Recompensarea cu buline nu funcționează pe termen lung. Cu ce o înlocuim

joaca parinti

Eram exasperată! Știți și voi cum e să aveți un copil de 3-4-5 ani care scoate toate jucăriile, le împrăștie prin toată casă, le folosește 5 minute, după care e obosit și vrea altceva. Când venea vremea să le punem la loc, mai aveam puțin și dădeam în lumbago de la atâta stat aplecată, iar copilului nu părea să-i pese.

După ce am stat eu și-am cugetat asupra măsurilor ce se impuneau, am ajuns la concluzia că cel mai bine este să aplic o metoda despre care auzisem numai lucruri bune: recompensarea cu buline. M-am pregătit intens. Am printat pe o foaie colorată un tabel pe zile, am cumpărat niște abțipilduri cu steluțe și unele cu fețe triste și am făcut o ședință în care i-am adus copilului la cunoștință noul meu sistem de ordine și disciplină.

La finalul săptămânii urma să adunăm câte stele și câte fețe triste s-au strâns și să luăm măsurile necesare. Dacă ieșea pe plus la stele primea o jucărie în limita a 20 de lei, dacă aveam mai multe stele atunci nu mai primea nimic. Am început din ziua imediat următoare. O săptămână a funcționat perfect. Am strâns jucăriile împreună și nu am mai auzit nicio crâcnire la masă, baie sau somn. Eram tare mândră de mine! Am mers cu copilul la magazin, și-a ales o jucărie și părea că suntem toți mulțumiți. A mers bine și săptămâna următoare, dar în cea de-a treia am avut o problemă. Deși era pe plus, copilul nu știa ce jucărie să își aleagă, pentru că le avea pe toate cele care îi plăceau și se încadrau în buget. Așa că s-a prins de ”combinație” și în zilele următoare am strâns jucăriile mai mult singură și am insistat de mai multe ori de cât mi-aș fi dorit să mănânce sau să meargă la somn.

recompensarea cu buline

Recompensarea cu buline. ”Pedepsele și recompensele fac la fel de mult rău, sunt două fețe ale aceleiași monede”

Atunci mi-am dat seama că ceva e șubred în sistemul meu și am căutat să găsesc soluții mai eficiente. Așa am dat peste o afirmație care mi-a întors un pic creierii pe dos: ”Pedepsele și recompensele fac la fel de mult rău, sunt două fețe ale aceleiași monede. Recompensele nu fac decât să îi ducă pe oameni în punctul în care își pierd interesul pentru ceea ce fac”. Cum să fie așa, când toată viața așa am fost învățați? Fă aia, că o să iei notă mare! Fă ailaltă că, dacă nu, vezi tu! Ce știa nenea ăsta, Alfie Kohn? O fi la el acolo, în cărți că-n viața noastră reală n-are cum.

După ce am meditat și-am întors pe toate părțile ce citisem, am zis că trebuie să mai văd ce-a mai scris nea ăsta. Până la urmă ideile mele n-au mers și, din ce îmi mai aruncasem eu ochii prin cărțile lui, zicea să ne iubim copiii necondiționat. Acum, oricum ar fi fost, asta n-avea cum să fie rău, că până la urmă, majoritatea spre asta tindem.

De ce recompensarea cu buline este sinonimă cu manipularea?

Iubirea ca iubirea, dar eu voiam să fac copilul să mă asculte. M-a durut când am ascultat la o conferință de-a lui Alfie că n-ar trebui să ne tratăm copiii ca pe niște câini cărora să le dăm ceva bun dacă fac ce vrem noi. Parcă avea logică! Până la urmă nu încercăm decât să-i manipulăm. Ia să abordăm altfel situația! Zis și făcut! Am lăsat deoparte toată educația primită de la părinții mei care o primiseră de la părinții lor și tot așa și am zis să încerc să am mai multă încredere în copilul meu și să mă modelez eu.

În primul rând, ca să nu mai scoată toate jucăriile de la locul lor, am început să mă joc eu cu ea. Nu doar că am ales 3 păpuși, niște hăinuțe pentru ele și-un biberon și le-am culcat și plimbat vreo 2 ore, dar alea au fost toate lucrurile folosite. În altă seară am scos o mână de cuburi, altă dată am colorat. Joaca a fost frumoasă, chiar și pentru mine care în alte seri spuneam că sunt prea obosită ca să particip, dar m-am relaxat cu adevărat. Copilul a început și el să fie coperant și să facă lucruri din proprie inițiativă. Până la urmă asta spune și Alfie Kohn, citând și alți experți în parenting: că trebuie să ne adaptăm cerințele copiilor, iar motivația lor de a face anumite lucruri trebuie să vină din interior. Nu putem să îi cerem unui copil de 3 ani să stea nemișcat la masă o oră, pentru că pur și simplu nu este făcut pentru asta.

”Nu e voie!” nu este suficient!

Noi trebuie să vorbim cu ei, să le explicăm de ce facem anumite lucruri, care sunt efectele acțiunilor noastre. ”Nu e voie!” nu este suficient, iar ”trebuie să” este o construcție fără valoare dacă nu este urmată de motive. Când le vorbim trebuie să o facem ca pentru ei, nu ca să ne auzim noi pe noi, să fim lângă ei trup și, mai ales, suflet.

De asemenea, putem încerca să ne schimbăm noi modul de a pune problema, de a formula întrebările. În loc să îi certăm că durează jumătate de oră să ia pe ei o pereche de pantaloni și o bluză diminața, am putea să întrebăm cu ce îi putem ajuta.

Nu e ușor să treci de la recompensarea cu buline și mutre triste la conectare totală. Nu e ușor nici pentru părinte, dar nici pentru copil, dacă nu a fost obișnuit cu așa. Dar cu puțin exercițiu lucrurile vor fi exact cum ți-ai imaginat tu că are să fie și este o investiție bună pe termen lung.

Citește și cărțile lui Alfie Kohn, disponibile AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()