Pericolele ascunse ale verii pentru copii! Atenție la insolație și căpușe!

insolatie

Vara aduce aerul fericirii și al libertății, însă, în calitate de părinte trebuie să fii cu ochii în patru! Înecul, insolația, căpușele – sunt doar câteva dintre pericolele verii.

Conștientizarea acestor probleme te poate ajuta să ai o vară liniștită și distractivă alături de cei dragi. Iată care sunt pericolele ascunse ale verii, pe care trebuie să le ai în vedere.

1. Înecul uscat (înecul secundar)

La un moment dat în viață, mulți părinți pot experimenta acel moment terifiant în care capul copilului aluncă sub suprafața apei. Poate a căzut în piscină sau l-a doborât un val la mare. Din fericire, de cele mai multe ori ei pot fi scoși rapid de sub apă. Însă este important ca părinții să cunoască și pericolele ascunse ale înecului uscat. Acesta se produce atunci când apa aspirată ajunge pe căile respiratorii sau în plămâni. Acest lucru determină spasme pe căile respiratorii, provoacă iritații sau pot inunda plămânii cu lichid.

Partea înspăimântătoare este că înecul uscat nu apare de obicei imediat, ci la cel puțin o oră după aspirația apei, până la 48 ore mai târziu. Printre simptomele înecului uscat se numără tusea, letargia, schimbarea culorii pielii, buzelor sau unghiilor, schimbări comportamentale sau schimbarea respirației. Dacă observi oricare dintre aceste simptome la cel mic, mergi imediat la un doctor cu el.

2. Crema cu protecție solară expirată

Există o dată de expirare clară pentru fiecare recipient cu cremă cu protecție solară. Majoritatea acestor creme expiră undeva la trei ani de la data fabricației. După această perioadă sau cea inscripționată pe recipient, ingredientele încep să-și piardă eficiența, lăsându-i pe cei mici fără protecția solară corespunzătoare. Copiii ar trebui să utilizeze o cremă cu protecție solară de cel puțin SPF 15, aplicată cu 30 de minute înainte de a sta la soare. Crema cu protecție solară este sensibilă la temperatură. Dacă o lași în mașină în timpul verii, nu va mai fi eficientă.

3. Insolația

Ești obișnuită să-l vezi pe cel mic transpirat și gâfâind când aleargă în timpul unei zile fierbinți de vară. Dar cum știi că piticul tău a făcut insolație sau doar se distrează? Corpul unui copil se încălzește de 3-5 ori mai repede decât al unui adult, iar când temperatura ajunge la 40 de grade Celsius, organele interne încep să funționeze deficitar. Printre simptomele specifice insolației se numără: durerile de cap, lipsa transpirației, respirația rapidă superficială, senzația de amețeală, slăbiciunea sau crampele musculare, greața sau vărsăturile, bătăile rapide ale inimii, schimbările de comportment (confuzia, dezorientarea), pierdea cunoștinței și convulsiile. Dacă observi oricare dintre aceste simptome la copilul tău ia măsuri imediate pentru a răci organismul și vorbește cu medicul tău.

4. Căpușele ascunse

Căpușele sunt foarte periculoase în această perioadă, pentru că pot transmite boli precum Lyme sau tularemia. Este indicat să verifici spațiul dintre degetele de la picioare, părul copilului și zona din spatele urechilor, atunci când cel mic vine de la joacă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()