Poți să scoți copilul la plimbare câteva minute pe zi. Iată care sunt condițiile!

poți să scoți copilul la plimbare
Plimbarea trebuie să fie lângă casă și este obligatoriu să respecți distanța față de vecini.

Autoritățile vin cu precizări privind modul de aplicare a ordonanțelor militare, iar o parte dintre acestea se referă și la condițiile în care poți să scoți copilul la plimbare  pentru câteva minute, zilnic, fără a vă pune în pericol sănătatea și fără a fi amendat pentru deplasări nejustificate.

Astfel, poți ieși zilnic cu copilul pentru o plimbare în jurul locuinței, având la tine declarația corespunzătoare. Ideal, atât adultul, cât și copilul ar trebui să poarte mască, însă această măsură nu este impusă, ci doar recomandată. Atenție, în cazul copiilor sub doi ani masca nu este recomandată, pentru că îl împiedică pe cel mic să respire bine.

Plimbarea trebuie să aibă loc exclusiv în jurul casei, nicidecum la locul de joacă sau în parcuri, respectându-se distanțarea socială. Este interzisă formarea grupurilor mai mari de trei persoane.

Minorul trebuie însoțit de un adult

Iată răspunsul exact al autorităților la întrebarea ”Pot să scot copiii afară la plimbare?”

Răspuns: Da, în condițiile art.1 lit. d) din Ordonanța militară nr. 3, unde se prevede că se pot efectua deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică individuală. Nu veți merge însă în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi preluat virusul și nu este permisă deplasarea în spațiul public, pietonal, în grupuri mai mari de trei persoane. Ieșirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoțirea persoanei adulte care îl are în îngrijire.

Ordonanța militară nr.3 la care face referire răspunsul prevede, la litera e, faptul că sunt permise ”deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice”.

Mihai Craiu: Nu uitați masca!

Medicul pediatru Mihai Craiu face următoarele recomandări pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii: ”Nu uitați masca și respectarea strictă a distanțării sociale dacă ieșiți. Este necesară si declarația pe propria răspundere. Nu vă asumați riscuri inutile și respectați Ordonanțele militare. Coronavirusul este în continuare cu noi. El nu își ia liber de Paști! Sunt aproape 2 milioane de pacienți confirmati, aproape 120.000 decese COVID-19 si zeci de milioane de persoane cu boli acute respiratorii, in toată lumea. Este util să ne concentrăm pe ce se poate face ÎN SIGURANȚĂ!”.

Nu uitați ca la revenirea în casă să vă descălțați imediat (ar fi indicat ca preșul de la intrare să fie îmbibat cu clor, pentru a nu introduce virusul de pe încălțăminte în casă), să vă spălați pe mâini săpunind bine timp de 20 de secunde și să vă schimbați hainele. În perioada pe care o petreceți afară, precum și la ieșirea și revenirea din casă, încercați să atingeți cât mai puține suprafețe. Atenție la butoanele de la lift, balustrade, uși. Este indicat să aveți un dezinfectant la îndemână.

Dacă ți s-a părut util acest articol, îți recomandăm să citești și:

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()