Hemoroizii la copii. Care sunt simptomele și cum se tratează

Adulţii se confruntă des cu această problemă, iar stilul modern de viață stă la baza apariției acestei afecțiuni. Totuşi, hemoroizii apar și la copii, chiar de la cele mai fragede vârste, conform parenting.firstcry.com.

Hemoroizii sunt nişte varice care se formează atunci când venele din regiunea anusului şi a rectului se lărgesc. Cei mai mulţi pacienţi care au hemoroizi resimt un disconfort sau pot avea chiar sângerări din această cauză.

De ce apar hemoroizii la copii

Cauzele sunt multiple:

  • Statul în şezut pe suprafeţe tari, pe perioade lungi de timp
  • În cazul în care copilul stă pe oliţă mai mult de 10 minute, creşte riscul de a face hemoroizi. Practic, sângele stagnează în zona pelvisului
  • Copilul se forţează pe oliţă, iar asta duce la presiune în zona anusului
  • Copilul care nu are un regim alimentar corect şi nu bea destule lichide devine constipat, iar asta creşte riscul de hemoroizi
  • În anumite situaţii, tantrumurile frecvente, când copilul plânge mult, conduc la apariţia hemoroizilor, pentru că presiunea din abdomen creşte iar sângele stagnează în regiunea rectului.
  • Dacă părinții au probleme cu hemoroizii, există un risc destul de mare ca şi copilul să moştenească o astfel de predispoziţie. Unii bebeluşi au hemoroizi din prima săptămână de viaţă. Aceştia se măresc la trecerea scaunului şi provoacă şi mai mult disconfort.
  • Dacă există o inflamaţie a colonului din diverse cauze
  • Formarea unei tumori în intestine conduce la stagnarea sângelui şi la apariţia hemoroizilor
  • O infecţie a intestinului gros poate afecta şi rectul, ceea ce duce la formarea de hemoroizi
  • Dacă nu aveţi un copil foarte dinamic și mai mult stă decât se mişcă, chiar și acest lucru poate duce la formarea hemoroizilor.

Simptomele hemoroizilor la copii

  • Cele mai cunoscute simptome sunt sângerările rectale, mâncărimile în zona anală, senzația de disconfort. În cazul sângerărilor, copilul trebuie văzut imediat de un medic, pentru că acestea ar putea indica și alte probleme. Un alt semn care ar putea indica prezența hemoroizilor este disconfortul resimțit de copil când stă mai mult pe toaletă. Pentru a evita senzația, cei mici ar putea să refuze să mai meargă la toaletă. Hemoroizii externi au formațiuni care ies din anus, iar acesta e semn clar că trebuie să îl duceți pe cel mic la medic pentru consultație și tratament.

Cum se diagnostichează hemoroizii la copii?

Medicul observă semnele care indică hemoroizii analizând zona externă sau internă a anusului. Pentru hemoroizii interni ar putea folosi un proctoscop sau un alt instrument care îi permite să vadă în interiorul anusului. În cazul în care suspectează că există și alte probleme, doctorul poate recomanda și o colonoscopie.

Remedii pentru hemoroizi la copii

Există mai multe tratamente, iar medicul vă va indica protocolul pe care să îl urmați.

  • Băile călduţe, de două-trei ori pe zi, pot reduce senzaţia neplăcută. Evitaţi folosirea săpunului şi păstraţi regiunea anală curată.
  • Când zona este foarte inflamată, puteţi folosi o pungă cu gheaţă şi comprese reci ca să calmaţi zona.
  • Spălaţi funduleţul copilului cu apă. Dacă folosiţi hârtie igienică, înlocuiţi-o cu şerveţele umede pentru că hârtia, fiind uscată, irită şi mai tare
  • Dacă hemoroizii devin dureroşi pentru copil, trebuie să folosiţi analgezice, cum ar fi paracetamolul. Acesta reduce şi durerea şi inflamaţia.
  • Există creme speciale pentru hemoroizi pe piaţă, medicul va decide dacă este cazul să apelați la ele.
  • Dacă aveţi un copil ce se confruntă cu constipaţie şi hemoroizi, ar fi mai potrivit să rezolvaţi mai întâi prima problemă. Faceţi schimbări în dieta copilului. Optaţi pentru mai multe fructe, legume şi cereale. Reduceţi făinoasele şi zahărul, care sunt greu de digerat.
  • Copilul trebuie hidratat cu multă apă în timpul zilei. Chiar dacă spune că a băut, el trebuie să beam mai mult ca de obicei pentru a ajuta digestia. Trebuie să bea cam 8-10 pahare pe zi.
  • Mergeţi cu copilul afară să facă mişcare, să alerge.
  • Copilul trebuie să meargă la baie atunci când simte nevoia şi să nu amâne absolut deloc. Faptul că nu va renunţa la desenul animat preferat nu va face decât să irite zona anusului şi să crească riscul de a face hemoroizi

Cum pot fi preveniţi hemoroizii la copii?

Iată câteva lucruri de care trebuie să ţineţi cont:

  • Multă mişcare în timpul zilei
  • Consum mare de fibre şi fructe
  • Consum ridicat de apă.
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație