Poţi face apendicită din cauza sâmburilor de fructe?

Andreea Popa
apendicita-totul-despre-mame

Crezi că copilul tău riscă să facă apendicită dacă mănâncă fructe ce conţin sâmburi?

Ştim încă de când eram mici că, dacă nu suntem atenţi şi mâncăm legume sau fructe cu tot cu seminţe, respectiv cu sâmburi, riscăm să facem apendicită. Care este însă probabilitatea reală de a face apendicită din acest motiv?

Pepene, struguri, mure, rodie… Lista fructelor care au seminţe sau sâmburi mici este lungă. Dar sunt aceste seminţe periculoase dacă sunt înghiţite pe nemestecate? Multe persoane sunt convinse că răspunsul este da, riscul find acela de a face apendicită. Cu toate acestea, studiile contrazic acest mit. Sau, chiar dacă nu îl contrazic, spun că riscurile sunt aproape nesemnificative. Adică sub 0,1%.

Ce e apendicele

Înainte de a vorbi despre riscul de a face apendicită din cauza sâmburilor şi seminţelor înghiţite, hai să vedem ce e apendicele. Foarte pe scurt, este un segment al intestinului, în formă de tub, ataşat într-o parte de cec (prima porţiune a colonului) şi închis la cealaltă parte. Se află în apropiere de locul în care se intersectează intestinul gros cu cel subţire.

Apendicele a fost considerat mult timp ca fiind un organ inutil, dar descoperiri recente îi atribuie totuşi un rol ca parte a sistemului imunitar. Astfel, există unele dovezi circumstanţiale potrivit cărora apendicele este locul în care bacteriile bune pot trăi în siguranţă, chiar şi în cazul unor infecţii gastrointestinale severe, pentru ca apoi să iasă şi să repopuleze intestinele. Unii cercetători susţin că acest rol al apendicelui a salvat pe vremuri viaţa multor oameni, în timpul epidemiilor de holeră sau dizenterie, şi că rămâne important şi în ziua de azi, în cazul unei infecţii cu Clostridium difficile, de exemplu.

Cauzele apendicitei

Principala cauză a apendicitei este un blocaj la nivelul apendicelui, mai exact obstrucţia parţială sau totală a lumenului apendicular prin corpi străini.

În literatura de specialitate se menţionează că blocajul apendicelui poate fi cauzat de mai mulţi factori: fecaliţii, hipertrofia ţesutului limfoid, viermii intestinali şi sâmburii sau seminţele de fructe.

Cea mai frecventă cauză a apariţiei apendicitei sunt fecaliţii. Aceştia sunt un fel de pietre care se formează în intestin, alcătuite din materii fecale şi minerale. Fecaliţii apar mai ales la persoanele cu intestin leneş, care suferă şi de constipaţie. Cu alte cuvinte, riscul de a face apendicită este mai mare atunci când ai o dietă săracă în fibre, deoarece acest lucru îngreunează sau împiedică funcţionarea optimă a tractului intestinal şi creşte consistenţa materiilor fecale.

Apendicita cauzată de sâmburi

Totuşi, să nu uităm de unde am plecat şi să revenim la posibilitatea de a face apendicită din cauza unui sâmbure sau a unei seminţe ce blochează “intrarea” în apendice. Pentru că, aşa cum spuneam şi înainte, potrivit literaturii de specialitate, aceasta este una dintre cauzele posibile ale apendicitei.

Posibile, dar puţin probabile totuşi. Mai multe cercetări au arătat că există atât de puţine cazuri de apendicite cauzate de seminţe sau sâmburi, încât abia merită luate în calcul.

Concret, un studiu publicat in Medical Journal of Australia arată că, din 1.409 cazuri de apendicită acută, într-un singur caz (ceea ce înseamnă 0.07% din total), cauza a fost o sămânţă care a blocat apendicele.

Aceste statistici au fost confirmate de un alt studiu de caz, din 2011. Dintre cei 1.969 de pacienţi diagnosticaţi cu apendicită acută care au suferit o intervenţie chirurgicală între anii 2002 şi 2009, s-a dovedit că doar în cazul unuia dintre ei infecţia a fost cauzată de un sâmbure (adică 0,05% din total).

Concluzia ar fi că nu este imposibil, dar este foarte improbabil ca sâmburii şi seminţele de fructe sau legume să ducă la apendicită. Totuşi, în cazul în care copilul are o dietă foarte săracă în fibre, are probleme cu tranzitul intestinal sau suferă de constipaţie, cel mai bine ar fi să eviţi cantităţile foarte mari de fructe cu sâmburi, cum ar fi strugurii sau zmeura.

La copii, apendicita acută se manifestă prin febră, vărsături, greaţă, tulburări de tranzit şi lipsa poftei de mâncare, însoţite de dureri abdominale difuze, ce se accentuează noaptea.

Afecţiunea apare mai des la copiii cu vârste de peste 10 ani, dar poate afecta şi copii mai mici.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa