digitală sunt alte metode prin care copiii cu tulburări specifice de învăţare sunt ajutaţi.

2. A două abordare vizează plasticitatea creierului şi puterea lui de a se regenera şi reorganiza. Dislexia, disgrafia şi discalculia sunt doar simptome ale unui creier insuficient organizat. Creierul uman, totuşi, este extrem de plastic şi printr-un program de exerciţii individualizat, intens şi constant, el se poate reorganiza, harta lui poate fi retrasată, iar tulburarea de învăţare eliminată complet.

În Statele Unite ale Americii, şi  mai nou în întreaga lume prin programele devenite internaţionale (unele fiind accesibile şi în România), curentul de terapie neurodevelopmental ia din ce în ce mai multă amploare.

Dezvoltat în jurul anilor 1950 de echipa Doman-Delcato, astăzi este folosit pentru o gama largă de dizabilităţi care implică malfuncția creierului, de la paralizii cerebrale grave, autism, sindroame genetice şi până la probleme mai uşoare de tipul disfuncţiilor de învăţare.

Copilului i se face o evaluare globală, vizuală, auditivă, motrică şi cognitivă, şi în funcţie de particularităţile fiecăruia i se crează un program de intervenţie personalizat, care să reorganizeze creierul , în aşa fel încât funcţiile părţilor afectate să poată fi preluate de porţiunile sănătoase.

Sunt identificate şi problemele care ţin de organele de simţ (lipsa de convergenţă a ochilor, fluidul din urechea mediană care afectează nu doar auzul, ci şi sistemul vestibular, de pildă), capacitatea de procesare secvenţială etc. Dacă copilul nu a trecut prin toate etapele de dezvoltare atunci organizarea creierului ar fi putut fi împiedicată: statistic vorbind, 75% dintre copii cu tulburări de învăţare nu s-au târât şi nu au mers niciodată în patru labe în alternanţă (mâna-picior opus).

Printr-un program care ţinteşte punctual fiecare problemă, simptomele dislexiei pot fi reversate, eticheta de dislexic dispărând pentru totdeauna din viaţă unei persoane.

Iată o serie de programe neurodevelopmental, cu trimiteri spre videouri  sau articole în care este explicată această abordare a tulburilor de învăţare:
• National Asociation for Child Development: Directorul şi fondatorul NACD vorbeşte despre tulburările specifice de învăţare şi cauzele lor posibile în această serie de filme.
• Family Hope Center – Caroll Newell  face o prezentare a modului în care este afectat creierul unui copil cu dislexie şi propune planul de tratament neurologic care poate elimina parţial sau total simptomele acestei afecţiuni.
 Little Giant Steps testimonialul unei mame care a încercat multă vreme terapia tradiţională oferită de şcoală, stat şi sistemul privat, înainte de a recurge la un program neurodevelopmental.
• ICAN – iată un articol care explică viziunea ND asupra dislexiei.

Copiii care suferă de dislexie se vor regăsi cu siguranţă în superbă carte a Patriciei Polaco, Thank you, Mr. Falker, în care scriitoare îşi povesteşte propria călătorie prin desişul întortochiat al drumului spre citire. Cartea a fost recenzată în mod minunat de Camelia Vida Raţiu, pe blogul Mic atelier de creaţie.

Dragă părinte, dacă ai un copil diagnosticat cu tulburări specifice de învăţare, trebuie să ştii că există o speranţă, atât pentru ameliorarea simptomelor, cât şi metode prin care ele pot dispărea complet. Copilul are nevoie să vezi dincolo de eticheta de dislexic, să crezi că el are un potenţial imens de împlinit şi să fii suporterul său principal.

Dacă acest text despre tulburările specifice de învățare ți s-a părut interesant, dă-ne și un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()