Probleme cu dantura la copii. Când apelăm la sigilarea dinților și la aparatele dentare?

Psiholog Florentina Dumitru
cariile

Mulți copilași au probleme cu dantura, iar părinții se văd nevoiți să ia o serie de decizii și să meargă cu ei la stomatolog mai devreme decât se așteptau. Sigilăm sau nu dinţii definitivi? Când să apelăm la suplimentele cu fluor?  Când e timpul potrivit pentru un aparat dentar? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările părinţilor în ceea ce priveşte sănătatea dinţilor copiilor. Dr Pavel Rusu, medic stomatolog şi specialist în ortodonţie şi ortopedie dentoficială de aproximativ 20 de ani, a răspuns la întrebările Totul Despre Mame.

Totul Despre Mame: Când spălăm bebeluşul prima dată pe dinţi?

Dr. Pavel Rusu: Odată cu apariţia primului dinţişor, copilul trebuie spălat pe dinţi. Există prin farmacii periuţe speciale sub formă de degetar utilizate în acest scop. Se mai pot folosi comprese sterile de tifon înfăşurate în jurul degetului umezit în apă calduţă cu care se şterge dintele de jur împrejur. Aş vrea să mai adaug că cel puţin până la vârsta de 2-3 ani părintele este cel care se ocupă de curăţarea dinţilor, dar copilul trebuie încurajat să o facă şi singur, în joacă, astfel încât pe la 6-7 ani să aibă bine însuşit acest obicei.

Totul Despre Mame: Ereditatea are un rol definitoriu în apariţia dinţilor de lapte?

Dr. Pavel Rusu: Ereditatea şi chiar alimentaţia copilului influenţează apariţia primilor dinţi. Fiecare copil este unic şi are propriul lui grad de dezvoltare. Fireşte că la un copil născut prematur şi apariţia dinţilor poate fi un pic întârziată, fiindcă el are multe de recuperat. De altfel, un copil născut la termen, cu o greutate normală, are un alt start în viaţă.

Totul Despre Mame: Cât de importantă e pasta de dinţi?

Dr. Pavel Rusu: Pasta de dinţi trebuie adaptată vârstei copilului, de altfel aşa le regăsiţi şi în magazine, pe grupe de vârstă. Când copilul este mic, el poate să înghită accidental pastă, şi de aceea compoziţia ei este una adaptată vârstei.

Totul Despre Mame: Sunt copii care au schimbat dinţişorii de lapte cu cei definitivi, dar diferenţele de culoare ale dinţilor sunt semnificative. Aceşti copii au nevoie de o pastă de dinţi cu efect de albire?

Dr. Pavel Rusu: Nu este cazul. Diferenţa de culoare între dinţi este ceva normal. Dinţii definitivi par mai galbeni, fiindcă au mai multă dentină şi smalţ şi sunt altfel mineralizaţi.

Totul Despre Mame: Cum putem evita complicaţiile când apar dinţii definitivi?

Dr. Pavel Rusu: Dacă copilul are deja dentiţie definitivă şi au apărut cariile, el trebuie consultat imediat de către un stomatolog.

Totul Despre Mame: Asociaţia Medicilor Americani recomandă primul consult stomatologic la 1 an. Dumneavoastră ce părere aveţi?

Dr. Pavel Rusu: Într-adevăr, literatura de specialitate aşa recomandă. Personal, cred însă că e o vârstă prea fragedă pentru primul consult. În cazul în care nu există motive clare de îngrijorare, cred că vârsta de 2-3 ani ar fi mai potrivită. Părinţii care sunt preocupaţi de acest aspect ar trebui să îl ajute pe copil să se familiarizeze cu prezenţa medicului stomatolog încă de la vârste fragede. Vizita la dentist trebuie să fie privită că o reîntâlnire cu un bun prieten.

Totul Despre Mame: Care sunt primii dinţi permanenţi care apar? Ei trebuie sigilaţi?

Dr. Pavel Rusu: În general, molarii de şase ani şi incisivii centrali inferiori apar primii. Molarul de 6 ani apare imediat în spatele molarului 2 de lapte fără a produce căderea vreunui dinte. De aceea, părinţii îl confundă cu un dinte de lapte care a ieşit mai târziu şi acordă mai puţină atenţie. Da, sigilarea dinţilor definitivi este o soluţie pentru a-i proteja de carii.

Totul Despre Mame: Ce presupune sigilarea dinţilor? Recomandaţi această procedură?

Dr. Pavel Rusu: Sigilarea presupune aplicarea în fosetele şi şanţurile dintelui a unui material care conţine fluor. Uneori, sigilarea trebuie repetată periodic, fiindcă materialul se mai pierde. Eu o recomand în măsura în care ştiţi că cel mic este predispus la carii ori dacă e deficitar la capitolul igienă orală. Dar nu este o măsură obligatorie.

Totul Despre Mame: Copilul abia a schimbat dinţii din faţă, dar are strungăreaţă. Când trebuie ea corectată?

Dr. Pavel Rusu: Nu trebuie să ne facem griji imediat, fiindcă strungăreaţa (diastema) poate fi tranzitorie. Abia după apariţia caninilor definitivi ne putem seama dacă este cazul sa intervenim. Există situaţii, ca de exemplu anodonţia de incisiv lateral, când este nevoie să intervenim mai devreme.

Totul Despre Mame: Cât de târziu pot apărea incisivii laterali? Când ne facem griji?

Dr. Pavel Rusu: Dacă vorbim de incisivii laterali definitivi, ei se schimbă pe la 7-8 ani. O întârziere cu doi ani nu reprezintă o problemă. Dacă însă nici la 10 ani ei nu au apărut ar fi bine să facem o radiografie. Dacă se constată că mugurelele dintelui nu există, atunci înseamnă că avem de-a face cu o anodonţie. Dar dacă pe radiografie vedem dintele şi totuşi el nu a coborât, înseamnă că există un obstacol, fie gingia e prea fermă, fie altceva, şi atunci se intervine chirurgical pentru îndepărtarea obstacolului. De reţinut este faptul că în jurul vârstei de nouă ani copilul a schimbat tot grupul frontal, mai puţin caninii.

Totul Despre Mame: Odată cu apariţia dinţilor recomandaţi şi suplimentele pe baza de fluor?

Dr. Pavel Rusu: Suplimentul de fluor este un subiect îndelung discutat. Unii autori spun că tratamentul ar trebui să înceapă chiar din a doua lună de viaţă a copilului şi să continue până la 16-18 ani. Întreruperea tratamentului nu este însă recomandată, fiindcă se poate declanşa o explozie de carii, cumva compensatorii. Putem spune că este un tratament de lungă durată si rămâne la latitudinea părintelui dacă îşi asumă sau nu această responsabilitate. De precizat că începerea tratamentului după vârsta de 8-10 ani este aproape inutilă, deoarece coroanele dinţilor sunt mineralizate aproape in totalitate.

Totul Despre Mame: Ce facem când copilul îşi fracturează dinţii frontali?

Dr. Pavel Rusu: Imediat trebuie mers la medicul stomatolog. Acolo se stabileşte dacă avem sau nu nevoie de radiografie. Orice întârziere poate cauza probleme. Soluţiile pot fi dintre cele mai diverse, de la extracţie cu menţinerea spaţiului, până la diverse tipuri de reconstrucţie coronară.

Totul Despre Mame: Copilul se poate îmbolnăvi în urma netratatrii cariilor?

Dr. Pavel Rusu: Cariile netratate pot duce la complicaţii şi orice infecţie la nivelul cavităţii bucale poate avea consecinţe nedorite la nivelul întregului organism. Totuşi, în ultimul timp oamenii au devenit mai conştienţi de propria sănătate şi astfel de cazuri sunt mai rare.

Totul Despre Mame: Cariile copiilor evoluează mai rapid decât ale adulţilor?

Dr. Pavel Rusu: Da, deoarece cum am menţionat mai sus, structura dinţilor la copii este diferită de cea a adulţilor. Smalţul şi dentina fiind mai subţiri şi mai slab mineralizate, evoluţia cariei este mai rapidă. Un alt factor actual şi des întâlnit la copii şi adolescenţi este consumul crescut de băuturi acidulate şi dulciuri, care, asociat cu igienă orală precară, duce la apariţia de carii multiple cu evoluţie fulminantă, ajungând în câteva luni să producă distrucţii coronare extinse şi complicaţii pulpare.

Totul Despre Mame: Suptul degetului sau al suzetei poate duce la o dezvoltare dentomaxilară deficitară?

Dr. Pavel Rusu: Suptul suzetei, al degetului sau al buzei de jos sunt obiceiuri vicioase şi pot influenţa dezvoltarea maxilarului. Presiunea obrajilor produce o compresie (îngustare) a maxilarului şi o protruzie a dinţilor frontali (dinţişori de iepuraş), iar dacă acum, în copilărie, pare haios, la adolescenţă poate fi incomod din punct de vedere estetic şi funcţional. La fel se întâmplă în cazul deglutiţiei infantile, adică limba se interpune între arcadele dentare atunci când copilul înghite.

Totul Despre Mame: Care e vârsta potrivită pentru a apela la un aparat dentar?

Dr. Pavel Rusu: Conform Asociaţiei Americane de Ortodonţie, primul control ortodontic trebuie făcut la vârsta de 7 ani. Personal cred, că unele anomalii pot fi abordate şi mai devreme. Cel mai mic pacient al meu avea 4 ani când i-am pus primul aparat miofuncţional. Pentru aparatele fixe prefer să încep tratamentul în jurul vârstei de 13-15 ani, când pot avea o cooperare mai bună cu pacientul. Pe de altă parte, nu există limită de vârstă pentru aparatele ortodontice fixe, cel mai “în vârstă” pacient al meu avea 56 de ani când i-am pus aparatul.

Totul Despre Mame: Fixarea aparatului dentar e o procedură dureroasă?

Dr. Pavel Rusu: Nu, deloc. Aparatul se lipeşte pur şi simplu pe dinte.

Totul Despre Mame: Câte tipuri de aparate ortopedice există? Există şi unul invizibil? Copiii se plang uneori de aspectul estetic.

Dr. Pavel Rusu: Există mai multe tipuri de aparate ortodontice: mobile sau fixe, cele fixe la rândul lor pot fi metalice sau fizionomice. Aşa zis “invizibile” sunt doar aparatele dentare care se pun pe spatele dinţilor, însă mai puţin le recomand adolescenţilor. Aparatele fixe fizionomice sunt cele din saphire, ceramică sau compozite. Sunt diferenţe între ele dar rezultatele obţinute sunt asemenătoare. Un loc aparte îl ocupă aparatele fixe autoligaturante (Damon), foarte răspândite în Statele Unite şi care, în ultimul timp, se bucură de popularitate din ce în ce mai mare şi la noi. Legat de estetică, aş menţiona că în ultimul timp aparatul dentar a devenit un accesoriu la modă şi tot mai puţini adolescenţi se plâng de aspectul estetic, ceea ce face mult mai uşoară colaborarea cu pacienţii.

Totul Despre Mame: Sunteţi medic stomatolog dar şi specialist în ortodonţie. Cu ce se ocupă un ortodont?

Dr. Pavel Rusu: Ortodontul se ocupă cu diagnosticarea prevenirea şi tratarea anomaliilor dento-maxilare. În acest scop, îi vine în ajutor un vast arsenal de aparate ortodontice şi metode de tratament. Un alt element important în acest sens este controlul periodic pentru a depista la timp anumite anomalii. A preveni este mai uşor decât a trata!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa