Gravidă cu gemeni, la a treia cezariană și la 80 de km de spital. ”Medicul mi-a spus că dacă iau virusul, nu mă va mai putea primi la spitalul în care este el”

Theodora Fintescu, redactor
scris pe
gravidele și coronavirusul
Pentru că cei din jur nu sunt foarte riguroși în ceea ce privește izolarea, Andreea se teme că va trebui să aibă grijă singură de cei patru copii după naștere.
Andreea Z. este mama a doi copii de 2 și 6 ani, iar peste câteva săptămâni, când se estimează că în România va fi vârful îmbolnăvirilor de coronavirus, urmează să dea naștere fetițelor ei. Sarcina gemelară, cele două cezariene anterioare și distanța mică între nașteri fac ca sarcina ei să fie considerată una cu risc. Medicul care îi urmărește sarcina, specializat pe sarcini cu risc, lucrează într-un spital din București cu secție bine dotată pentru prematuri, dar care se află la 80 de km de casa Andreei. În urmă cu o săptămână, când l-a sunat să-l întrebe cum va fi nașterea îm contextul pandemiei de coronavirus, medicul i-a spus că dacă va lua virusul nu o mai poate primi, pentru că toate gravidele cu coronavirus vor fi direcționate spre un singur spital. Dacă până acum temerile Andreei erau legate de sănătatea fetițelor și de faptul că va trebui să se despartă de ceilalți doi copii pe perioada spitalizării, acum, teama de coronavirus a dat-o complet peste cap.
Am stat de vorbă cu Andreea pentru a vedea cum reușește să aibă grijă de ea și de copiii ei în această perioadă, cum se protejează și cum își ține în frâu temerile în fața atâtor necunoscute.

Totul Despre Mame: Care au fost recomandările medicului în contextul pandemiei?

Medicul meu m-a sfătuit să stau în casă, să nu intru în contact cu persoane venite din străinătate sau potențial bolnave. În cazul în care iau virusul, nu mă va mai putea primi la spitalul în care este el, cu secție bună pentru prematuri, iar asta ar fi riscant pentru mine si copii.

Cum ți-a influențat viața pandemia?

De fel sunt o fire panicoasă și anxioasă. Iar de când cu epidemia din România sunt mai panicată ca oricând, mai ales având în vedere că urmează să nasc în 4-5 săptămâni, în vârf de epidemie, după cum se preconizează la noi în țară. Îmi este teamă pentru toată familia. Dacă până acum nu puteam dormi din cauza burții imense, acum nu mai pot dormi de gânduri… Încerc să mă gândesc cât mai puțin la ce urmează, dar îmi vin în cap tot felul de  scenarii. Mi-aș fi dorit să fi fost mai optimistă.

Care sunt cele mai mari temeri pe care le aveai înainte de pandemie? Dar cele de acum?

Înainte de pandemie, cele mai mari temeri erau legate de naștere și de faptul că cel mic rămâne acasă, fără mine, el fiind foarte atașat de mine, iar noi neffind despărțiți până acum nici măcar câteva ore. Îmi era frică de nașterea prematură, de ruptura uterină, de faptul că sunt la 3 ore distanță de spitalul în care voi naște. Mă întrebam cum voi face dacă se declanșeză travaliul și sunt acasă, pentru că spitalele din zona mea sunt prost dotate. Și, evident, ca orice mamă anxioasă, mă încolțea teama că poate mor și-mi rămân copiii fără mamă.
Temerile și gândurile acestea nu au dispărut, oricum. Doar că la ele s-a adăugat nebunia cu coronavirusul și tot ce a venit odată cu el: declanșarea stării de urgență în țară, restricțiile din maternități, restricțiile de circulație și cine știe ce va mai urma. 

În ce măsura te poți baza pe apropiații tăi?

Aici e complicat. Până acum aveam un plan pus la punct. Acum, totul s-a schimbat. Încă nu știu cum voi proceda cu cei doi copii când voi pleca să nasc, nu știu cum va fi cu ajutorul de după. Am rugat bunicile să se izoleze, dar nu știu cât vor respecta asta. Iar incertitudinea asta mă enervează. Mi-e frică să nu se îmbolnăvească ele sau copiii când sunt eu la spital, sau înainte, sau după… Mi-e frică acum și să le mai chem să mă ajute dupa naștere, să nu mi se îmbolnăvească bebelușii.
Iar soțul merge la muncă, pe el nu mă pot baza prea mult, mai ales că, în domeniul în care lucrează, perioada aceasta este extrem de solicitantă.

Cum te feresti în acest moment de virus?

Stăm în casa din 10 martie, eu și copiii. Ne spălam toată ziua pe mâini, soțul merge la muncă, nu are de ales, dar evită cât poate alte deplasări care nu sunt urgente. Merge la cumpărături cam o dată pe săptămână. Ne-ar fi fost de de folos niște măști, dar momentan acestea lipsesc din farmacii. El e tot timpul cu dezinfectantul pentru mâini la el, când ajunge acasă se spală bine, hainele le pune la spălat, încălțămintea o lasă afară. Dezinfectăm mânerele de la uși și de la poartă, telefoanele, cheile, portofelul. Nu mai primim musafiri, nici măcar bunicii, până nu se responsabilizează și înțeleg pericolul. Fac comenzi online și las pachetele afară câteva zile, fac pâine în casă, doar că în curând mi se termină drojdia, că n-am fost inspirată să fac ca alții, iar acum nu se mai găsește. Mai mult de atât nu știu ce să fac.

Cum te afectează faptul că cei din jur nu se izolează?

Mă afectează foarte mult. De la imposibilitatea de a scoate copiii în curte, o porțiune din aceasta fiind zonă de trecere pentru alții, la perspectiva de a mă descurca singură cu patru copii după naștere.
De când cu epidemia, am decis să nu mai chem femeia care mă ajuta la curățenie, iar cu doi copii, plus „geamantan” de 4 kg de cărat, e cumplit. Plus statul acesta în casă…

A doua mare problemă este ajutorul cu copiii după nastere. Mă bazam pe bunici sau pe o eventuală bonă dacă nu mă descurc. Dar acum, bona iese complet din discuție, iar pe bunici nu mă mai pot baza dacă nu se opresc din socializat pe la biserici. Par că au înțeles ce le tot explicăm, dar, cel puțin părinții mei, nu vor respecta în totalitate asta, sunt sigură. Nu știu exact cum voi proceda, cu 4 copii îmi va fi imposibil să mă ocup singură de toate și de toți. Sper să ies întreagă la cap când se va termina cu izolarea.

Dacă ți s-a părut interesat acest articol, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa