Dr. Mihai Craiu recomandă exerciții cu copiii pentru a-i pregăti să stea cu masca la școală

Ileana Mirescu
scris pe
Copiii pot purta mască în siguranță

Copiii pot purta mască în siguranță. Medicul Mihai Craiu, care a inițiat platforma de comunicare cu părinții Spitalul Virtual pentru Copii, face o nouă pledoarie pentru a scăderea temerile părinților legate de începutul de an școlar în condiții de pandemie. 

„Câte ceva despre prejudecățile noastre de adulți vis-a-vis de începerea școlii.

Școlile dintr-o anumită comunitate nu vor avea riscuri mai mari de transmitere a noului coronavirus decât magazinele, mijloacele de transport sau locurile de agrement ale ACELEI zone. Dacă mergem la serviciu, la cumpărături sau la distracție atunci pot merge și copiii la școală, cu exact aceleași riscuri ca în alte locuri din acel oraș/sat.

Copiii pot purta mască în siguranță. Cum se poate minimaliza riscul?

1. Educând copiii mici, încă de acum, zilnic, prin exerciții practice, asupra spălatului corect pe mâini. Sau dezinfectatul cu soluții ce conțin minimum 60% alcool, folosind aceleași mișcări repetate 20 de secunde, ca la spălatul obișnuit. Aici un film de OMS care are la începutul său un bun exemplu de spălat mâinile –

2. Repetând practic modul în care trebuie să strănutăm (sau tușim) corect. În plica cotului și nu în palmă sau „la liber” înspre ceilalți copii. Și trebuie subliniată interdicția atingerii feței, nasului sau gurii cu mâna nespălată/nedezinfectată. Danemarca, povestea de succes a deschiderii grădinitelor si școlilor încă din aprilie 2020, a implementat strict doar aceste 3 reguli: The country followed the rules of ‘væsk hænder, nys i ærmet og hold afstand’ -‘ wash hands, sneeze into your sleeve and keep a distance.’ – https://www.thelocal.com/…/how-denmark-got-its-children…/amp

3. Păstratul distanței de 1.5 metri de orice persoană ce nu poartă mască. Pentru copiii mici există recomandarea de socializare în grupuri reduse, mereu cu aceleași persoane. Încurajați copilul dvs să se joace cu cei 3-4-5-6 prieteni, MEREU ACEIAȘI, in pauze. In Olanda numărul de elevi a fost redus la jumătate in fiecare clasă iar in Danemarca chiar mai mult. Finlanda nu a redus numarul de elevi dar a impus măști și a interzis socializarea intre elevi din clase diferite – https://www.sciencemag.org/…/school-openings-across-globe-s…

4. Purtatul măștii de către toată lumea în interiorul școlii. Este o adevărată emoție incontrolabilă a majorității părintilor români când vine vorba de mască!
Nu vorbesc aici de adepții scenariilor conspiraționiste si de teoria ridicolă a „botniței”.

Ci de spaimele concrete:

a. Copiii pot purta mască în siguranță. Purtatul măștii produce hipoxie?!

Fals – există numeroase argumente contra (corpul medical poartă ore in șir mască, zilnic, fără a face hipoxie). Puteți vedea aici un filmuleț ce dovedește că NU apare hipoxie prin purtarea măștii.

b. Purtatul măștii duce la acumularea de CO2 in organism, prin reinhalare?!

Fals – oxigenul și dioxidul de carbon au dimensiuni moleculare atât de mici incât trec nestingherite prin orice mască medicală, cu atât mai mult prin una artizanală, facută acasă, pentru copilul dvs.

c. Copilul mic nu poate să poarte masca!! E imposibil… Aceasta e o prejudecată de adult.

Dacă va alege copilul materialul care ii place (culoare, desen, ornamente, textură), dacă este masca făcută SPECIAL pentru el/ea, ca să il apere de boli, o va purta. Putem să începem să purtăm masca împreună, părinte și copil, câteva zeci de minute zilnic, cât mergem impreună la cumpărături sau până la bunici. Atât cât ar ține o oră la școală…

Chiar si un copil cu vârstă mai mare de 2 ani poate purta mască, fără efecte adverse. Zice Academia Americană de Pediatrie –

d. Măștile sunt scumpe și copiii din medii defavorizate nu vor avea acces la ele?!

Fals – masca de orice tip (NU NEAPĂRAT o mască medicală sau un dispozitiv medical de protecție) este suficientă pentru școală, deoarece rostul ei este acela de a-i apăra pe cei din jurul unui infectat asimptomatic de picăturile lui de salivă, picături ce conțin SARS-CoV-2. Spune CDC.

Să dăm credit copiilor mici. Sunt mai complianți decât mulți adulți. Ei poartă cuminți, în scop de protecție, lucruri mult mai înconfortabile.

Nu zic că este ușor, nu zic că nu vor apărea cazuri de înfectie COVID-19 în școli. Zic că trebuiesc găsite soluții individuale pentru fiecare zonă in parte.

Căci fără deschiderea școlilor vom produce „cicatrici ireparabile asupra viitorului copiilor noștri” – spune președintele colegiului britanic al medicilor pediatri (RCPCH). Poziție susținută de toti cei 4 ofițeri medicali șefi ai UK (din Anglia, Scoția, Țara Galilor si Irlanda de Nord) acum două zile.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa