7 obiecte pe care trebuie să le igienizezi obligatoriu ca să vă protejați de COVID-19

dezinfectare obligatorie

Noul coronavirus ne ridică standardele de igienă la niște nivele care până acum erau trecute în zona de exagerări. Numai că nu vrem să ne îmbolnăvim și ajugem să folosim litri întregi de dezinfectant pentru a ne simți în siguranță. Sunt câteva obiecte asupra cărora trebuie să insiști dacă vrei ca tu și cei din familia ta să nu se infecteze cu coronavirus. Centrul Național pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a realizat un ghid pentru a vedea care obiecte au nevoie de dezinfectare obligatorie și cum se face acest lucru corect pentru a nu răspândi virusul.

Înainte de a te apuca de treabă trebuie să știi că există anumite produse de curățenie care omoară noul coronavirus. Regulile de bază sunt: să fie pe bază de clor sau să aibă în compoziție alcool de minimum 70˚.

Dezinfectare obligatorie. Telefonul mobil

Îți atingi telefonul mobil de zeci de ori pe zi, poate chiar și acum îl folosești pentru a citi acest articol. Chiar dacă te speli pe mâini de foarte multe ori pe zi, așa cum trebuie, dacă nu dezinfectezi și telefonul există riscul să intri în contact cu virusul de îndată ce îl atingi. Ia în considerare că un studiu din 2012 realizat de Universitatea din Arizona arăta că telefonul mobil este mai murdar decât capacul de la toaletă.

Pentru a dezinfecta telefonul este necesar să fii curată pe mâini. Folosește șervețele umede antibacteriene sau cu o soluție pe bază de alcool 70˚.

Dezinfectare obligatorie. Tastatura

Tastatura computerului sau laptopului tău colectează o mulțime de germeni și este foarte greu să o ții perfect curată. Pentru a o curăța mai repede și mai bine este util să închizi dispozitivul pentru câteva minute. Întoarce invers tastatura și scutur-o bine. De asemenea, poți folosi și un spray special pentru această operațiune, dacă ai la îndemână. După ce ai curățat-o de resturi de mâncare, scrum sau praf o poți șterge cu o cârpă moale înmuiată într-o soluție de alcool. Fii atentă să nu intre lichid în tastatură.

Dezinfectare obligatorie. Clanțele ușilor și întrerupătoarele

Poate părea legendă urbană, dar poți lua virusul de pe clanțe sau întrerupătoare, dar medicul microbiolog Chuck Gerba de la Universitatea din Arizona ne asigură că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple. Poți folosi orice soluție dezinfectantă pe bază de clor pe care o ai în casă și o lavetă. Atunci când cureți întrerupătoarele ai grijă să nu intre lichid în ele.

Dezinfectare obligatorie. Blatul din bucătărie și bateria de la chiuvetă

Probabil că ștergeai blatul de la bucătărie destul de des și înainte de pandemia de coronavirus. Acum este esențial, mai ales că stați foarte mult în casă și folosiți des suprafețele. Folosește produse dezinfectante special destinate bucătăriei potrivit indicațiilor date de producător pe etichetă.

Dezinfectare corectă. Animalele de pluș și păturile

Dacă tot stai acasă ai putea să speli toate jucăriile de pluș ale copilului, care sunt niște medii ce rețin foarte ușor germeni și bacterii. Urmărește instrucțiunile date de producător pe etichetă pentru a vedea în ce condiții trebuie să le speli la mașină. Adaugă pe lângă detegent și dezinfectant pentru haine.

Dezinfectare obligatorie. Biroul

Dacă lucrezi de acasă trebuie neapărat să folosești dezinfectant pentru birou. Cel puțin o dată pe zi trebuie să îl ștergi cu o soluție potrivită insistând pe blat și pe mânere.

Ce obiecte trebuie să dezinfectăm. Telecomanda de la televizor

De vreme ce stai acasă este foarte probabil să petreci timp și la televizor. Așa că, de câteva ori pe zi este bine să dezinfectezi telecomanda. Scoate-i mai întâi bateriile și apoi folosind o cârpă moale și o soluție pe bază de alcool 70˚ șterge-o foarte bine.  Înainte de a pune bateriile la loc asigură-te că telecomanda este complet uscată.

Dacă acest articol despre obiectele care necesită dezinfectare obligatorie pentru a elimina noul coronavirus mai citește și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()