Profil de mamă harnică: Mira Loghin, veselă regină a “Lumii lui MOMO”

Nu o dată mi-am imaginat o lume fără interdicții, fără stres și fără compromisuri, o lume pe care o clădești alături de alții ca tine, iar singurele reguli sunt: visează, imaginează-ți, simte, joacă-te, dăruiește! Aceasta e Lumea lui MOMO!

Acum câțiva ani am cunoscut-o pe Mira într-un context de business, episod pe care mi l-am adus aminte abia recent, după ce fusesem împreună cu copilul meu în lumea ei, Lumea lui MOMO. Noua Mira era diferită de cea de acum trei ani, nu mai avea ținută office, ci ne-am întâmpinat într-o rochie înflorată și cu codițe împletite. Lumea ei nouă, Lumea lui MOMO, este, pe testate, cea mai frumoasă ieșire din decorul clasic al vieții de zi cu zi, unde copii au voie să facă mizerie, să sară pe perne, să se alerge până la epuizare prin toate cotloanele, și mai ales, să se joace așa cum vor ei. Este, mai exact, “petrecerea lui MOMO”, asa cum o numește de atunci copilul meu de doi ani.

TDM: Dragă Mira, ce făceai înainte să devii mamă?

Mira Loghin: Aveam o carieră în managementul comunicării, mai exact tocmai îmi încheiasem socotelile cu una dintre cele mai mari companii din domeniul farmaceutic, unde ocupasem poziția de Head of Corporate Communication și cochetam cu ideea de a face consultanță în comunicare ca freelancer. Obținusem chiar un proiect interesant de consultanță în domeniul energetic și eram curtată de una dintre cele mai mari agenții de comunicare din lume, pentru un proiect internațional foarte bine plătit. Însă obosisem. Și mă dureau “etichetele” sacourilor purtate în cei 18 ani petrecuți în sistemul corporatist, ba chiar și spatele, căci nu e confortabil să-ți schimbi des patul de acasă cu cel din hoteluri. Au fost ani frumoși, de altfel, în care mi-am făcut cu multă pasiune profesia. Însă aveam senzația că nu trăiesc povestea mea pe de-a întregul. Aveam nevoie de libertate, libertatea de a fi eu însămi, de a alege, libertatea de a crea și de a exprima tot ceea ce simt. În plus, aveam nevoie de timp, timp pentru mine. Timp să evoluez. Căci uitasem cum e să mă bucur pe deplin de el până într-o zi când m-am întrebat unde sunt eu în toate acestea? Și de atunci a început tăvălugul.

TDM: Când sau cum ți-a venit ideea unei astfel de afaceri?

Mira Loghin: Ideea a fost mai degrabă un vis. Un vis pe care îl aveam de mulți ani, ca o călătorie imaginară într-o lume ideală. Mă atrăgeau culorile, mișcarea, muzica, poezia, teatrul în măsura în care mă prindea joaca inocentă și fantezistă a copiilor. Nu o dată mi-am imaginat o lume fără interdicții, fără stres și fără compromisuri, o lume pe care o clădești alături de alții ca tine, iar singurele reguli sunt: visează, imaginează-ți, simte, joacă-te, dăruiește! Declicul a venit odată cu nașterea fiului meu, Zoran. El mi-a redat pofta să mă întorc la perioada copilăriei mele: să privesc și să înțeleg lumea, să mă joc din nou, să am curaj de a fi eu însămi. Întâi m-am înscris la a doua facultate: Istorie. Îmi era dor de școală, de studiu, de întâlniri cu profesori. Pentru multi dintre apropiați, a fost și încă este o surpriză. De ce să începi o facultate de istorie la 35 de ani? La ce îți trebuie? am fost deseori întrebată? La nimic, am răspuns de fiecare dată cu satisfacție, dar îmi place.

În primăvara lui 2011, începusem să cochetez serios cu ideea de a-mi pune visul în practică, mai ales că unul dintre apartamentele imobilului în care locuiam era gol și își căuta de multă vreme un chiriaș. Era cât se poate de convenabil, practic eram acasă cu totul, ceea ce îmi oferea siguranță, confort, încredere, la cinci minute de Parcul Cișmigiu și tot atâtea de grădinița unde mergea Zoran. Și uite așa m-am trezit câteva luni mai târziu (cu un picior în gips după un mic accident) colorând pereți, vopsind uși și giurgiuvele, pictând mobilier din lemn natur, cosând perne vesele. Pregăteam doar un spațiu care se dorea să devină o dimensiune fără limite unde fiecare să-și trăiască timpul și visele, și unde să se exploreze. Iar la toate acestea a contribuit firescul – rolul meu de mamă. Conștientizarea că lângă mine crește un suflet liber pe care îl iubesc necondiționat, un pui de om care are nevoie de mine cât să-l însoțesc și să-l sprijin în alegerile lui. Să îi arăt că îmi pasă de cine este, de ce simte și ce își dorește să devină. Iar că să pot rămâne lăngă el și să îi ofer ce are nevoie, eu, adultul, părintele, am nevoie să evoluez, să cresc.

Așa că am mizat pe joc pentru că, încă de la naștere, omul este menit să se joace, jocul ne ajută să supraviețuim, este o sursă nesecată de energie pentru noi înșine. În același timp jocul calmează, relaxează și stimulează mintea și corpul. Jocul ne ajută să fim mai inventivi, fericiți, flexibili și chiar înțelegători. De aceea, vad mai degrabă jocul ca o necesitate a existenței noastre. Din păcate, atunci când creștem, ajungem să vedem jocul ca pe ceva pueril, pierdere de timp, fără obiectiv, iar uneori o simplă distracție fără efect pe termen lung.

Așa că, pornind de la povestea lui Michael Ende – care cred că mi-a schimbat viața -, am imaginat un spațiu informal (un concept de viață, mai degrabă) pentru adulți și copii, pentru a da împreună o altă valoare timpului pe care îl trăim zi de zi. O comunitate solidă de părinți și copii care susține învățarea prin joacă, creativitatea liberă, explorarea în siguranță, observarea și ascultarea.

TDM: Nu ți-a fost teamă să lași un venit cât de cât cert pe un viitor incert din punct de vedere financiar?

Mira Loghin: Mi-a fost foarte teamă la început. Acesta a fost și motivul pentru care am ezitat până atunci să iau decizia finală. Nu a fost ușor să investesc cam tot ce agonisisem până atunci într-o poveste pe care nu o priveam ca pe-o afacere, ci mai degrabă ca un spațiu liber de dezvoltare, cunoaștere, joacă, evoluție și creativitate. A fost nevoie să mă încurajez singură, să cred și să las aripile visului meu să crească. Era singura șansă ca acesta să învețe să zboare.

 

TDM: Care a fost bugetul pe care l-ai alocat inceperii unei afaceri proprii? A avut de suferit bugetul familiei? 

Mira Loghin: Au fost niște mii de euro bune pe care i-am luat dintr-un cont de economii pentru zile negre. Nu ne-a destabilizat bugetul “global”, însă, da, este o schimbare, dacă compar cu perioada în care lucram pentru o corporație și încasam un salariu foarte bun în fiecare lună. Veniturile mele de astăzi sunt mult mai mici, dar motivante. Și este un exercițiu bun de apreciere și valorizare, dar și de chibzuire asupra a ceea merită să îți cheltui banii.

TDM: Care au fost primele reacții din partea celor apropiați când le-ai povestit de ideea nebunească de a începe ceva nou, pe cont propriu?

Mira Loghin: Cei mai mulți m-au încurajat și s-au bucurat pentru mine și alegerea mea, căci, așa cum mă știau, mi se potrivește perfect ceea ce fac astăzi. Alții m-au felicitat pentru curajul de a lăsa ceea ce “construisem” pentru o viață pentru a face ceea ce îmi place și mă împlinește, în condițiile în care confortul financiar se schimba considerabil. Alții și alții nici nu aveau nevoie să întrebe căci se vedea lesne (după ochi și zâmbet) cât sunt de fericită. Desigur că am fost avertizată că voi întâmpina diverse piedici, că drumul antreprenoriatului e anevoios și nesigur. Si da, tot ce au spus e adevărat. Singura diferență este că eu cred în povestea lui MOMO a lui Michael Ende – fetița care le-a redat oamenilor timpul pierdut -, dar mai ales cred în misiunea pe care mi-am ales-o  și știu că voi schimba lumea, mai exact acea parte din lume care va dori să se schimbe. Lumea lui MOMO a fost un pionier în noiembrie 2011, și continuă să fie chiar și astăzi în multe dintre proiectele sale. Și mă bucur că la un timp după noi au apărut și alte proiecte inspirate parcă din Lumea lui MOMO, iar dacă suntem mai mulți avem șanse mai mari să reușim în ceea ce ne propunem.

TDM: Care sunt pentru tine avantajele și dezavantajele statutului de mamă care lucrează de acasă?

Mira Loghin: Acum am flexibilitatea timpului și a locului în care aleg să fiu. Sunt fericită de oamenii speciali care apar de niciunde, împreună cu care ne potrivim bine și învățăm continuu unii de la alții. Pot lucra de acasă într-o ținută comodă și într-o atmosferă dragă mie. Uneori și întâlnirile le stabilesc la un ceai în mansarda mea. E atât de aproape de Lumea lui MOMO, deci nu mă pot plânge de blocaje în trafic, trebuie doar să-mi schimb papucii înainte de să cobor la ateliere, evenimente sau alte activități. Pot lucra alături de Zoran atunci când alege să nu meargă la grădiniță, iar în pauze dăm o fugă în Cișmigiu cu bicicletele.

Pot să gătesc sau chiar să deretic în timp ce sunt la “serviciu”. Pentru Zoran e minunat, căci multe dintre după-amieze le petrece împreună cu copiii care vin la MOMO. Uneori le este gazdă și mă ajută să pregătesc ceaiul și să așez pernele, alteori e primul la atelierele pe care le preferă, căci e foarte selectiv. Nu am șefi, iar oamenii pe care îi întâlnesc și cu care colaborez îmi devin apropiați, ne petrecem timp împreună, ajungem să ne cunoaștem altfel, dar mai ales ne provocăm reciproc în idei, concepte și proiecte. Am vacanța de vară de două luni, uraaaa!

Uneori aș dori să dorm sâmbăta sau duminica dimineața mai mult. MOMO a devenit al doilea copilaș al meu, iar Zoran simte asta, și nu își ascunde uneori gelozia. Sincer, nu am niciun dezavantaj până acum. E cu plus. Pentru că mă hrănește și mă crește, ceea ce mă împlinește.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație ()