Școala de acasă, cu părinți pe post de profesori. ”După 8 minute de lecții am realizat că profesorii chiar merită vacanțele lungi”

Theodora Fintescu, redactor
scris pe
școala acasă
Concluzia părinților? Profesorii merită măriri serioase de salariu.

Închiderea școlilor și trecerea la învățarea online i-a adus pe părinți, vrând- nevrând, în situația de a se transforma în suplinitori ai profesorilor. Unii se descurcă onorabil, alții s-au dat bătuți după doar câteva zile de școală. În ciuda frustrării, reușesc însă să trateze situația cu umor.

Rețelele sociale sunt pline de fotografii și mesaje, postate de părinți, prin care ei se declară depășiți de orice activitate care are legătură cu școala.

Jurnaliștii de la independent.co.uk au selectat câteva fotografii și mesaje de pe rețelele de socializare, cu mesaje ale copiilor care imploră să se întoarcă la școală și părinți care admit că nu au habar cu ce se mânâncă tema copilului.

În jurnalul pe care îl ține pe perioada pandemiei, un băiețel scrie că școala acasă nu merge bine deloc. ”Nu e bine. Mama e stresată și confuză. Am făcut o pauză ca mama să poată înțelege despre ce e vorba și, vă spun, nu merge bine deloc”, scrie el în jurnal.

Într-o altă fotografie, apărută pe Twitter, un băiețel se întinde direct pe masa din sufragerie, în timp ce sora lui lucrează conștiincioasă la teme. ”Fiecare clasă are câte un elev de genul acesta!”, scriu părinții băiatului.

”Curricula e în derivă, dar construirea cortului merge excelent”, a postat o mămică, după 7 zile de homeschooling.

 

Iată și alte câteva mesaje amuzante postate de părinții- profesori:

  • ”Școala la domiciliu merge foarte bine. Elevul a fost exmatriculat pentru agresivitate, iar profesorul a fost concediat pentru că a băut la locul de muncă. Floare la ureche!”.
  • ”Un bun prieten, acum o săptămână, spunea că are orarul stabilit, copiii respectă cu strictețe programul și fiecare zi este bine structurată pe teme și activități. Azi, același prieten, zice că renunță. Fiecare zi de școală e zi de vizionat filme, atâta timp cât copiii își țin gurile închise”.
  • ”Dacă am învățat un lucru în toată această perioadă, acela este că profesorii merită mărire de salariu”.
  • ”Fac teme cu copilul de la ora 9. E ora 9.08 și încep să realizez că profesorii chiar merită vacanțele lungi pe care le au”

În ciuda provocărilor pe care le au de înfruntat atât copiii, cât și părinții lor, specialiștii spun că școala acasă este extrem de importantă, pentru că îi menține pe cei mici într-un ritm și o rutină care sunt benefice pe perioada pandemiei.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol, îți recomandăm să citești și:

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa