Rețeta secretă a educației fără recompense a copilului special. Sfaturile unei mămici care își însoțește copilul la școală

Geo Mihalcea

Din tendința de a-i proteja pe cei diferiți, de a-i face să se simtă că au un statut aparte în cadrul său, societatea denumește în ultimii ani copiii cu dizabilități…speciali și le spune mamelor că și ele sunt speciale și că au fost alese să crească un astfel de copil. Sunt cuvinte frumoase, dar oare ce ascund în spatele lor? Cum învață un copil special? Cum vede lumea prin ochișorii lui? Dacă nu e la fel cu ceilalți, trebuie să ajungă ca ei sau e-n regulă să i se respecte individualitatea?

Sunt mama unui copil cu autism. Și chiar știu ce înseamnă să fii diferit. La început eram atât de speriată încât aș fi dat orice și oricât ca cineva să-mi educe copilul, să-l transforme peste noapte într-unul normal. Dar, cum n-am găsit poțiunea magică, m-am descălțat și am coborât în Lumea Autismului și am început să pășesc lent spre fiul meu. L-am luat de mânuță și l-am tras ușor-ușor spre lumea mea. Mi-am dat seama că, de fapt ne trebuie o soluție de compromis, o lume nouă în care „special” și „normal” pot face casă bună. Cum? Învățând de la el cum e să ai note autiste, iar el învățând de la mine cât de mare și frumoasă este lumea mea și câte chestii putem face împreună, aici, în Zona de Mijloc!

Să începem cu…sfârșitul

Sunt Geo, mama lui David și ne știți din serialul La braț cu autismul. Am 42 de ani și sunt elevă în clasa a șasea. Stau în bancă cu fiul meu și trăim zilnic bucuria de a fi alături de foștii mei elevi. Și da, mă mândresc cu asta, căci bucuria din ochii copilului meu când se trezește dimineața să plecăm la școală, nu are preț! Dacă am reușit să fac asta, simt că am puterea să mut nu un munte, ci toți munții din lume. De ce? Pentru că autismul nu face casă bună cu socializarea, cu bucuria de a trăi, cu abilitatea de a pune la cale o petrecere. Și acum vă întrebați probabil: bine, bine, cum a învățat David toate astea, fără recompense, fără programe stricte, fără o armată de terapeuți? Iată câteva secrete!

Să îl accepți fix așa cum e!

Imediat după diagnostic orice părinte trece printr-o perioadă de negare, de căutare de vinovați, de șoc. Este proba de foc pentru fiecare dintre noi, dar contează cum ieși din asta și, mai ales, cât de repede! Mie mi-a luat un an până am înțeles că băiatul meu va avea autism pe termen lung, foarte lung, de fapt va avea autism toată viața. Apoi totul a devenim mai ușor: am învățat tot ce se poate despre această afecțiune și a început să-mi placă modul de a fi diferit, special al fiului meu. Copilul simte tot ceea ce-i transmite mama lui, iar eu i-am transmis că-l iubesc, că e frumos, bun și minunat, că mami va fi lângă el orice ar fi! Și i-am spus asta de câteva ori pe zi, până am ajuns la câteva milioane de declarații, de sentimente transmise. Copilul special simte, nu uita asta! Ai grijă ceea ce-i transmiți!

Să te folosești de orice stereotipie pentru a-l învăța ceva nou

Copiii cu autism au tot felul de comportamente ciudate la prima vedere. Ele de fapt sunt stereotipii, autostimulări din care rezultă o stare de bine. David, când era mic se uita ore-n șir la mașina de spălat. Îl plăcea cum se învârte, îl fascinau sunetele scoase. Unii spuneau să-i resping acestă plăcere, că-l ține pe loc, în „lumea lui”. Eu? M-am gândit că, dacă mi-ar lua cineva cafeaua de dimineață, n-aș putea să mă concentrez toată ziua! Deci, trebuie să scot ceva bun din asta! Am început să-l învăț programele mașinii de spălat, cum se sortează rufele pe culori și mai apoi pe materiale, unde și cât balsam și detergent se pune, cum citim denumirile mașinilor de spălat și ale detergenților. A durat ani. Dar acum David știe să folosească și să prezinte orice model de mașină (și de uscător!) de pe piață, acasă aceasta este responsabilitatea lui cap-coadă și toți prietenii noștri îi cer sfatul înainte de o nouă achiziție! E ceva de la copilul inert din baie, la consilierul de azi, nu?

Să nu-i ceri mai mult decât îți poate da!

David, la scoala, unde este numai un zâmbet

Ca orice alt copil, copilul special are propriul său ritm de dezvoltare și propriul său tip de inteligență. David a mai „ars” etape din dezvoltare (n-a mers de-a-bușilea, ci direct în picioare, de exemplu) și cel mai bine asimilează informații noi când suntem la plimbare sau seara, la „baia cu spumă”. Mereu când am vrut ceva de la el, am plecat de la o abilitate actuală, de la o motivație internă de a face ceva și am încercat să- trezesc interesul, să-l conving că orice lucru nou învățat îi va face în primul rând viața mai bună.
Nu poate să învețe o poezie? Asta e! O repet când e la baie, o spun de parcă aș fi la teatru, trăiesc sincer și intens momentul ca el să înțeleagă câtă bucurie îi poate aduce recitatul. Nu merge nici așa? O cânt! Știu că nu rezistă la muzică. Și așa rămâne, n-o mai recităm, o cântăm. De ce? Pentru că David are inteligență muzicală și informațiile cântate sunt mai ușor de asimilat pentru el.

La plimbările noastre (aproape) zilnice a învățat să se comporte în Lumea Mare: de la reguli de comportament în mijloacele de transport, la cumpărarea unei cartele de metrou, la oferirea scaunului unei persoane în vârstă (bine, asta a înțeles cel mai greu, el mereu a fost pe principiul, „cine prinde primul scaunul, are dreptul să stea pe el”).
Și dacă el n-a putut să învețe ceva legat de școală sau de viața cotidiană am pândit momentul potrivit. Are 13 ani și este însoțit la ore de mine, asta spune ceva despre răbdarea mea la capitolul independența lui David! Încă nu este timpul, dar va fi! Într-o bună zi îmi va spune că se descurcă singur!

În loc de concluzie, am să-mi permit un sfat!

Sunt doar o mamă cu un copil special. Nu sunt expert în autism în general, dar sunt expertă în autismul lui David! Îi știu toate secretele, știu ce butoane să apăs dacă-l simt iritat, obosit, dacă nu vrea să facă ceva, știu ce-l face să zâmbească, ce oameni trebuie să stea în preajma lui. Știu pentru că sunt mereu lângă el! Știu pentru că simt ce simte și el. Pentru că m-am încăpățânat să iau „pastile de autism” ca să fiu ca el, să văd totul ca el. Știu pentru că nu mă dezlipesc de el aproape niciodată. Secretul nostru este relația noastră. David iubește lumea pentru că seamănă cu mine: eu îi iubesc pe toți și încerc să găsesc ceva bun în fiecare om. Nu a învățat nimic condiționat de recompense ori pedepse: el a învațat pentru că am învățat împreună și a simțit că face doar o parte din efort, iar partea cea mai grea știa că e-n tabăra mea. Copiii speciali au nevoie de iubire, acceptare și înțelegere. Dar nu de asta au nevoie toți copiii?!

  • Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
  • Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebookunde marchează toate micile și marile realizări ale lui David. 

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa