Spitalul de Copii din Brașov interzice mamelor să stea internate cu copiii. Cum justifică medicii decizia

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov

Când ai un copil bolnav simți cum îți fuge pâmântul de sub picioare. Nu știi încotro s-o apuci și ai impresia că minutele trec mult prea repede până când ai șansa să ajungi să primești ajutor de specialitate. Și când ajungi la camera de gardă și ți se spune că este nevoie de internare iar medicul te trimite pe tine, mama lui, acasă, pentru că nu ai ce să faci acolo, revolta nu poate fi exprimată în cuvinte.

Degeaba explici că are nevoie de tine, de mângâierile tale, că i-ar fi mai bine să te știe aproape, pentru că te lovești de un zid. Este ceea ce se întâmplă zi de zi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, unde părinții nu au voie să stea lângă copiii lor bolnavi nici măcar pe un scaun, potrivit mai multor mame care au trecut prin astfel de experinețe.

Mama unui copil de 1 an cu convulsii trimisă acasă și lăsată fără informații timp de 4 zile

Daniela Drăgoiu este mama unui băiețel de un an care în urmă cu 3 săptămâni a făcut convulsii. A mers la Spitalul de Copii din Brașov unde a aflat că nu poate sta lângă el chiar dacă este atât de mic. „Mi s-a spus că din cauza coronavirusului. Am vrut să fac și eu testul, am spus că plătesc. Mi s-a spus că ori vreau să se facă bine copilul, ori să ne certăm”, a povestit mămica pentru Totuldespremame.ro.

Băiețelul a stat internat de vineri până luni. Sâmbătă dimineață când părinții au sunat să afle care este starea lui l-au auzit cum plânge. Asistenta de la capătul celălalt al firului le-a spus că nu este vorba despe copilul lor, ci despre altul, pentru că sunt mai mulți micuți în salon. Informații nu au aflat pentru că li s-a spus că doar medicul are voie să vorbească cu părinții, iar acesta nu este în spital. Duminică dimineața scenariul s-a repetat doar că de data aceasta li s-a spus că băiatul este singur în salon, iar asistenta nu a știut să spună de ce cu o zi înainte colega ei le spusese că în salon sunt mai mulți copii. De-abia luni au putut să afle despre fiul lor altceva decât că doarme, mănâncă și e cuminte. A fost și ziua externării.

„Când l-am luat copilul era un dezastru. A plâns încontinuu de la 3 la 9 seara când a adormit. Deși înainte mergea ținut, nu a mai vrut să facă nici doi pași. Mi-au trebuit 3-4 zile să îl pun pe picioare, nu mai mânca nimic. Acasă nu a mai recunoscut nimic, nu mai știa cântecelele care înainte îl bucurau, nimic”, ne-a spus mama lui.

Când a văzut că nu este lăsată cu copilul în salon femeia a vrut să meargă la unul dintre spitalale private din Brașov, însă i-a fost teamă că dacă starea celui mic se agravează va ajunge până la urmă tot la stat. „Era să îmi moară copilul în brațe, nu mai știam de mine”, explică femeia situația în care s-a aflat.

Fetiță cu cerințe speciale internată singură pentru că mamele nu au ce căuta în spital

Deși pare că situația de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov are legătură cu pandemia de coronavirus, mai multe mămici acuză faptul că nu erau primite nici înainte. Erika Csengeri, mama unei fete de 12 ani, ne-a povestit că în octombrie 2019 fiica ei, care are cerințe speciale, a fost supusă unei intervenții chirugicale la degetele de la picior și a fost nevoită să o ia acasă pe semnătură pentru că nu i s-a permis să stea cu ea. „Medicul ei a fost de acord, dar managerul nu. A zis că nu au ce să caute mamele acolo”, a spus femeia pentru Totul despre Mame.

A trebuit să meargă timp de o săptămână și jumătate în fiecare zi cu fetița la pansat și tratament. La fel s-a întâmplat și când fetița a avut pneumonie și, le fel, ar fi trebuit să o interneze singură. A refuzat și atunci, asistentele i-au pus branulă și i-a fost administrat tratamentul acasă. „Mi-au arătat asistentele cum se face. Am căutat medicamentele prin farmacii și i-am făcut eu. Când a trebuit să îi scot branula, mi-au zis că nu mai pot, că am plecat din spital”, a povestit femeia.

În acest context mamele din Brașov s-au unit și au făcut o petiție prin care cer conducerii spitalului să le permită să se interneze alături de copiii lor, dar și Ministerului Sănătății să intervină și să schimbe prevederile Hotărârii nr. 24 din 14.05.2020.

O postare revoltătoare pe Facebook-ul Spitalului Clinic de Ugență pentru Copii din Brașov: „Internăm copiii bolnavi în locul mamelor însoțitoare”

Pe pagina de Facebook a  Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din Brașov, care între timp a fost șearsă, există o explicație revolătoare pentru situația reclamată de mame.

„În perioada epidemiei, am decis să internăm copiii bolnavi, în locul mamelor însoțitoare!

Ca urmare a deciziei de a nu interna copii cu aparținătoare pe timpul stării de urgență și ulterior stării de alarmă, decizie care a fost îndelung dezbătută în mediul online, facem următoarele precizări:

  • Pentru a asigura întrega protecție a pacienților nostri am testat atât copiii internați, cât și pe aparținătorii acestora (dacă a fost cazul). Astfel, s-a creat un izolator care asigură cazarea copiilor de la internare până la primirea rezultatului testului COVID, când sunt preluați de către medicul care îi tratează și transferați pe sectii sau sunt preluați de către spitalele suport COVID, dacă testul este pozitiv.
  • Prin urmare, au fost internate ca însoțitoare doar mamele care alăptează, mamele copiilor cu handicap, mamele copiilor cu afecțiuni oncologice sau neurologice, în limita locurilor disponibile în rezervele din izolator, preferând astfel să internăm un copil bolnav, în locul unei mame aparținătoare.

În toată această perioadă, spitalul nostru a testat un număr de 545 de pacienți, 275 de aparținătoare și 170 de cadre medicale ale spitalului, costurile fiind suportatate integral de către unitatea noastră medicală.

Vă asigurăm că măsurile pe care le-am adoptat sunt exclusiv pentru pacienți, pentru siguranța și sănătatea acestora! Suntem convinși că vom fi înțeleși corect, că în această perioadă de criză sanitară, prioritară este viața copiilor bolnavi și nu însoțirea acestora pe perioada internării, ocupând paturi necesare internării altor micuți. Facem un apel la rațiune și vă rugăm să vă amintiți că suntem un spital, care tratează afecțiuni grave prioritare în această perioadă!

* Conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov”

După câteva ore în care mamele consternate au trimis sute de mesaje în care spuneau că decizia nu este corectă, Spitalul Clinic de Urgență de Copii Brașov a șters nu doar mesajul, ci și toată pagina de Facebook. Regăsiți o captură făcută înainte de ștergerea paginii mai jos:

Cum justifică măsura reprezentații Spitalului Clinic de Urgență de Copii Brașov: Părinții și-au dat acordul

La solicitarea oficială a Totuldespremame.ro, reprezentanții spitalului din Brașov ne-au trimis și o variantă oficală prin care încearcă să explice situația și neagă relatările mamelor. Aceștia spun că părinții ai căror copii au rămas singuri în spital și-au dat acordul ca minorii să fie internați. „Nu a fost internat în spital niciun minor fără acordul aparținătorului”. În plus, măsura ar fi justificată prin capacitatea redusă de cazare a secției în contextul măsurilor impuse de epidemia cu noul coronavirus.  Mai jos, regăsiți răspunsul complet primit din partea spitalului.

raspuns spital brasov

Pe site-ul spitalului nu există nicio mențiune despre faptul că mamele nu au voie să se interneze alături de copiii lor minori. Ba mai mult, scrie că ” Spitalul suportă suma aferentă serviciilor hoteliere standard pentru însoțitorii copiilor bolnavi în vârstă de până la 3 ani, precum și pentru însoțitorii copiilor cu handicap grav. Însoțitorii copiilor care nu se încadrează în dispozițiile de mai sus, sunt obligați să suporte contravaloarea serviciilor hoteliere asigurate de către spital: 50 lei/zi.”

Potrivit presei locale din Brașov, taxa pe care mamele trebuie să o plătească pentru a sta cu cei mici internate în spital este de 80 de lei, sumă din care femeile ar trebui să primească 3 mese pe zi, toate în valoare de 7 lei.

Copiii sub 14 ani trebuie internați împreună cu un aparținător

Legislația din România este clară atunci când vine vorba despre drepturile părinților și copiilor atunci când vine vorba despre internarea într-o unitate spitalicească.

Ordinul 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice spune în art. 5 că:
”(1) În cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezența cu caracter permanent a unuia dintre parinti, dacă se solicită acest lucru.
(2) În cazul copiilor pana la 14 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezența unui aparținător permanent, dacă se solicită acest lucru.
(3) În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezența unui aparținător permanent, cu acordul șefului de secție/coordonatorului de compartiment.”

Nerespectarea acestui Ordin se traduce prin acuzația de rele tratamente aplicate copiilor – art. 197 Cod Penal, încălcarea lui se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani.

În contextul pandemiei de coronavirus există în vigoare Hotărârea nr. 24 din 14.05.2020 care la punctul 13 prevede că ”Se reia asigurarea asistenței medicale ambulatorii pentru cazurile care nu reprezintă urgență și care nu au potențial de agravare, cu condiția organizării activității astfel încât consultațiile să fie efectuate doar cu programare prealabilă și interzicerea staționării pacienților în zonele de așteptare, precum și activitățile de internare a pacienților care nu sunt urgențe medicale, la nivelul unităților sanitare non-COVID, cu menținerea interdicțiilor de acces a aparținătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienților internați.” 

La Spitalul din Brașov nu există un sistem de informare nici nu privire la această situație, nici la starea pacienților.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()