Nu ne e frică de polipii nazali!

Nu ştiu dacă voi aveţi genul acela de rudă, prieten(ă), cunoştintă care le ştie pe toate şi teoretic îţi vrea binele, dar practic îţi face mai mult rău. Eu am o astfel mătuşă.

Când l-am scos prima oară pe băieţelul meu în marea familie, el dormea în cărucior.

Ştiţi cum dorm bebeluşii cu faţa în sus, cu mâinile ridicate, cu capul într-o parte de-ţi vine să-i mănânci şi-apoi să te întinzi şi să dormi şi tu ca ei? Aşa dormea el… Era liniştit. Liniştită eram şi eu, mama lui. Asta până când a venit mătuşa mea să-l vadă şi i-a pus imediat diagnosticul: mda, are nişte “polipei”, nu e grav, dar du-te cu el la doctor! Vă daţi seama… Pseudo-diagnosticul fusese pus ca urmare a faptului că bebeluşul dormea, ca orice bebeluş, cu gura un pic deschisă.

I-am povestit şi prietenei mele, mamă a doi băieţi, ambii operaţi de polipi. M-a întrebat: “Sforăie?” Nu sforăia. “Dacă nu sforăie, n-are nimic. Ai mei sforăiau noaptea şi când au fost răciţi abia respirau”. Dar, ca să stau liniştită 100%, am făcut nişte investigaţii suplimentare despre polipi. Aceştia sunt cauzaţi de inflaţia cronică a mucoasei care căptuşeşte căile respiratorii şi sinusurile şi arată ca nişte insule cărnoase, albicioase. Când au dimensiuni semnificative, blochează nările.

Cum ne dăm seama că cel mic are polipi

Medicul primar pediatru Silvia Clonda ne spune care sunt semnele care ar trebui să ne convingă să facem o programare la medic: copilul respiră pe gură, are secreţii nazale abundente, are perioade cu secreţii nazale abundente urmate de perioade cu obstrucţie nazală (nas înfundat), suferă frecvent de îmbolnăviri ale căilor respiratorii superioare (faringite, rino-faringite, amigdalite, faringo-amigdalite), noaptea sforăie şi are somnul întrerupt din cauza obstrucţiei nazale sau a secreţiilor abundente, nu are poftă de mâncare şi vorbeşte nazal.

Când trebuie să ne îngrijorăm

Ideal ar fi să nu te îngrijorezi aşa cum am făcut eu, când “diagnosticul” este pus de rude sau prieteni, ci să fii atentă la ceea ce se întâmplă cu cel mic. Motivele reale de îngrijorare sunt infecţiile respiratorii repetate care pot duce la apariţia complicaţiilor (laringite, bronşite, pneumonii), starea generală modificată din cauza disconfortului provocat de simptomele polipilor şi staţionarea creşterii în greutate.

Când este nevoie de operaţie

Medicii recomandă ca această intervenţie să fie făcută după vârsta de trei ani, dar depinde foarte mult de forma clinică. Intervenţia durează aproximativ jumătate de oră, se face sub anestezie generală şi nici nu necesită internare. Dacă totul e bine şi nu apar alte complicaţii (cum ar fi hemoragiile), micii pacienţi pot pleca acasă în câteva ore. Aspectul cel mai neplăcut este reprezentat de prima jumătate de oră de după operaţie, când copilul este trezit din anestezie. Cei mai mici plâng neîntrerupt, iar cei mai măricei sunt confuzi şi delirează.

Complicaţiile polipilor

Ideal ar fi să nu ajungi niciodată aici, dar e bine să ştii ce se poate întâmpla dacă nu te prezinţi la timp la medic cu cel mic. În primul rând, polipii pot provoca tulburări de vorbire, somn neliniştit şi puseuri de tuse iritativã în timpul nopţii. Pentru că respiraţia se desfăşoară cu greutate, oxigenarea organismului nu se mai face cum trebuie. Secreţiile nazale nu se mai elimină aşa cum ar trebui, se acumulează şi se pot infecta, provocând amigdalite, otite, faringite. În plus, copilului îi este afectat şi gustul şi mirosul, iar pofta de mâncare este diminuatã (de aici rezultă şi scăderea în greutate). Pe lângă toate acestea, este afectat şi auzul: trompa lui Eustachio, prin care gura comunică cu urechea, nu este aerisită cum trebuie şi acest lucru poate provoca şi tulburări auditive.

Nu în ultimul rând, trebuie să reţineţi că în cazul polipilor nu funcţioneazã principiul “Mai bine să previi, decât să vindeci!”. Nu pot fi preveniţi (cauzele sunt destul de neclare, cel mai adesea este învinuită clima rece şi umedă), dar pot fi depistaţi la timp şi trataţi corespunzător. Nu uitaţi că cei mai afectaţi sunt copiii cu vârste între trei şi şase ani.

Voi aţi operat polipii pe ai voştri? Băiatul meu are acum doi ani şi, deşi mătuşa mea îi prevãzuse un viitor cu “polipei”, medicul ne-a spus că nu are nimic!

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație