Mâncarea în grădinițe: Alimente periculoase, interzise de lege, servite zilnic copiilor. FOTO

Mâncarea în grădinițe este o problemă cu care se confruntă foarte mulți părinți, chiar dacă, de zece ani, avem o lege clară în această privință. Meniurile, atât în instituțiile private, cât și în cele de stat, sunt parafate chiar de nutriționiști sau de medicii instituțiilor, dar chiar și așa ele conțin mezeluri, pateuri din comerț, brânză topită sau produse de patiserie.

În 2008, Ministerul Sănătății a reglementat foarte clar situația alimentației din unitățile de învățământ destinate preșcolarilor. Prin urmare, conform legii (Legea 123 din 2008), sunt interzise în meniurile copiilor alimentele care au un aport substanțial de compuși cu efect dăunător sănătății, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compușilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale.

Concret, în grădinițe sunt interzise următoarele:

  • Alimente cu conținut mare de zaharuri (prăjituri, bomboane, acadele etc)
  • Alimente cu conținut mare de grăsimi (hamburgeri, pizza, produse de patiserie, cartofi prăjiți, alte alimente preparate prin prăjire, maioneze, margarină, brânză topită, brânzeturi tartinabile cu conținut de grăsime peste 20%, mezeluri grase, alte produse similare)
  • Alimente cu conținut mare de sare (chips-uri, biscuiți sărați, covrigei sărați, snacks-uri, alune sărate, semințe sărate, brânzeturi sărate, etc)
  • Alimente cu conținut ridicat de calorii
  • Băuturi răcoritoare
  • Alimente neambalate și neetichetate, cu excepția bananelor și a citricelor

Legea mai prevede că trebuie evitată asocierea alimentelor din aceeași grupă la felurile de mâncare servite (de exemplu, la micul dejun nu se va servi ceai cu pâine cu gem, ci cu preparate din carne sau cu derivate lactate; în schimb, se poate folosi lapte cu pâine cu gem sau cu biscuiți; la masa de prânz nu se vor servi felurile 1 și 2 preponderent cu glucide din cereale, de exemplu, supă cu găluști și friptură cu garnitură din paste făinoase, ci din legume).

Ciorbă de perișoare, iahnie de fasole și castraveți murați

Mâncărurile gen tocături sunt acceptate numai dacă sunt prelucrate termic prin fierbere sau la cuptor, mâncarea trebuie să fie adecvată vârstei și felurile de mâncare trebuie combinate în așa fel încât să asigure aportul corect de substanțe nutritive.

În fotografia de mai jos, unde se află meniul unei grădinițe dintr-un mic oraș de provincie, se observă o combinație nepotrivită pentru 3-5 ani de felul 1 și felul 2: ciorbă de perișoare, iahnie de fasole și castraveți murați.

În fotografia de mai jos se observă, printre altele, frecvența produselor de patiserie în meniul copiilor de grădiniță.

 

În această fotografie se vede cum, la o altă grădiniță, se consumă pate pe pâine.

Iar aici, brânză topită, salam și biscuiți din comerț

Conform legii, meniurile sunt stabilite de nutriționiști sau de medicii grădiniței și poartă parafa acestora. Ei ar trebui să le întocmească respectând cu strictețe principiile care stau la baza unei alimentații sănătoase și caracteristicile specifice vârstei. Toate informațiile necesare se regăsesc în lege, de la necesarul zilnic de elemente nutritive și până la calculele necesare în stabilirea meniurilor. Lista alimentelor interzise în creșe și grădinițe, precum și toate informațiile esențiale despre alimentație se regăsesc aici, în acest Ordin 1563 din 2008 cu Lista alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor.

Părinții care constată nereguli în meniurile instituțiilor de învățământ pot sesiza conducerea instituției respective și, dacă problema nu se remediază, Direcția de Sănătate Publică.

Pentru mai multe informații despre acest subiect citește și articolul Ce trebuie să consume copiii la grădiniță. Câtă apă trebuie să bea.

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație