Regresia. Ce se întâmplă de fapt când copiii redevin bebeluși

Copiii ne vorbesc despre nevoile și fricile lor într-un mod foarte personal. Ei ne spun poveștile lor și strigă după atenția noastră chiar și atunci când nu ne dăm seama. Felul în care ne vorbesc copiii, felul în care ne explică ce îi doare, ce îi sperie, ce îi frustrează este uneori dificil de înțeles. Pentru că, de multe ori, copiii ne vorbesc fără cuvinte.

Vi s-a întâmplat să trăiți episoade de-a lungul cărora copiii voștri se întorc parcă în timp, într-o fază anterioară de dezvoltare? Episoade în care nu mai vor să facă la oliță, în care nu mai știu să vorbească sau în care nu mai dorm peste noapte, ci se trezesc ca atunci când erau bebeluși? Ei bine, acestea sunt episoade de regresie. Pentru că în spatele lor pot fi cauze dintre cele mai diverse, poate ar fi bine să aflăm cât mai multe.

Regresia are întotdeauna în spate motive întemeiate, de la unele simple până la altele foarte complicate și greu de depășit.

Ce este, de fapt, regresia? Regresia reprezintă revenirea la o etapă anterioară de dezvoltare și se manifestă prin pierderea unei achiziții importante sau a mai multora. De exemplu, copilul care făcea de câteva luni la oliță poate începe să facă pe el. Un copil care vorbea corect, în fraze, poate să piardă această abilitate, încet sau brusc, ajungând uneori să nu mai răspundă nici măcar la propriul nume. Alți copii revin la suptul degetului, la biberon, suzetă sau la alte metode de liniștire pe care nu le mai folosiseră de multă vreme.

Ce determină regresia? Regresia poate fi cauzată de o experiență traumatică, de un episod tulburător pentru copil, de o schimbare majoră în mediul său (cum ar fi mutarea într-o casă nouă, în alt oraș sau în altă țară sau chiar nașterea unui frate), de pierderea cuiva drag (moartea unui părinte, bunic sau divorțul părinților). Copiii nu sunt pregătiți din punct de vedere psihologic pentru a vorbi despre aceste evenimente, pentru a le explica și a le pune în ordine. Ei au nevoie de ajutorul adulților pentru a face lumină într-o situație care lor le produce neliniște și nesiguranță. Este rolul nostru să le explicăm fiecare schimbare pe înțelesul lor, să îi pregătim și să îi ghidăm pe drumul către acceptare.

Este vorba întotdeauna de regresie? Uneori părinții le impun copiilor achiziții pentru care aceștia nu sunt pregătiți sau pe care ar fi de dorit să le îndeplinească ei singuri, în mod independent. Nu este vorba de o regresie atunci când un copil mai mic de un an reușește să facă de câteva ori la oliță, pentru ca apoi să nu mai răspundă acestui stimul. În cele mai multe cazuri este vorba pur și simplu despre faptul că nu este pregătit să stăpânească această achiziție, iar orice presiune din partea părinților îl va îndepărta și mai mult de o achiziție sănătoasă.

În alte cazuri, copiii reușesc la început să vorbească foarte corect, să folosească fără greșeli pluralul sau timpurile verbelor. Un copil de un an și opt luni poate spune corect “metrou-metrouri”, pentru că a auzit și a învățat mecanic pluralul cuvântului. Pe la doi ani și trei luni, să spunem, putem auzi același copil spunând “metroaie” și ni se poate părea că avem de a face cu o regresie. Cum se face că un copil știa pluralul corect acum câteva luni, iar acum folosește o formă greșită? Specialiștii ne lămuresc: nu este de fapt o regresie, ci un adevărat pas înainte către cunoașterea și explorarea limbii. Copilul începe să înțeleagă regulile care construiesc limba și începe să se joace cu ele. Este un pas către însușirea inteligentă, comparativ cu însușirea mecanică de mai demult.

Când e regresia normală? Unii autori și psihoterapeuți vorbesc despre cicluri normale de “progres – regres” pe care le experimentează toți copiii. Trecând prin etape fulgerătoare de progres, unii copii învață într-o perioadă foarte scurtă să facă multe lucruri noi. Au nevoie apoi de o perioadă în care să poată sedimenta toate aceste achiziții, să și le poată însuși, și este posibil ca în această perioadă, mai calmă, copilul să revină la starea de dinaintea etapei de progres. Poate fi exemplul unui copil care învață foarte repede să vorbească, pentru a refuza apoi, timp de câteva zile sau săptămâni, să mai scoată vreun cuvânt. Aceste perioade de progres sunt asemănătoare perioadelor pe care le numim “pusee de creștere”. În timpul puseelor de creștere, copiii au nevoie de mai multă mâncare pentru a face față nevoilor crescute ale organismului. Părinții reușesc de cele mai multe ori să se adapteze acestei perioade și înțeleg nevoia copilului de hrană mai consistentă. Același lucru se întâmplă și în perioadele de progres accelerat, numai că “hrana” de care copilul are acum nevoie se numește atenție și apropiere. Dacă părinții reușesc să fie atenți la copil, să fie permanent disponibili, ajutându-i să integreze achizițiile perioadei, copiii vor depăși cu bine perioada aceasta, atât de solicitantă.

Când e cazul să ne îngrijorăm? Există cazuri în care episoadele de regresie anunță boli grave, pe care este bine să le recunoaștem cât mai repede. Tulburările de spectru autist sunt recunoscute pentru regresiile accelerate care le precedă. Copiii își pot pierde rapid achizițiile, fără a mai reveni asupra lor. Copii care făceau contact vizual, care vorbeau și erau atenți la mediu pot face pași accelerați către închiderea în sine. Această regresie este foarte dramatică și imposibil de ignorat. Unii părinți se gândesc că poate fi o problemă cu auzul, pentru că nu mai primesc răspuns atunci când vorbesc copilului sau atunci când îl strigă. Regresia poate fi însoțită de episoade tot mai dese de manifestări violente sau obsesive. Părinții spun de obicei despre copil că se poarta “ciudat”, dar numai un specialist poate stabili un diagnostic corect.

Nu doar bolile foarte grave pot fi anunțate de regresii puternice. Atunci când regresia este însoțită de o stare generala proastă a copilului, uneori de vărsături, tristețe, trebuie să fim foarte atenți la mediul în care trăiește copilul. Dacă acesta merge la grădiniță, avem tot dreptul să suspectăm și să investigăm relațiile sale cu colegii și educatorii. Poate că este ținta unor glume nepotrivite sau poate are dificultăți de integrare. În alte condiții, putem suspecta chiar și un abuz asupra copilului, atunci când regresia este profundă și însoțită de depresie, lipsa poftei de mâncare sau stări de rău.

În toate aceste cazuri ajutorul de specialitate este absolut necesar, iar suportul părinților este esențial.

Numai copiii regresează? Orice persoană poate trece prin experiența regresiei, la orice vârstă. Orice adult poate suferi o regresie, atunci când trece printr-o situație stresantă. Vedem în aceste cazuri oameni în toată firea care folosesc metode de autoliniștire specifice copiilor și incontrolabile. Unii sug sau rod creioane, alții își sug degetul, își rod unghiile sau se leagănă. Sunt doar metode de a scăpa de stres revenind într-o poziție în care ființa umană este eliberată de griji și responsabilități – cea de copil foarte mic.

Acțiunile specifice regresiei pot fi un răspuns firesc la evenimente care provoacă frică sau frustrare. În fapt, regresiile, în afara cazurilor când anunță boli sau evenimente traumatizante, urmăresc procesul firesc al dezvoltării și maturizării individuale. Dacă ați trecut cu bine printr-o regresie, nu vă grăbiți să puneți punct capitolului: cel mai probabil va urma alta. Așa cum există nou-născuți care dorm toată noaptea, iar la un moment dat încep să se trezească de câte cinci, șapte sau zece ori pe noapte, tot așa copiii mai mari sau chiar adolescenții vor avea momente în care se vor retrage în universul dulce al primei copilării, unde s-au simțit cel mai bine, protejați și lipsiți de griji. Este important să empatizăm cu copiii și să îi încurajăm să vorbească. Dacă putem identifica motivul regresiei, îl putem discuta ore și zile în șir, oferind siguranță și suport afectiv copiilor noștri.

Cum ne alegem cuvintele în fața unui moment care poate cauza o regresie? 

Este foarte important să fim atenți și calzi, să creăm o bază de siguranță unde copilul să se poată refugia. Pentru că de multe ori suntem noi înșine pierduți în fața neprevăzutului, am adunat câteva idei din care să ne putem inspira mai departe, adaptându-le situațiilor pe care le întâlnim.

  • Dacă regresia a survenit în urma unei mutări, iar copilul și-a pierdut prietenii, colegii și se simte dezrădăcinat, singur și trist. Încercați să nu spuneți: “Haide, nu e mare chestie, știi că am făcut-o pentru tine. Uite, acum avem o casă mai mare și ai și tu camera ta. O să te mai muți în viață, trebuie să te obișnuiești cu asta. O să-ți faci și aici prieteni, iar la școala cea noua e și mai frumos, o să vezi. Încercați mai bine ceva de genul: “Cred că îți este foarte greu și vreau să îmi povestești ce simți. Îmi pare rău că a trebuit să facem asta și că nu te mai poți întâlni cu vechii tăi prieteni. Poate stabilim împreună un program de vizite în week-end. Vrei să îmi povestești ce te supără cel mai tare?”
  • Dacă regresia are loc în urma nașterii unui frate, copilul va exprima probabil sentimente de ură și tristețe. Încercați să nu spuneți: “Trebuie să-l iubești, e fratele tău. O să vezi ce bine o să vă înțelegeți când o să crească puțin. Nu cred că ai vrut cu adevărat să spui așa ceva. Uite, e atât de mic și are nevoie de mine mai mult decât tine, care ești deja copil mare”. Încercați mai bine ceva în această direcție “Ai dreptul să simți orice față de el și aș vrea să îmi spui tot ce simți.”

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație