Noi reguli de la OMS privind timpul pe care copiii îl pot petrece în fața electronicelor

telefon mobil

Copiii sub un an nu trebuie să stea deloc în fața electronicelor, iar cei cu vârsta între 2 și 4 ani nu trebuie să depășească o oră de privit la televizor, telefon sau tabletă, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un ghid pentru copiii sub 5 ani privind folosirea gadgeturilor.

Limitarea și chiar eliminarea tuturor ecranelor din viața copiilor sub 5 ani va avea efecte benefice în viața lor de adulți, potrivit ghidului OMS. Cercetătorii care au realizat studiul spun că aceasta este doar o parte a soluției. Părinții trebuie să înlocuiască tabletele și telefoanele cu mișcare și somn suficiente pentru a le dezvolta copiilor obiceiuri sănătoase și pentru a-i feri de boli grave în adolescență sau în viața adultă.

Mai mult timp în aer liber

”O viață sănătoasă înseamnă să începi să faci tot ceea ce este corect chiat de la naștere. Copilăria este perioada în care ne dezvoltăm cel mai rapid și când se întipăresc stiluri de viață pentru totdeauna”, a declarat medicul Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS.

Nu este primul studiu de acest fel. Cercetătorii au mai avertizat și în trecut că folosirea gadgeturilor de la vârste fragede nu este bună pentru copii, însă până acum s-au văzut efectele pe termen lung.

Insitutul Național de Sănătate din SUA a finanțat cu 300 de milioane de dolari un studiu despre dezvoltarea cognitivă a adolescenților prin care speră să observe și mai bine ce se întâmplă pe termen lung în cazul tinerilor care folosesc tabletele sau telefoanele încă din copilărie. Numai că și acesta va fi limitat pentru că urmărește copiii începând cu vârsta de 9 ani.

În fața electronicelor în copilărie, bolnavi în viața adultă

În 2016, Asociația Pediatrilor Americani a dat publicității cu ghid similar celui OMS, avertizând părinții că până la 18 luni copiii nu ar trebui să aibă contact cu ecranele. După această vârstă, până la 24 de ani se recomandă doar programe de cea mai înaltă calitate urmărite doar împreună cu un adult. De la 2 la 5 ani copiii nu ar trebui să aibă acces la gadgeturi mai mult de o oră pe zi, la filmulețe sau jocuri alese de părinți. Medicul David Hill, unul dintre cercetătorii Asociației Pediatrilor Americani, spune că nu există nicio dovadă că un bebeluș ar avea ceva de câștigat în urma privirii la orice fel de program. El le recomandă părinților să meargă pe principiul ”dacă nu știm că face bine, mai bine nu îl folosim”. Totuși, pentru că știința se dezvoltă rapid, el crede că în următorii ani ghidurile vor fi revizuite.

Organizația Mondială a Sănătății este mult mai drastică decât asociția din SUA. ”Trebuie să avem mai multă activitate fizică, pentru că așa vom avea și o sănătate mentală bună. În plus, vom preveni obezitatea și alte boli mai târziu în viață”, a declarat medicul Fiona Bull, manager de program în cadrul OMS. În acest context, recomandarea este ca un copil sub 5 ani să nu stea mai mult de o oră pe scaun sau în cărucior. De asemenea, copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani ar trebui să facă mișcare 3 ore pe zi și să doarmă minimum 10 ore pe noapte.

Înapoi la joacă

Potrivit OMS numărul persoanelor obeze s-a triplat la nivel mondial din 1974, iar cel mai mult se vede în cazul copiilor. Din această cauză anual mor 5 milioane de oameni. ”Tot ce trebuie să facem este să aducem înapoi joaca în lumea copiilor, având grijă să se odihnească suficient”, a spus medicul Juana Willumsen, specialist în obezitate infantilă în cadrul OMS.

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()