Cum alegem pasta de dinți pentru copii?

Ramona Dinescu
copil periuta pasta

Pasta de dinți pentru copii nu are nici o legătură cu pasta de dinți pentru adulți, în afară de aceea că se folosește pentru curățarea dinților.  Cum alegeam cea mai bună pastă de dinți pentru copii depinde de câteva lucruri importante: să fie avizată, să conțină o cantitate mică de fluor și să aibă un gust bun.

Știai că cea mai comună boală la copii este caria dentară? Dacă ești părinte, următoarele statistici ți se vor părea de necrezut: conform Centrului de Control și Prevenție a Bolilor din SUA, un copil din cinci din SUA are carii dentare netratate. Imaginează-ți statisticile la nivel de România, unde suntem pe locurile fruntașe la cel mai mic consum de pastă de dinți pe cap de locuitor din Europa.

Aceste statistici sunt alarmante, însă, cu educația corespunzătoare putem ajuta la scăderea acestor cifre și îi putem învăța pe cei mici să prevină cariile dentare și afecțiunile gingivale.

Tot statisticile arată că aproximativ 78% dintre oameni dezvoltă până la vârsta de 17 ani cel puțin o carie. De aceea este aproape vital să ne învățăm copiii de la vârste foarte fragede să aibă grijă de dinții lor. Iar spălatul dinților reprezintă cea mai ușoară modalitate prin care putem prevenii cariile. Dar cum ne asigurăm că cei mici se spală suficient de bine pe dinți?

Atunci, primul pas este să alegem cea mai bună pastă de dinți pentru o bună igienă orală a copiilor.

O echipă de stomatologi americani oferă sfaturi pe greatstarthealthysmiles.com și astfel au oferit și cele mai bune sfaturi pentru alegerea unei paste de dinți potrivite pentru copii.

Pasta de dinți pentru copii trebuie să fie avizată de o instituție competentă

În cazul nostru trebuie să fie avizată de Asociația Medicilor Stomatologi din România. Dacă o cumperi din afară, trebuie să citești eticheta, să vezi de cine este avizată și să cauți apoi informații despre competența acelei instituții.

Cum alegem pasta de dinți pentru copii: trebuie să conțină fluor

Copiii de orice vârstă au nevoie să folosească o pastă de dinți ce conține o cantitate mică de fluor. Fluorul ajută la protecția dinților, însă o cantitate prea mare nu este sănătoasă, de aceea, trebuie ca pasta de dinți pentru copilul tău să conțină o cantitate limitată. Poate și mai important decât atât, trebuie să te asiguri că cel mic scuipă pasta de dinți după ce se spală, nu o înghite.

Cere sfatul medicului dentist pentru a ști care e cea mai bună pastă de dinți pentru copil

Dacă medicul dentist este specializat pe copii va ști să-ți recomande cel mai bun produs de pe piață. El te va ghida astfel încât să eviți acele paste de dinți al căror conținut poate eroda smalțul dinților copilului. Anumite substanțe abrazive ce se găsesc în unele produse de curățare a dinților sunt bune și pentru îndepărtarea plăcii bacteriene de pe dinții adulților, însă pot fi prea puternice pentru dinții copiilor.

Alege o aromă pe placul copilului

Cel mic poate fi entuziasmat de pasta sa de dinți dacă aceasta are o aromă care îi place. Alege o pastă de dinți cu aromă de căpșune sau bubble gum și succesul va fi garantat.

Și nu uita! Copilul trebuie să se spele pe dinți cel puțin de două ori pe zi, ideal, după fiecare masă.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa