Plasturele care tratează alergia la alune a copiilor

alergia la alune

Alergia la alune este o afecțiune pe cât de des întâlnită, pe atât de periculoasă, pentru că decesul poate surveni în doar câteva minute de la consum. Copiii sunt cei mai afectați, iar un studiu realizat recent arată că, numai în Marea Britanie, 1 din 5 micuți suferă de această boală, iar în SUA peste 3 milioane. Raportate la trecut, cifrele sunt și mai îngrijorătoare pentru că numărul suferinzilor s-a dublat în ultimii 5 ani.

Riscurile enorme la care sunt supuși cei care suferă de alergia la alune i-au făcut pe cercetători din toate țările să caute soluții pentru suferinzi. O echipă de medici de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite ale Americii a găsit soluția: un plasture care, odată lipit pe piele, elimină în organism mici cantități de proteină din alune. Studiul lor, realizat pe un eșantion de 100 de persoane, a fost publicat în Journal of Allergy and Clinica Immunology, anunță webmd.com. Persoanele cărora li s-a aplicat plasturele timp de un an au putut să consume de 10 ori mai multe alune decât înainte de a li se aplica tratamentul. Cele mai bune efecte s-au văzut asupra copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani. Studiul arată că cei care au depășit această vârstă nu au răspuns la fel de pozitiv.

Alergia la alune poate ucide

Cercetătorii au arătat că tratamentul dresează sistemul imunitar să tolereze cantități mici de alune. Medicul Daniel Rotrosen, cel care a condus cercetarea, a spus că administrarea proteinelor de acest tip pe cale orală nu ar fi avut același efect.

Știi care este diferența între alergie și intoleranță alimentară?

Înainte ca plasturele să fie disponibil în farmacii, se vor mai face câteva seturi de studii pentru a se dovedi eficacitatea lui pe termen lung. Atunci va primi aprobare și de la autorități.

Până când tratamentul va putea fi folosit la scară largă cei care au alergie la alune vor trebui să citească cu atenție toate etichetele alimentelor, iar în cazul în care vor mânca ceva nepotrivit, să aibă injecția cu adrenalină asupra lor. În România nu s-au făcut statistici care să arate numărul suferinzilor, însă în Statele Unite ale Americii în fiecare an aproape 200 de decese și peste 125.000 de vizite la camerele de urgență ale spitalelor sunt cauzate de această boală. Acestea sunt cazurile grave, însă și atunci când alergia nu se manifestă atât de sever oamenii au de suferit pentru că trăiesc mereu cu spaima că li se poate întâmpla ceva rău. Plasturele dezvoltat de cercetătorii americani ar putea fi șansa lor la o viață mai bună.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()