Nu toate școlile se deschid în București. Au fost depistate cadre didactice bolnave de COVID

Cristina Călin, redactor
scris pe
școlile din București

Școlile din București vor începe cursurile în sistem hibrid, jumătate dintre copii online, jumătate fizic în clasă. Pentru câteva dintre ele acest lucru nu v-a fi posibil din cauza descoperirii unor cazuri de COVID în rândul personalului.

Școala Gimnazială I. G. Duca din sectorul 5 este prima care a anunțat că va urma scenariul roșu după confirmarea a trei cazuri de îmbolnăviri ale salariaților, a declarat Roxana Cercel purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. ”Procedurile specifice care se impun: dezinfecție, școlarizare și scenariul impus în această situație conform ordinului comun e de a continua în online, deci pe scenariul roșu. Asta înseamnă că primele 14 zile cursurile se vor desfășura online” a explicat Cercel.

“Bucureștiul se află sub incidența scenariului galben și astăzi DSP și ISJ avizează detaliile și mai departe propunerea școlilor merge către Comitetul de Urgență”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit Digi24, 18 școli din capitală vor începe în scenariul roșu. Decizia a fost luată în cadrul Comandamentului pentru Situații de Urgență al Bucureștiului. În aceste instituții sunt mai mult de 3 persoane infectate cu COVID.

Controale ISU la școlile din București și Ilfov

Între timp inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au făcut 36 de controale în perioada 2-9 septembrie, în urma cărora au descoperit 74 de deficiențe, pentru care au aplicat 74 de sancțiuni contravenționale, se arată într-un comunicat al ISU B-IF.

Pentru că procesul electoral se va desfășura în interiorul școlilor pe 27 septembrie, inspectorii au făcut verificări și instruiri pe linia securității la incendiu, pentru preîntâmpinarea eventualelor situații de urgență ce pot apărea pe timpul procesului de votare, se mai arată în comunicat.

Orașul București este în scenariul galben 

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății școlile vor începe după 3 scenarii.

1.Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori – se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de infrastructura şi resursele existente la nivelul unităţii de învăţământ.

  1. Dacă rata incidenţei cumulate este între 1-3/1.000 locuitori – se va aplica scenariul 2 pentru toate unităţile de învăţământ din localitate.
  2. La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti vor prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2

Copiii merg la școală cu adeverință medicală

La intrarea în colectivitate unii elevi trebuie să se prezinte cu o adeverinţa medicală. Aceasta se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit unei adrese semnate de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, către DSP-uri, scrie Hotnews.ro: la înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul, la terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar – se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea sau la transferul elevului într-o altă unitate şcolară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă.

Adeverința medicală și acivul epidemiolog pot fi dusă până săptămâna viitoare.

Astăzi, 10 septembrie, în România au fost raportate 1.380 de cazuri noi de COVID-19, din 25.185 de teste efectuate. Cele mai multe cazuri noi sunt în București, peste 200. Capitala este urmată de județele Bacău, Timiș și Iași.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa