Excesul de fluor și dinții decolorați la copii

Dinții decolorați sau patați la copii sunt de cele mai multe ori semnul unui aport prea mare de fluor.

Mineral esențial pentru dezvoltarea sistemului osos și pentru dinți sănători și puternici, fluorul în exces poate da naștere unei afecțiuni numite fluoroză, care pătează și decolorează dinții copilului.

Principala cauză poate să fie spălatul pe dinti, în condițiile în care copilul nu este învățat sau nu știe că trebuie să-și clătească bine gura și să scuipe pasta de dinți. Cei mai mulți copii, folosesc o cantitatea prea mare de pastă de dinți, iar o parte din aceasta este înghițită, ceea ce crește aportul de fluor din organism și poate produce, în timp, decolorarea și pătarea dinților.

În plus, trebuie evitate pastele de dinți foarte aromate, cu gust plăcut și dulce, pe care copilul va fi tentat să le înghită, iar apa de gură este complet nerecomandată copiilor până la 10-12 ani (specialiștii citati de webmd.com sunt chiar și mai intransigenți).

Regulile în acest caz sunt simple. În primul rând, trebuie evitate pastele de dinți care conțin fluor, pentru uzul copiilor. Apoi trebuie controlată și respectată strict cantitatea de pastă de dinți folosită, mai ales dacă aceasta conține fluor.

Fluorul este un mineral prezent în toate apele minerale, în multe alimente, iar necesarul zilnic poate fi ușor și des depășit, limita între necesar și exces fiind foarte mică. Un alt principiu foarte important este o bună colaborare cu medicul pediatru și cu cel stomatolog, în alegerea pastei de dinți, dar și în administrarea unor suplimente minerale sau a celor care conțin fluor. Se consideră că suplimentele de fluor sunt cea mai bună barieră pentru prevenirea cariilor, dar dacă doza zilnică necesară și recomandată pentru fiecare segment de vârstă este depășită, mai ales în perioada de vârstă  1- 8 ani (perioadă esențială pentru o dentiție definitivă sănătoasă și frumoasă), excesul poate duce la decolorarea și pătarea dentiției definitive.

Procesul este reversibil până la un punct

Dinții decolorați la copii nu apar dintr-o dată. Inițial, există pete mici și albe, care ulterior devin pete maronii și afectează suprafața întregului dinte – capătă aspectul de smalț pătat. Toate acestea din cauza excesului de fluor. Procesul este reversibil până la un punct, dar impune o serie de tratamente și proceduri, inclusiv la nivelul dintelui, destul de complicate și de lunga durată. Cert este că dintele pătat nu mai revine niciodată la aspectul inițial.

Intoxicația cu fluor mai poate avea și alte simptome, în afară de cele de la nivelul dentiției. Acestea pot cuprinde greață și vărsături sporadice, fără o  cauză certă, tendința unor scaune moi și dese, dureri abdominale fară motiv și o senzație accentuată de sete, la care se adaugă mereu o salivație excesivă. Intoxicația cu fluor nu este o afecțiune gravă, este reversibilă, dar afectează serios estetica dinților.

Nu trebuie să treci în extrema cealaltă și să consideri fluorul un inamic.

La nivelul smalțului, fluorul este cel care conferă rezistență și duritatea deosebită a acestuia. Acumularea de fluor în țesutul dentar nu permite alipirea microorganismelor, asigurând un efect de protecție împotriva cariilor. În plus, este necesar pentru oase sănătoase.

Mai trebuie spus că procesul de pătare a dinților poate să apară doar în perioada de formare, dezvoltare și erupție a dentiției definitive. Pătarea dintelui apare la aproximativ câteva luni după erupția sa și niciodată după ce dintele a crescut (circa un an de la erupție). Mai trebuie știut că dentiția definitivă se formează încă din perioada intrauterină și în timpul copilăriei în gingie, cam până la vârsta de opt ani. După această vârstă, riscurile de pătare a dinților scad și, după vârsta de 9-10 ani, dispar complet.

Citește și  7 greşeli pe care le facem cu bune intenţii şi care afectează dinţii copilului.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()