Râgâitul după masă este sănătate curată! Ghid pentru părinți

TOTUL DESPRE MAME
Nu, dragi părinţi, legile bunelor maniere nu s-au schimbat brusc. În continuare eructaţia, adică răgăitul, este tabu pentru noi, părinţii. În schimb este sănătate curată în cazul bebeluşilor.
Râgâitul ajută la eliminarea aerului pe care copiii au tendinţa să îl înghită în timp ce sunt hrăniţi. Unii copii, dacă nu râgâie suficient se balonează, regurgitează şi au un puternic disconfort la nivelul stomacului.

Cum să îl faci pe copil să râgâie

Când încerci să îţi faci bebeluşul să râgâie, mângâie-l uşor în mod repetat pe spate, ţinându-l în braţe, în poziţie verticală. Nu este nevoie să baţi tare. O mişcare uşoară e suficientă. Ai putea să îţi aşezi un prosop curat pe umărul pe care îl ţii pentru a preveni petele.

Încearcă să experimentezi diverse poziţii, confortabile atât pentru tine, cât şi pentru bebeluş. Mulţi părinţi preferă să folosească una din aceste trei metode:

  • Stai în poziţie verticală şi ţine-ţi copilul la piept. Bărbia bebeluşului tău ar trebui să se odihnească pe umărul tău, iar tu să îl susţii cu o singură mână. Cu cealaltă mână, tamponează uşor spatele copilului. Ai putea sta într-un balansoar şi l-ai putea legăna uşor în acest timp.
  • Ţine copilul în poziţie verticală în poală sau pe genunchi. Susţine pieptul şi capul copilului cu o mână, legănându-i bărbia în palmă, cu podul palmei aşezat pe piepul lui (trebuie să îi prinzi bărbia şi nu gâtul). Foloseşte-te de cealaltă mână pentru a-l bate uşor pe spate.
  • Aşază copilul pe burtă în poala ta. Sprijină-i capul şi asigură-te că pieptul e mai jos decât capul. Tamponează-i uşor spatele.

Dacă bebeluşul tău pare a fi agitat în timp ce mănâncă, opreşte-te, fă-l să râgâie, iar apoi continuă să îl hrăneşti. Încearcă să îl faci să râgâie la fiecare 60-90 de mililitri dacă îl hrăneşti cu biberonul, sau când schimbi în cazul în care îl alăptezi.

În situaţia în care copilul tinde să aibă gaze, regurgitează, are reflux gastroesofagian sau pare a fi agitat în timpul hrănirii, încearcă să îl faci să râgâie la fiecare cinci minute atunci când mănâncă. Dacă bebeluşul tău nu râgâie după câteva minute, schimbă-i poziţia şi încearcă pentru alte câteva minute înainte de a continua masa. Fă-l întotdeauna să râgâie după fiecare sesiune de alăptat.

În primele şase luni, ţine copilul în poziţie verticală preţ de 10 până la 15 minute (sau mai mult, în cazul în care copilul regurgitează) după hrănire, pentru a preveni laptele să urce. Nu îţi face griji dacă bebeluşul îţi face pete de lapte pe umăr. Este, probabil, mai neplăcut pentru tine decât pentru el.

Uneori, bebeluşul se poate trezi din cauza gazelor şi în astfel de situaţii e suficient să îl ridici din pătuţ şi să îl face să râgâie pentru a se linişti şi a se putea întoarce la somn.

Pe măsură ce copilul creşte, nu ar trebui să îţi mai faci griji în cazul în care nu râgâie după fiecare masă. De obicei, aceasta înseamnă doar că a învăţat să mănânce fără a mai înghiţi aer în exces.

Îți recomandăm și ”Ghidul de alăptare al dr. Jack Newman – informații complete pentru mame și specialiști”. Acesta este disponibil AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa