Mic dicționar de boli ale copilului (1)

boli-ale-copilului-totul-despre-mame

O mamă cu experienţă s-a confruntat cu fel de fel de boli ale copilului

Dicționarul de boli ale copilăriei trebuie sa fie unul extrem de stufos și greu de parcurs deoarece la această vârsta cei mici se pot îmbolnăvi de aproape orice. Dicționarul meu de boli ale copilului este unul relativ simplu, care cuprinde doar câteva afecțiuni. Însă, din prisma experienței mele de mamă a doi copii, sunt acele boli care pot fi întâlnite cel mai des și despre care este bine să te documentezi.

De-a lungul timpului m-am speriat de tot felul de situații, am întâlnit tot felul de afecțiuni în teorie și mi-am făcut griji inutil de multe ori gândindu-mă că ai mei copii ar putea avea cei mai năstrușnici viruși. Acum, deși sunt convinsă că nu le-am văzut pe toate, am reușit să întocmesc un dicționar al celor mai cunoscute și des întâlnite afecțiuni ale copilăriei care sunt valabile încă de la etapa de sugar și până la terminarea grădiniței.

Dicționarul bolilor cu manifestări cutanate

Rubeola: maladie virală, greu de recunoscut și care trece, deseori, neobservată, deoarece are puține simptome. Rubeola durează în jur de o săptămână. Perioada de contaminare este de aproximativ 8 zile după apariţia bubiţelor. Ai grija ca, din acel moment, copilul bolnav să nu se apropie de vreo femeie însărcinată!

Ca simptome, uneori, febra, erupţia de bubițe și inflamarea ganglionilor. Medicul îți va recomanda să-i dai copilului un antitermic, adaptat vârstei și greutății lui. Ca și în cazul rujeolei și al oreionului, cel mai bun tratament rămâne prevenirea bolii prin vaccinare. Pericolul bolii nu este determinat de complicații, ci de riscul de contaminare al unei viitoare mămici și de consecințele asupra bebeluşului ei. În acest caz, ar fi vorba de o rubeolă congenitala. Dacă viitoarea mamă se molipsește de rubeolă în primele trei luni de sarcină, fătul poate avea malformații grave (neurologice, cardiace, oculare sau auditive).

Scarlatina: e una dintre bolile contagioase ale copilăriei, mai puțin frecventă, chiar dacă este cauzată de o bacterie foarte răspândită, streptococul care provoacă și anghina. Scarlatina se aseamănă cu aceata, dar durerile de gât sunt însoțite de o erupție cutanată care dau copilului o culoare stacojie. Ca simptome, inflamarea amigdalelor febra ce poate atinge 40 de grade, stări de vomă, dureri abdominale, erupție de mici puncte la nivelul regiunii inghinale, al axilelor și pe pliurile coatelor. Erupția se întinde, apoi, pe tot corpul cu excepția regiunii din jurul gurii, iar limba e albă cu pete roșii ca cireașa și dureri de gât. Copilul trebuie izolat, i se prescrie paracetamol pentru a-i ușura durerile din gât și trebuie să bea multe lichide. Chiar dacă boala nu e gravă, pot apărea complicații cardiace dacă copilul e hipersensibil la bacterie, apare inflamarea rinichilor (nefrita) sau a articulațiilor și a inimii (reumatism articular).

Varicela: este o boală infecțioasă care durează aproximativ 12 zile, e însoțită de o erupție și oferă imunitate pe viaţă. Apare între 2 și 10 ani, dar există numeroase cazuri când se manifestă și la bebeluși sau în adolescenţă. Bubele provoacă mâncărimi puternice. O particularitate a sa este aceea că erupția poate să apară în orice zonă a corpului şi apare dintr-o dată, prin puseuri, după ce copilul a avut febră, mai mică sau mai mare, uneori neobservată. Bubițele sunt roz, situate la mare distanță unele de altele și care se transformă în mici vezicule (bășici), care se sparg, apoi se usucă, lăsând o coajă care va dispărea în 10 zile.

Bebelușul trebuie împiedicat să se scarpine și să rupă cojițele, în caz contrar vor rămâne cicatrici permanente. Medicul poate să prescrie mixtură mentolată sau antihistaminice pentru a calma mâncărimile copilului. În prezent, există un vaccin împotriva varicelei, nu este inclus în grila obligatorie de vaccinare, însă părerile sunt împărțite deoarece mulți medici nu recomandă a fi făcut. Complicații pot apărea doar cu titlu excepțional cauzate de scărpinare.

Dicționarul bolilor ORL

Oreion: este o boală virală care afectează, în special, copiii mai mari de trei ani și pe cei de vârstă școlară, rareori pe cei mai mici de trei ani. Ca și în cazul rujeolei, doar vaccinarea permite evitarea bolii. Simptomele includ: febră mai mare sau mai mică, dureri de cap,  dificultate de a deschide gura, de a mesteca și de a înghiți. În majoritatea cazurilor, apare câte o umflătură dureroasă sub fiecare ureche și sub maxilar timp de aproximativ trei zile. Copilul bolnav trebuie să stea la pat pentru a se odihni. Medicul va prescrie paracetamol, sub formă de sirop sau de supozitor, pentru a scădea febra și a calma durerea. Cu cât copilul este mai mare, cu atât este mai mare riscul de apariție a complicațiilor. Complicațiile sunt rare, dar serioase: meningită, encefalită, surditate temporară sau chiar definitivă.

Otita: este una dintre cele mai des întâlnite boli ce apar în perioada copilăriei. Statistic, s-a demonstrat că unul din șase copii cu vârsta de până la un an face cel puțin un episod de otită. În practica medicală sunt întâlnite două tipuri de otită: otită medie și otită externă.

Otita medie afectează urechea medie și este o complicație a rinitei și rinofaringitei acute. Otita externă este reprezentată de inflamarea conductului auditiv extern și este favorizată de umiditate. Singurul în măsură să pună un diagnostic corect este medicul ORL-ist, tot el fiind cel care va prescrie cel mai bun tratament.

Otita e mai frecventă la băieți. Secrețiile naturale formate în spațiul din spatele timpanului sunt eliminate printr-un traseu intern numit trompa lui Eustachio. La copii, aceasta nu funcționează foarte bine nefiind complet maturizat, iar secrețiile nu sunt eliminate complet şi există riscul acumulării de lichid în spatele timpanului. Bacteriile existente uneori în căile nazale se multiplică ușor în acest lichid provocând infecția. Otita apare mai frecvent la copiii care merg în colectivitate (creșă, grădiniță), la copiii care sunt expuși la fumatul pasiv sau în cazul copiilor care suferă frecvent de afecțiuni respiratorii.

Ca simptome, copilul acuză de regulă dureri de ureche și uneori face febră. Cel mai indicat este să vorbești cu medicul pentru a evita complicațiile. Otita medie poate duce la meningită sau contaminarea bacteriană a sângelui. De obicei, medicul prescrie un tratament cu antibiotice. Chiar dacă simptomele se ameliorează sau dispar foarte repede, tratamentul trebuie finalizat ca boala să nu reapară. Până la atenuarea simptomelor va trebui ca pentru calmarea durerilor sau febrei să îi administrezi micuțului paracetamol. La terminarea tratamentului cu antibiotice, copilul trebuie ținut sub observație. În funcție de situație, medicul poate decide o intervenție chirurgicală ce presupune introducerea prin timpan a unui mic tub de plastic cu scopul de a drena urechea medie prin exterior.

În privința otitei externe, copiii care suferă de alergii, eczeme sau dermatită seboreică pot fi predispuşi la apariția acestei boli. Este vorba de o infecție a conductului auditiv extern cauzată de un stafilococ. Infecția cu o ciupercă (infecție micotică) este posibilă, dar survine mult mai rar. Otita poate fi și rezultatul unui traumatism extern, de exemplu curățarea excesivă sau agresivă a conductului auditiv extern. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de analgezice, antibiotice locale sau corticosteroizi (cortizon).

Conjunctivita: e o inflamație a conjunctivei, membrana care acoperă sclerotica și interiorul pleoapelor. Cauzele conjunctivitei sunt multiple: virale, bacteriene, prezența unui corp străin, produse chimice, o alergie sau un canal lacrimal astupat. La sugar și la copilul mic, poate exista o asociație otită/conjunctivită. Copilul are ochii roșii, lăcrămoși, sensibili sau dureroși; prezintă sensibilitate la lumina puternică. Vei observa că prezintă puroi care lipește genele. De regulă, se curăță ochiul bolnav cu o compresă și puțin ser fiziologic, dar medicul trebuie să indice tratamentul adecvat. Întotdeauna se șterge ochiul dinspre unghiul extern spre cel intern.

Citeşte şi:
Bolile neurologice ale bebelușului
Listerioza la copii
Tot ce trebuie să ştii despre sinuzita la copii
Roşu în gât: ce ascunde acest diagnostic?

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()