Ce este sindromul Asperger și care sunt caracteristicile acestuia?
Există un tip de autism la care părinţii copiilor afectaţi de autismul infantil tipic se uită oarecum cu invidie amestecată cu regret. Este regretul de a nu avea un copil autist, dar înalt funcţional şi invidia că alţii luptă poate mai puţin pentru progrese şi pentru o dezvoltare cognitivă lipsită de incidente.
Ce este sindromul Asperger?
Sindromul Asperger este o tulburare de spectru autist caracterizată prin dificultăţi de interacţiune socială, interese limitate şi restrictive şi/sau comportament repetitiv. Comparându-l cu alte tipuri de tulburări din spectrul autist, acesta nu este caracterizat de întârzieri în dezvoltarea cognitivă şi în limbaj (de cele mai multe ori indivizii cu Asperger au chiar un limbaj elevat), însă au întârzieri în dezvoltarea motorie sau prezintă mişcări necoordonate.
De ce se numeşte “Asperger”?
Sindromul poartă numele pediatrului austriac Hans Asperger, care în 1944 a studiat 4 copii cu o inteligenţă peste medie la care a identificat trăsături pe care le-a reunit sub numele de “psihopatologie autistă”. Medicul remarcase lipsa de empatie a subiecţilor săi, abilităţile reduse de a lega prietenii, interesele restrictive, centrate pe un anumit domeniu despre care puteau vorbi ore întregi.
Medicul a încercat să arunce o lumină pozitivă asupra “micilor profesori”, cum îi plăcea să-i numească, n-a pronunţat niciodată cuvântul “dizabilitate”. Îi era teamă cu siguranţă de urmările pe care le-ar fi avut asupra copiilor politica regimului nazist de epurare a celor “altfel” pe considerente de rasă sau dizabilitate.
Pe unul dintre micii săi pacienţi, Hans Asperger l-a urmărit îndeaproape. Fritz V. a devenit astronom şi a corectat o greseală dintr-o teoremă a lui Newton.
Munca lui Asperger nu a fost recunoscută decât după decesul său. Hans Asperger a murit la 74 de ani în 1980, iar opera lui scrisă în limba germană a rămas necunoscută lumii ştiinţifice până în 1981 când cercetătoarea britanică Lorna Wing, unul dintre fondatorii organizaţiei “National Autistic Society, s-a implicat în cercetare şi a contrazis modelul autismului infantil prezentat de Leo Kanner în 1943. Acum Sindromul Asperger este recunoscut pe scară largă de majoritatea specialiştilor din întreaga lume.
Cum se stabileşte diagnosticul?
Diagnosticarea standard pune accentul pe problemele de interacţiune socială, comportamentul stereotip şi repetitiv. Iniţial, în manualul de clasificare a bolilor şi tulburarilor mintale DSM-IV din 1994, Sindromul Asperger era diagnosticat şi în funcţie de dificultăţile întâmpinate în desfăşurarea vieţii cotidiene. Dar în 2013, noul manual de clasificare DSM-V a eliminat sindromul Asperger ca afecţiune de sine stătătoare şi a inclus-o în rândul tulburărilor de spectru autist.
Care sunt caracteristicile sindromului Asperger la copil?
Iată câteva manifestări comune la copiii afectati de acest sindrom:
- Au probleme în relaţia cu ceilalţi şi nu prea reuşesc să-si facă prieteni de aceeaşi vârstă; au tendinţa de a se înţelege mai bine cu adulţii;
- Au inteligenţă normală sau peste medie;
- Iniţiază conversaţii pe subiectul preferat, fără a observa lipsa de interes a ascultătorilor;
- Nu se uită în ochii interlocutorului; expresiile faciale sunt sărace şi postura corpului e adesea nefirească;
- Nu afişează empatie faţă de ceilalţi, nu înţeleg umorul, ironia, nu pot aprecia corect emoţiile celorlaţi;
- Unii vorbesc pe un ton ciudat sau extreme de repede;
- Unii sunt interesaţi de un singur subiect, le este dificil să înveţe altceva;
- Au activităţi rutiniere şi stereotipe la care nu pot renunţa;
- Unii prezintă şi mişcări stereotipe cum ar fi fluturatul mâinilor;
- Pot avea comportamente agresive, tantrumuri,
- Sunt hipersensibili la anumite lumini sau zgomote.
Şi chiar de pare mai puţin sever decât celelalte manifestări din spectrul autist care sunt caracterizate de întârzieri pe toate palierele dezvoltării, sindromul Asperger nu e chiar floare la ureche. Da, copilul vorbeşte, de multe ori are un limbaj mult peste media vârstei, dar nu vorbeşte în scop de comunicare. Memorează replici din filme, din desene animate, ştie sute de cântece pe de rost, dar e incapabil de multe ori să explice că îi e foame sau că îl doare ceva.
Cum se tratează sindromul Asperger?
Terapia cognitiv-comportamentală dă rezultate bune, la fel ca şi terapiile nespecifice care se folosesc de pasiunile şi preocupările copilului. În general, terapia trebuie centrată pe îmbunăţirea abilităţilor de comunicare şi de socializare. Dar copilul trebuie să înveţe nu doar comportamentele sociale, ci şicum să-şi gestioneze anxietatea.
Sindromul Asperger, ca şi celelalte forme de autism, nu se vindecă niciodată. Totuşi, talentele care-i înzestrează pe mulţi dintre cei afectaţi, îi ajută să se remarce şi să fie printre cei mai buni în diverse domenii.
Se spune despre multe genii că ar fi suferit de sindrom Asperger. De la Isac Newton la Jane Austin şi de la George Washington la Nikola Tesla, toţi au fost indivizi remarcabili care pe lângă inteligenţă şi talent ar fi fost marcaţi de deficite în relaţiile cu ceilalţi.
Foarte multe persoane au o copilărie dificilă, sunt deseori neînţelese de către ceilalţi, nu au prieteni şi sunt ridiculizate la şcoală. Ajunse la vârstă adultă consultă psihiatri sau psihologi şi află că suferă de sindrom Asperger. Este un moment de cotitură; în sfârşit înţeleg de ce s-au simţit diferiţi toată viaţa.
Există, desigur şi teste online care oferă şi o interpretare a rezultatului. Eu am folosit ca să mă testez următoarea sursă.
Că e de un fel sau de celălalt, autismul rămâne o condiţie care îl solicită la maximum pe cel afectat şi familia acestuia. Indiferent de forma sa, este nevoie de terapie pentru a exploata la maximum potenţialul individual al fiecărui copil.
Iată ce spune Temple Grandin, unul dintre cei mai mari savanţi din lume în ceea ce priveşte zootehnia (creşterea şi îngrijirea vitelor), dar şi activist marcant în domeniul autimului, pledând prin exemplul personal pentru atingerea potenţialului maxim al persoanelor din spectru.
“Într-o lume ideală, oamenii de ştiinţă ar găsi o metodă să împiedice cele mai severe forme de autism, dar le-ar permite celor uşoare să se manifeste. Până la urmă, nu oamenii sociabili au inventat roata de piatră. A fost cel mai probabil inventată de un individ cu sindrom Asperger care cioplea pietre în timp ce ceilalţi socializau în jurul focului. Fără trăsăturile spectrului autist, încă am trăi în peşteri. “
Citește și: Viaţa cu autism.
Nu uita să ne dai un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu tot ce publicăm!
