Ce este ADHD? Cum faci diferența între multă energie și hiperactivitate

Natalia Talmacec
copil care sare

Ce este ADHD? Vorbim despre ADHD cu as. univ. Dr. Laura Mateescu şi dr. Maria Șandru

Dr. Laura Mateescu este medic specialist psihiatru, iar. Maria Șandru, medic specialist neuropsihiatrie.

TDM: ADHD este din ce în ce mai evocat de diverse persoane în diverse contexte, stârnind rumoare și îngrijorare. De aceea, vă rog să ne explicați despre ce este, de fapt, vorba.

Dr. Laura Mateescu: ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată prin existența unor simptome de tipul deficitului de atenție și/sau a hiperactivității și impulsivității. Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie pus, aceste simptome trebuie să persiste o perioadă îndelungată de timp, și anume mai bine de 6 luni, și să cauzeze o afectare semnificativă a funcționării școlare, fie că-i vorba de grădiniță ori de școală, precum și a funcționării familiale și/sau sociale, respectiv în grupul de prieteni, în parc, la zile de naștere etc. Aceste simptome nu apar brusc, într-o zi, ci ele pot fi identificate de părinți ca prezente „dintotdeauna”.

Ce este ADHD? Care sunt semnele afecțiunii

Dr. Maria Șandru: Din nefericire, sunt unele exagerări în ceea ce privește folosirea acestui termen, în sensul că este aplicat de prea multă lume în cazul copiilor cu un comportament foarte activ, comportament cumva specific vârstei, care presupune multă curiozitate și investigarea tuturor lucrurilor din preajmă. Este, până la urmă, apanajul vârstei și nu ține neapărat de un diagnostic. Desigur, e bine ca acești copii să fie văzuți de psiholog și de alți medici specialiști care să precizeze dacă într-adevăr comportamentul lor agitat, cu ghilimelele de rigoare, permite o normalitate la vârsta respectivă. Totuși, nu este cazul ca părinții să se îngrijoreze foarte tare dacă au un copil hiperactiv sau hiperkinetic, pentru că asta nu înseamnă că are automat și deficit de atenție, adică ADHD. Acești copii își normalizează comportamentul pe măsură ce cresc și se adaptează bine mediului, dacă li se oferă condițiile necesare unei bune dezvoltări. Ce înseamnă asta? În primul rând, răspuns la nevoile lor de cunoaștere. În general, copiii aflați într-o continuă curiozitate sunt și isteți, ceea ce nu e rău, nu-i așa?

TDM: Este sau nu o boală, până la urmă? Am înțeles că s-a creat o controversă pe acest subiect.

Dr. Laura Mateescu: Este în primul rand o tulburare neurobiologică, ce implică o disfuncție a neurotransmițătorilor la nivelul creierului copilului, în special a dopaminei și a noradrenalinei. Ambii neurotransmițători au un rol esențial în menținerea stării de alertă, în concentrarea și susținerea atenției, explicând astfel apariția simptomatologiei specifice ADHD, în cazul unei funcționări anormale a acestora. În continuare, ca o consecință a funcționării defectuoase la nivel biologic este afectată structurarea psihologică a copilului, adică funcțiile sale psihice: atenția, memoria de lucru, limbajul, afectivitatea.

Dr. Maria Șandru: Ne gândim la boală, dacă felul în care se comportă copilul frizează ușor patologicul. În sensul că el nu se poate integra într-un colectiv, ca urmare a rejectării celorlalți copii; nu poate fi un partener de joacă, pentru că nu poate respecta regulile unui joc de echipă; nu poate să învețe bine, pentru că nu reușește să înțeleagă și se execute niște sarcini, să memoreze niște activități.

TDM: Dar cum facem noi, părinții, diferența între prea multă energie și hiperactivitate?

Dr. Laura Mateescu: Diferența între „prea multă energie” ca trasatură și hiperactivitate ca simptom a ADHD se face îndeosebi prin modul în care acest comportament afectează funcționarea copilului. În cazul copilului cu ADHD, această hiperactivitate este necorespunzătoare nivelului de dezvoltare a copilului, adică vârstei sale, și cauzează importante disfuncții la nivel social sau școlar.

Dr. Maria Șandru: Limita dintre un copil curios, instabil și un copil cu ADHD este foarte greu de stabilit. Totuși, despre un copil care finalizează o activitate, se concentrează asupra unui desen, de exemplu, nu poți spune că este cu deficit de atenție și că are ADHD. Este doar un copil mai zburdalnic, care vrea să știe multe și care trece mai ușor de la o activitate la alta, atunci când nu-l interesează activitatea respectivă.

TDM: Ajutați-ne să înțelegem care sunt simptomele și semnele care ar trebui să ne pună în gardă.

Dr. Laura Mateescu: Simptomele acestei tulburări se grupează în trei categorii: deficit de atenție, hiperactivitate și impulsivitate. În funcție de predominanța unui anumit cluster de simptome, putem avea copii cu ADHD tip predominant cu inatenție, ADHD tip predominant cu hiperactivitate/impulsivitate sau ADHD tip combinat.
Copilul cu deficit de atenție este ușor de distras, uită lucruri, trece rapid de la o acitivitate la alta, se plictisește ușor, îi este dificil să rămână concentrat asupra unei sarcini, își face cu dificultate temele, pare să nu asculte când i se vorbește direct și nu urmărește instrucțiunile.
Copilul hiperactiv este „în continuă mișcare”, adesea vorbește excesiv, dă din mâini și picioare, se foiește pe scaun, se ridică de pe scaun neavând răbdare să stea așezat, aleargă sau se cațără în situații în care acest lucru este inadecvat și are dificultăți în a se juca în liniște. Impulsivitatea se manifestă prin dificultatea de a-și aștepta rândul, prin oferirea adesea a răspunsurilor fără ca întrebările să fie complet formulate și prin întreruperea conversațiilor sau jocurilor celorlalți. Este important de menționat că, deși aceste simptome apar încă din primii ani de viață și sunt prezente atât acasă, cât și la locul de joacă sau la grădiniță, de multe ori ele devin vizibile sau alarmante odată cu începerea școlii.

Dr. Maria Șandru: Copilul cu ADHD va face întotdeauna ceva în paralel, indiferent de activitate. Când stă la birou să lucreze, își mișcă picioarele, când stă la un film, în fotoliu, e tot timpul într-o agitație și chiar dacă-i place filmul respectiv nu are răbdare să ajungă la sfârșit; nu are răbdare să asculte o poveste, chiar dacă vrea să știe ce se întâmplă mai departe. Cu alte cuvinte, el își pierde rapid atenția, în ciuda faptului că are o activitate care-i este plac și îl interesează. De asemenea, cu un astfel de copil faci mai greu o relație, pentru că el e tot timpul atras de diverse lucruri și stimuli din jur. El nu se poate integra într-un grup, pentru că nu poate să respecte niște reguli, nu șite/poate să împartă ce are el cu alții, nu-și așteaptă rândul.

TDM: Cum, când și cine pune diagnosticul?

Dr. Laura Mateescu: Diagnosticul se pune de către medicul specialist în psihiatria pediatrică, conform criteriilor de diagnostic ICD 10 („International Classification of Diseases”) elaborate de Organizația Mondială a Sănătății. Acesta se stabilește în urma interviului clinic cu părinții și a observației directe a copilului. Evaluarea psihologică contribuie la susținerea diagnosticului. De asemenea, un rol extrem de important îl au observațiile profesorilor, ale învățătorilor și ale tuturor persoanelor cu care copilul petrece un timp semnificativ.
Pentru susținerea diagnosticului și stabilirea severității tulburării sunt utilizate scale standardizate de evaluare. Un exemplu este ADHD-Rating scale. Nu există teste paraclinice specifice pentru ADHD, cum ar fi analize de sânge sau imagistică. Testele paraclinice, împreună cu examenul clinic general, sunt utilizate în realizarea diagnosticului diferențial, adică procesul de excludere a anumitor patologii care includ și simptome asemanatoare ADHD și evitarea riscului de diagnostic și tratament eronate, precum și a riscului de amânare a diagnosticării altor tulburări.

Dr. Maria Șandru: Aș dori să menționez că este foarte important ca atunci când precizăm, împreună cu psihologul, diagnosticul de ADHD să existe o colaborare foarte strânsă cu educatorul/învățătorul, părinții și toți cei care cunosc îndeaproape copilul și lucrează cu el. Pe mine mă interesează cum se comportă copilul inclusiv într-un mijloc de transport în compun, cum se comportă în afara familiei, în familie, în prezența mamei, numai în prezența tatălui sau numai a bonei. Nu poți să pui diagnosticul de ADHD după o întrevedere, chiar dacă, după atâția ani de experiență, am ajuns să intuiesc dacă un copil are această tulburare de cum îl văd.
În ceea ce privește vârsta la care se pune diagnosticul, în general, vorbim de pragul de 3-4 ani. Mai devreme este prematur să ne gândim la ADHD, chiar dacă putem avea de-a face cu sugari mai agitați sau cu micuți de doi ani care nu stau locului o clipă.

Ce este ADHD și câți copii sunt afectați

TDM: Care este incidența ADHD în ultimii ani? Se știe câți copii cu ADHD există în România?

Dr. Laura Mateescu: Datele de prevalență la nivel mondial arată că între 5 și 7% dintre copii au ADHD. În prezent, în România nu există studii epidemiologice țintite, astfel încât rata exactă a acestei tulburări la noi în țară este necunoscută. CDC (Center for Disease Control – centrul de control al bolilor) din SUA raportează o creștere alarmantă, cu până la 40%, a incidenței ADHD între 2003 și 2011. Tulburarea este mai frecventă la băieți, studiile estimând un raport între 2:1 și 4:1 în favorarea băieților.

Dr. Maria Șandru: Fără a avea date concrete la dispoziție, pot doar să vă aduc la cunoștință faptul că această afecțiune este din ce în ce mai frecventă și că este din ce în ce mai dificil de tratat, pentru că de foarte multe ori nu avem disponibili toți factorii care tebuie să se implice. Multe școli încă nu-i acceptă, din cauza comportamentului lor particular, care deranjează și împiedică desfășurarea programei de învățământ.

Ce este ADHD și care sunt cauzele sale

TDM: Vă rog să ne vorbiți despre cauzele acestei tulburări și să ne spuneți dacă există vreo legătură cu factorii exteriori cum ar fi consumul de zahăr, aditivii alimentari, jocurile pe calculator sau desenele animate? O putem considera o consecință a unei atitudini parentale neadecvate?

Dr. Laura Mateescu: Cauzele exacte ale apariției ADHD sunt încă necunoscute, dar ca în majoritatea tulburărilor psihice, etiopatogenia este pusă pe seama interacțiunii dintre factorii genetici și de mediu. Studiile genetice au identificat prezența unor mutații la nivelul a numeroase gene, printre cel mai studiate fiind cele responsabile de funcționarea sistemului dopaminergic. Un argument solid în favoarea mecanismului genetic este gradul mare de eritabilitate al acestei afecțiuni, adică de capacitatea mare de a se transmite de la o genrație la alta. Vormbim de un procent de aproximativ 70 la sută. Nici un factor de mediu nu poate fi pe deplin incriminat în apariția ADHD, dar printre cei care s-au asociat mai frecvent se numără diferite probleme legate de sarcină sau naștere, inclusiv fumatul în timpul sarcinii, traumatismele cerebrale, expunerea la factori toxici din mediu, dar și disfuncționalitatea familială.

Ce este ADHD și de ce apare

Dr. Maria Șandru: Într-adevăr, etiologia sindromului este foarte controversată. Se consideră că se transmite un pattern genetic, dar și că mamele care au avut o sarcină menținută în condiții de stres, au lucrat, au fost private de somn, au consumat multă cafea, au fumat sau care au avut traume afective ori fizice prezintă riscuri mai mari de a avea copii cu această tulburare de comportament. De asemenea, riscuri însemnate de a dezvolta acest sindrom au copiii crescuți într-un mediu dizarmonic, în care există permanent situații conflictuale, în care se țipă, se țin petreceri sau sunt lumini intermitente.
Din păcate, sunt foarte multe situații în care copiii sunt lăsați de capul lor în fața televizorului, a calculatorului, tabletelor etc. În aparență, copilul stă cuminte la televizor, dar să nu vă imaginați că el stă acolo pentru că urmărește și înțelege ce se întâmplă acolo. Televizorul este pentru copiii mici un context și un complex de stimuli: muzică, zgomote, lumini care se schimbă. Foarte mulți părinți îmi argumentează: ”Dar, doamna doctor, să vedeți ce repede vine de cum aude o reclamă și cât de atent se uită… Vai, dar nu mănâncă decât în fața televizorului…” Ce să spun, acești copii vor dezvolta un comportament care se va asocia categoric și cu deficit de atenție. Televizorul nu este o persoană cu care să comunice, să împărtășească impresii, să schimbe priviri, să transmită și să primească afecțiune. Apare o carență mare de relaționare cu copilul, dacă acesta rămâne fixat pe televizor. El realizează o relație cu un stimul, care îl captează, dar nu-l ajută să aibă o dezvoltare corectă. Prezența activă a părinților în viața copilului este esențială, construirea unei relații afective cu copiii este tot ce contează. Poate că-i bizar, dar am avut mame care nu știau cum să-și arate afecțiunea față de copii… E nevoie să le explicăm părinților că un copil crește frumos numai dacă are parte de dragoste și suport emoțional.

Ce este ADHD și cum îl influențează pe copil

TDM: În ce măsură influențează ADHD inteligența copilului?

Dr. Laura Mateescu: Prezența acestei tulburări nu afectează în mod direct IQ-ul copilului. Frecevent însă, copiii cu ADHD prezintă dificultăți de învățare a diferitelor abilități precum scrisul, cititul sau calculul matematic. Studiile au arătat că până la 46% din copiii cu ADHD au și o tulburare specifică de învățare. Dar ADHD nu reprezintă în sine o tulburare de învățare, ci simptomele specifice acestei tulburări, de tipul deficitului de atenției, hiperactivității și impulsivității, sunt cele care interferează cu procesul de învățare.

Dr. Maria Șandru: Uneori ADHD-ul este asociat și cu un grad de întârziere mintală, care este secundară acestui tip de comportament sau care a fost prezentă de la bun început, copilul fiind structurat cu această problemă. În cadrul centrului, avem mulți copii care au și una, și alta.

Ce este ADHD și cum se tratează

TDM: Despre tratament ce ne puteți spune, în ce constă acesta?

Dr. Laura Mateescu: Tratamenul în ADHD este unul individualizat, adaptat nevoilor fiecărui pacient și familiei acestuia. Ghidurile internaționale au arătat că strategia terapeutică cea mai eficientă este cea care îmbină terapia comportamentală cu cea farmacologică, abordarea fiind una multidisciplinară, deopotrivă medicală, psihoterapică și educațională. Intervenția psihoterapică cuprinde un program individualizat de terapie comportamentală adresat copilului, psihoeducația părinților, dar și consilierea educatorilor sau profesorilor școlari. Dintre medicamentele cele mai utilizate atât la nivel mondial, cât și în țară, metilfenidatul și atomoxetina au demonstrat eficacitatea cea mai ridicată. Medicii pot utiliza și alte molecule psihotrope menite să reducă simptomele asociate ADHD-ului și a comorbidităților precum anxietatea, depresia sau tulburările de comportament.

Ce este ADHD și în ce constă tratamentul

Dr. Maria Șandru: Obișnuiesc să le spun părinților că terapia poate fi bazată numai pe măsuri educative, doar că asta presupune implicarea totală a familiei, a educatorului și o strânsă colaborarea cu terapeutul dintr-un centru de sănătate mintală sau alt gen de instuție. Le mai spun însă că e bine, totuși, să fie dublată de o terapie medicamentoasă, care să normalizeze un pic comportamentul, fără să sedeze copilul. Vorbim aici de medicamente antipsihotice, care se prescriu într-o serie de tulburări comportamentale, cum sunt și cele din spectrul autist. Îi liniștesc pe părinți și le explic că dozele sunt foarte mici. Nu este ca la antibiotic, unde sunt indicații clare în ceea ce privește cantitatea care trebuie administrată (mg/kg corp). Începem cu doze foarte-foarte mici și le ajustăm în funcție de rezultate. Un foarte mare rol în stabilizarea copiilor cu ADHD îl are sportul. Îi îndemnăm întotdeauna pe părinți să-i ducă pe copii să facă mișcare în aer liber, să facă sport și mai ales un sport de echipă, pentru că în echipă se formează, relaționează și învață să respecte reguli.

Ce este ADHD și cum evoluează de-a lungul vieții

TDM: Trece ADHD cu vârsta?

Dr. Laura Mateescu: ADHD este o tulburare cronică ce nu trece odată cu vârsta, în lipsa tratamentului. Studiile au arătat rate de prevalență a ADHD-ului la adult similare celor din rândul copiilor, fapt ce demonstrează continuitatea acestei patologii la vârsta adultă. Există, însă, o modificare a tabloului clinic. Astfel, dacă în copilarie simptomele de tipul hiperactivității sunt cele mai vizibile, la vârsta adultă incapacitatea de menținere susținută a atenției, dificultățile de concetrare și impulsivitatea se situează în prim plan. Studiile au arătat că adulții cu ADHD sunt mai predispuși consumului de substanțe nocive, întâmpină mai multe probleme la locul de muncă cauzate de incapacitatea de a termina sarcinile la timp și de lipsa de organizare, au mai frecvent accidente sportive, precum si multiple relații instablile.

Dr. Maria Șandru: Anii trec, dar ADHD-ul rămâne, chiar dacă se ameliorează. Rămân niște semne, pe care le putem remarca ușor la adulții care-ți iau vorba din gură sau care nu știu să asculte, care au o reacție rapidă, uneori imprevizibilă. Asta nu înseamnă că aceste persoane nu-și pot face o carieră. Pot deveni buni sportivi și să-și consume energia pe un teren de fotbal, de tenis sau în altă parte, pot să fie actori sau să aibă o profesie care să le pună tot timpul în situații provocatoare. E posibil ca acești copii să ajungă să fie profesioniști, însă există un mare ”DAR”.

Ce este ADHD și care sunt riscurile sale

TDM: Care sunt riscurile netratării ADHD?

Dr. Laura Mateescu: ADHD netratat poate influența negativ dezvoltarea copilului fie prin complicarea cu diferite alte patologii, fie prin impactul negativ asupra traiectului educațional sau profesional. Printre comorbiditățile întâlnite frecvent în rândul adolescenților cu ADHD se numără consumul de substanțe nocive, abandonul școlar, tulburările de conduită. Odată cu înaintarea în vârstă ADHD-ul se poate complica și cu alte tulburări din sfera anxietății sau a despresiei.

Dr. Maria Șandru: Dacă nu se intervine, acești copii vor rămâne neadaptați, vor fi marginalizați și excluși din mediul din care vor face parte. Pot să dezvolte și o imaturitate comportamentală, nu vor ști să se ferească de riscuri și pericole, iar ca adulți vor avea tendința de a schimba mai des locul de muncă sau partenerii de viață și nu vor avea abilitatea de fi buni părinți.

Ai un copil plin de energie? Citește cartea ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka! Aceasta este disponibilă AICI.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa