Record de copii vaccinați în ultimele 14 zile. „Mulți părinți sceptici au venit la cabinete și au cerut recuperarea dozelor pierdute”

TOTUL DESPRE MAME
vaccinarea antigripală

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că, în ultimele două săptămâni, rata de vaccinare a crescut de aproximativ patru ori, urmând ca date mai exacte să poată fi prezentate la începutul săptămânii viitoare.

„În ultimele două săptămâni, rata de vaccinare a crescut de aproape patru ori. Vom avea cifre absolute la începutul săptămânii viitoare”, a spus ministrul, în debutul şedinţei de Guvern.

”Părinții au înțeles gravitatea epidemiei”

Societatea Națională de Medicina Familiei(SNMF) multumește medicilor de familie și asistentelor medicale din cabinetele de medicina familiei care s-au mobilizat exemplar, mergând în teritoriu în afara programului de cabinet ajutând astfel pacienții aflați în comunități vulnerabile să fie vaccinați împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului.
”Menționăm că în această ultimă perioadă s-a înregistrat un număr record de vaccinări. O mare parte dintre părinții sceptici care până acum refuzaseră vaccinarea au înțeles gravitatea epidemiei și pericolul la care își expun copiii nevaccinând și au venit la cabinete pentru a solicita recuperarea dozelor pierdute.
Mulțumim comunităților locale care până în acest moment au acceptat să lucreze în echipe mixte împreună cu medicii de familie și asistenții acestora. Mulțumim de asemenea asistenților comunitari și mediatorilor sanitari care au mobilizat copiii la vaccinare”, potrivit medicului Sandra Alexiu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

„Pâna acum se termina și mama epidemiei”

Medicul spune că încă din decembrie 2016 s-a sugerat  Institutului de Sănătate Publică să se facă astfel de echipe mixte. „Atunci am solicitat fonduri pentru aceste echipe, ca să putem acoperi rapid și eficient până la 70 de vaccinări pe zi în doi medici plus echipă, dar noi am zis, noi am auzit. Pâna acum se termina și mama epidemiei. Ne-au acuzat atunci că cerem bani…”, mai spune dr. Sandra Alexiu.

Potrivit unui raport de la finalul lunii iulie, este necesară promovarea legii vaccinării şi reorganizarea întregului sistem de acordare a serviciilor medicale de vaccinare, în condiţiile în care ”acoperirea vaccinală” a scăzut continuu în ultimii zece ani, rata deceselor provocate de rujeolă fiind, de la declanşarea epidemiei, de 4 la o mie de cazuri, ”mult peste cea cunoscută în literatura de specialitate de 1-2 cazuri la o mie de copii”. Un număr de 224.202 copii cu vârste între 9 luni şi 9 ani sunt restanţieri la vaccinare.

Medic: „Încă lipsesc vaccinuri”

Medicii atenționează că se înregistrează în continuare probleme în primirea dozelor necesare de vaccin pentru vârstele de 6 și 14 ani, precum și pentru gravide și plăgi. La șase ani se face Tetraxim, vaccin care protejează înclusiv de poliomielită, iar la 14 ani Diftavax (protejează de difterie și tetanos).

Schema de vaccinare 2017. Reguli de administrare pentru fiecare vaccin

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa