Legătura dintre vaccin și autism. Studiul de la care a pornit isteria contra vaccinurilor

TOTUL DESPRE MAME

Legătura dintre vaccin și autism. Numărul mare de cazuri de autism depistate în ultimii ani datorită și diagnosticării mai bune (se estimează că în România sunt peste 30.000 de copii afectați, în toată țara, în special băieți) și discuțiile intense asupra subiectului sunt, în mod clar, legate de scăderea numărului de vaccinări: de la (95% acoperire vaccinală la sub 80%). E un val care a cuprins Europa de Vest de mulți ani și care la noi a ajuns mai târziu.

Disputa care a aprins scânteia legaturii dintre vaccinare și autism datează de la sfârșitul anilor 90 și se leagă de vaccinul care, dintr-o singură înțepătură, protejează copiii de rujeolă, rubeolă și oreion (RRO), care se face la 1 an (prima doză), inclusiv în România, și care e învinovățit că ar declanșa autismul la copii (din cauza epidemiei de rujeolă, în România se face o doză suplimentară la 9 luni). De altfel, scăderea cea mai mare la numărul de imunizari în România (sub 80% acoperire vaccinală) se înregistrează la vaccinul RRO.

Citește și ”Cartea Bebelușului”, cel mai important si complet ghid al primilor ani. Aceasta poate fi cumpărată de AICI.

Legătura dintre vaccin și autism. Victimele propriului succes

La fel de adevărat este că scăderi masive ale procentelor de imunizare se înregistrează și în țări din vestul Europei, inclusiv în Franța, care are unul dintre cele mai performante sisteme de sănătate din lume sau Marea Britanie, de unde a pornit scandalul legat de vaccinare și autism. „Vaccinurile au fost victimele propriului succes. Au eradicat în lume boli precum poliomielita, variola. Părinții nu mai percep riscul pentru că bolile nu se mai văd în jur. În plus, tot datorită vaccinărilor a scăzut mortalitatea infantilă în toată lumea”, sunt argumentele fostului reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății în România, medicul Victor Olsavszky.

Momentul în care s-a pus public problema legăturii dintre vaccinare și autism este anul 1996, de medicul britanic Andrew Wakefield. „Copilul meu era normal, imediat după vaccin a făcut tulburări digestive, nu mai poate vorbi, ţipă”, au fost reclamațiile părinților pe care studiul realizat de mediul britanic le-a confirmat.

Legătura dintre vaccin și autism. Ce arată o cercetare pe 100.000 de copii din Danemarca

Alte cercetări ulterioare au demolat teoria de mai sus. Autismul apare oricând până la vârsta de trei ani şi la copii care nu au fost vaccinaţi. O cercetare asupra subiectului a fost făcută în Danemarca pe mai bine de 100.000 de copii imunizaţi şi neimunizaţi. Studiul a arătat că rata autismului este similară la ambele categorii, chiar un pic mai ridicată la cei neimunizaţi. „Creşterea cazurilor de autism e strâns legată de diagnosticarea mai bună. Mulţi dintre copiii cu tulburări neuropsihice au şi probleme digestive”, sunt argumentele medicilor care nu susţin legătura autism-imunizare. „Inclusiv medicul care a făcut studiul a admis că nu a avut dovezi pentru a susține această legătură. În plus a fost exclus din branșă pentru ceea ce a făcut”, spune fostul reprezentant al OMS în România.  În ciuda lipsei de dovezi clare, mai multe instanțe din Italia şi SUA au dat câştig de cauză părinţilor şi au dispus plata a milioane de dolari către familiile acestora. Un alt studiu, făcut public la începutul anului 2019, pe un eșantion de 650.000 de copii, nascuti in perioada 1999 – 2010, confirmă ipoteză că nu există legătură între vaccin și autism.

Acest studiu ar putea pune capăt, odată pentru totdeauna, teoriei că exista o legătură între vaccinuri și autism, considera autorii.

Citește și ”Cartea Bebelușului”, cel mai important si complet ghid al primilor ani. Aceasta poate fi cumpărată de AICI.

Lucrarea, publicată în revista Annals of Internal Medicine, a fost realizată de cercetatorii de la Institutul Statens Serum din Copenhaga. „Ideea ca vaccinurile cauzează autism încă există. Si mișcarea antivaccinare, dacă analizam situația, doar s-a amplificat în ultimii 15 ani. Trendul asta pe care îl vedem este greșit”, cred oamenii de știință.

Ce riscăm pe termen lung: revin epidemiile, copiii mor sau au complicații cu efecte pe viață

Scăderea ratei de vaccinare riscă să readucă epidemii, iar primele semne se văd: avem din nou epidemie de rujeolă. În plus, România și Polonia numără 99% din toate cazurile de rubeolă din UE. Peste 100 de gravide din România fac anual rubeolă congenitală, ce poate duce la nașterea de copii cu malformații. Pe lângă riscul de deces din cauza bolilor prevenibile prin vaccinare, există și cel al sechelelor grave cu care pot rămâne copiii neimunizați.

Vă recomandăm să citiți și următoarele articole legate de vaccinare: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa