Mărturia unei mame cu doi copii, infectată cu Covid-19. „Am fost un pacient pe cont propriu…”

Mărturia unei mame infectată cu Covid 19
Elena a purtat mereu mască în farmacia unde muncesște și spune că nu stie de unde a luat virusul

Mărturia unei mame infectată cu Covid-19. „Bună! Sunt Elena și am Covid-19. Sau cel puțin am avut până ieri! Astăzi este prima mea zi de libertate după 14 zile de izolare în care, dacă n-a reușit să mă pună la pământ virusul, puteau să mă pună propriile mele gânduri.” Așa își începe povestea o mamă de 42 de ani, asistent de farmacie, cu doi copii minori, o mamă cu comorbidități și un soț care este definiția calamității, la mijloc de octombrie 2020.

Pe Elena o știu de câțiva ani buni. Este prietenul pe care fiecare om își dorește să îl aibă. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu un sfat, mereu cu o vorbă bună și cu gândul la binele celorlați. Vestea că este infectată cu Sars-Cov2 m-a lovit și pe mine.

O știu cât este de precaută, o știu că n-ar fi dat masca jos pentru nimic în lume, o știu că are o adevărată obsesie pentru sănătatea familiei sale. Și cu toate astea când m-a sunat să-mi spună că are Covid mi s-a părut nedrept. De ce tocmai ea?

Mărturia unei mame infectată cu Covid-19. „Nu știu de unde am luat virusul”

Totul despre mame: Hai să începem cu începutul! Ești farmacist și, prin natura meseriei, ai fost în linia întâi de la începutul pandemiei. Cum te-ai protejat în ultimele 7 luni?

Farmacia noastră a funcționat non stop încă din prima zi a stării de urgență, chiar dacă din 7 angajați la un moment dat la serviciu mai puteau veni doar 3, iar eu eram una dintre ei. Concedii medicale, colegi cu copii mici ce necesitau supraveghere permanentă.

Eu am noroc că stau cu mama și mă pot baza pe ea când vine vorba de copii. Pot spune că am fost cumva în linia întâi, pentru că plecam în fiecare dimineață de acasă în săptămânile în care majoritatea oamenilor își protejau sănătatea stând acasă.

Farmacia era dezinfectată în fiecare oră, mă simțeam în siguranță la serviciu, iar când veneam acasă, intram direct în baie, iar hainele și încălțămintea mi le spălam zilnic. Și când starea de urgență a încetat, am rămas la fel de precaută, mai ales că numărul cazurilor crește alarmant.

N-am fost plecați nicăieri întreaga vară, iar înainte să înceapă școala, am depus cerere pentru varianta online pentru fiul meu cel mic. Mă temeam pentru mama care suferă de glaucom și hipepertensiune arterială.

Totul despre mame: Și cu toate astea te-ai infectat! Ce anume te-a determinat să mergi să-ți faci testul PCR?

Nu știu de unde am luat virusul, nu am nici cea mai vagă idee. Ai mei, acasă toți erau în regulă, iar la serviciu, ne-am testat toți și doar testul meu a ieșit pozitiv pentru Covid 19. M-am trezit într-o dimineață cu o tuse ușoară, iar nasul îmi era puțin înfundat.

Nu am intrat în panică, deoarece eu sufăr de când mă știu de o rinită alergică și am zis că tocmai s-a declanșat odată cu venirea toamnei. Mă simțeam o idee mai obosită ca de obicei, dar am pus și asta pe seama programului încărcat pe care îl am în fiecare zi.

Dar a doua zi după falsa mea rinită, am început să-mi pierd mirosul și atunci m-am speriat cu adevărat. Am simțit că ceva nu este în regulă și trebuie să-mi fac testul cât mai repede. Mi-am sunat colegii că nu voi veni la serviciu și am mers la o clinică privată pentru testare.
M-am izolat de restul familiei mele chiar din ziua testului.

Norocul nostru este că noi stăm la curte și avem un corp separat. Au urmat două zile groaznice în care așteptam rezultatul și mă rugam la Dumnezeu să fie negativ. Nu am dormit, nu am mâncat, nu am fost în stare de nimic. Mi-am protejat băieții, mama și soțul înainte de a afla că sunt pozitivă, nu voiam să treacă și ei prin ce treceam eu.

Deși nu ne intersectam, stăteam cu masca pe față de dimineața până seara și vorbeam prin geam cu ei. N-am trăit niciodată așa ceva: să nu pot să-mi strâng copiii în brațe deși sunt la câțiva pași de ei.

Totul despre mame: Cum s-a schimbat viața ta după ce ai aflat că rezultatul este pozitiv?

Rezultatul a venit în 48 de ore, era pozitiv. Am început să tremur și m-am prăbușit din picioare. La propriu. Mă gândeam la mama care are 74 de ani, la Dani, copilul cel mare, care nu va mai putea merge la liceu 2 săptămâni, la Adi, soțul meu care le va fi și mamă și tată copiilor noștri în zilele în care eu va trebui să stau departe de ei. Mi se rupea inima de Titi, așa cum îl alintăm pe mezinul familei, de câte ori îl priveam și nu-l puteam atinge.

Am plâns, am tremurat, m-am gândit la ce e mai rău. Mi-am sunat toți prietenii cu care am bănuit că m-am întâlnit în ultima perioadă să-i pun în gardă. Chiar și asta îmi dădea un sentiment de vină: dacă am infectat pe cineva fără să știu? Fără să vreau…

Am încercat să îmi organizez mintea, să urmez procedurile, să aflu ce am de făcut. L-am sunat pe medicul de familie care mi-a spus să sun la ambulanță ca să trimită pe cineva să-mi verifice starea de sănătate.

Pe de altă parte, medicul de la clinica privată la care făcusem testul mi-a spus să stau acasă, să-mi monitorizez starea de sănătate, să aștept să mă sune DSP-ul, iar dacă mă simt rău, să sun imediat la 112.

Mărturia unei mame infectată cu Covid-19:„ Am fost un pacient pe cont propriu”

Totul despre mame: Și? Te-a sunat cineva să te întrebe de sănătate?

Daaaa! Toți prietenii mei! DSP-ul m-a sunat abia după 7 zile, deci am fost un pacient pe cont propriu! Ca să mă mai liniștesc, am sunat un prieten despre care auzisem că avusese luna trecută Covid și mi-a povestit pas cu pas cum a trecut cu bine peste cele 14 zile, fără să ajungă la spital. Mi-am adunat toate puterile, am încercat să-mi păstrez calmul și să mă concentrez ce am de făcut de acum înainte.

Totul despre mame: Ai luat vreun tratament în toată perioada asta? Cum au evoluat lucrurile de la primele simptome?

Încă din prima zi am luat la 8 ore paracetamol și vitamina C. O prietenă mi-a cumpărat un pulsoximetru– un aparat care măsoară instant saturația de oxigen din sânge. Mi s-a spus că, dacă va scădea, atunci va trebui să plec urgent la spital.

Din fericire pentru mine saturația a fost mereu în parametrii normali, febră nu am avut absolut deloc, dar 5 zile nu aveam gust și miros și mă simțeam extrem de obosită. Adevărata formă gravă am avut-o însă cu psihicul meu, eram pe marginea prăpastiei, aveam atacuri de panică permanente.

Plângeam, nu mâncam, îmi făceam griji pentru familia mea, mă gândeam ce vor face ei dacă starea mea fizică se agravează și eu va trebui să merg la spital. În astea două săptămâni am slăbit 5 kilograme și chiar și acum, după ce pericolul iminent a trecut, tot mai am stări depresive sau atacuri de panică.

Totul despre mame. Acum, că s-au scurs zilele de izolare cum te simți? Și cum s-a schimbat viața ta după acestă experiență?

Noi suntem o familie unită, foarte unită, mi-a fost greu să stau departe de familia mea, să-i văd că-și fac griji pentru mine. De obicei eu sunt cel care are grijă de ai mei. M-au suprins cu toții: soțul a încercat să-mi dea din calmitatea lui, mama nu și-a mai arătat îngrijorarea cum o face de obicei, Dani părea mai matur ca niciodată, iar Titi cel mic a rezistat ca un erou fără mami a lui. Prietenii m-au sunat des, mi-au dat peste gard diverse lucruri încercând să ne facă pe toți să ne simțim mai bine.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut o formă pe care am dus-o pe picioare și nu am avut nevoie de internare, dar și că nu am infectat nicio persoană apropiată, mă temeam enorm mai ales pentru mama mea! La cât sunt eu de panicată, dar ar fi trebuit să mă internez chiar nu știu cum aș fi rezistat!

Poate că boala a trecut, dar nu voi uita niciodată cum m-am simțit în ultimele săptămâni: m-am confruntat cu cea mai mare teamă a mea de la începutul pandemiei: aceea de a spune că sunt „pacient cu Covid-19”. Acum sunt doar o cifră în statistici, atunci tremuram și mă rugam să respir, să am oxigen destul în sânge, să nu fac febră, să-mi pot strânge iar copiii în brațe.

Este traumatizant, și de aceea vă spun să vă protejați cât puteți de mult, să purtați mască, să păstrați distanțarea fizică. Poate eu am avut noroc, făcând o formă moderată bolii, dar formele grave sunt greu de salvat!

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()