Părinții pot opri obezitatea copiilor. Ce au de făcut

Ramona Dinescu

Statisticile arată că de la un an la altul copiii se hrănesc din ce în ce mai necorespunzător: mai puține legume, fructe și pește, însă tot mai multe grăsimi și zaharuri. În ritmul acesta, peste 70 de milioane de copii din toată lumea vor suferi de obezitate până în anul 2025. Pentru a opri această tendință, rolul părinților este esențial. Mai jos vă explicăm, cu ajutorul medicului, ce aveți de făcut pentru a nu ajunge să vă luptați cu multe kilograme în plus la copii și cu toate bolile ce derivă de aici.

Pentru numărul mare de copii cu probleme de greutate, dr. Alina Cernea, specialist în nutriție, spune că „dăm vina în primul rând pe alimentația de tip junk food, mâncarea semipreparată fiind plină de chimicale și conservanți”. În plus, din cauza lipsei de timp a părinților, s-a pierdut modul tradițional de hrănire, adică mâncare gătită în casă cu ingrediente naturale și alese cu grijă. S-a ajuns în situația în care toți membrii familiei se hrănesc, în cel mai fericit caz, cu mâncare semipreparată din supermarket.

Astfel, chiar și o salată nevinovată poate avea un conținut mare de chimicale în dressing-ul care o însoțește și pe nesimțite ajunge să fie o bombă calorica. „Nu mai vorbim de consumul excesiv de produse făinoase, de zahăr și grăsimi prezente în produsele preambalate pe care cei mici le primesc pe post de gustare sau chiar ca înlocuitor al unei mese principale”, mai spune Dr. Cernea.

Părinții și toate persoanele care au copii în grijă (bunici, bone, dar și persoanele din sistemul de educație) trebuie să se informeze cu privire la toate aspectele care țin de nutriția copilului pentru a putea înțelege importanța obiceiurilor alimentare sănătoase încă din primii ani de viață, mai avertizează medicul.

Nu doar fast-food-ul este de vină

În al doilea rând, obezitatea este rezultat al sedentarismului care s-a agravat în ultimele decenii, manifestându-se atât la adulți, cât și la copii. Sigur că părinții sedentari cresc copii sedentari. Device-urile la care au acces copiii încă de la vârste fragede induc acest stil de viață sedentar și ajung să reducă considerabil joaca în aer liber și mișcarea. Se produce astfel un dezechilibru major între ingestia de calorii și consumul caloric al copilului și acesta este mecanismul principal care duce la instalarea obezității.

În concluzie, părinții ar trebui să implementeze un stil alimentar echilibrat și sănătos, în care să predomine mâncarea naturală, preferabil gătită în casă, și, de asemenea, să aibă grijă să-și obișnuiască copilul să fie activ fizic de mic, asigurându-i accesul la mișcare sub orice formă-sport organizat, locuri de joacă etc.”, subliniază dr. Alina Cernea.

Cu ce înlocuim alimentele de tip fast food?

În general, se apelează la fast food pentru a înlocui mesele de prânz și de seară.

Masa de prânz trebuie să conțină mai tot timpul mâncare gătită în casă, supă, ciorbă, felul doi. Personal, ca mamă, sunt adepta deserturilor gătite în casă la care, chiar dacă conțin zahăr și făină, pot controla cantitățile, la fel cum pot controla calitatea ingredientelor. Când sunteți însă plecați, nu e nici o tragedie dacă îi dai copilului la prânz un sandwich pregătit de acasă, este o variantă mult mai sănătoasă decât o masă la fast-food. Acele alimente semipreparate, pe lângă faptul că sunt bombe calorice, conțin o mulțime de chimicale ce le fac să aibă un gust absolut delicios care, asemenea zahărului, dau dependență. Nu cred că ai auzit vreodată un copil căruia să nu-i placă mâncarea de la unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de fast-food.

Cina poate fi înlocuită cu absolut orice preparat în casă. O porție de paste, chiar dacă înseamnă carbohidrați în exces, este de preferat în schimbul unui meniu fast food, atâta vreme cât este pregătită în casă. Eu aleg să le pregătesc copiilor tot felul de sufleuri de legume, legume sote, pește, mămăligă cu brânză, quiche, orez cu lapte, iaurt cu biscuiți de casă, etc. Toate se prepară foarte repede, în maximum 30 de minute mâncarea este pe masă, mai ales că pentru unele dintre ele pregătesc aluaturi din timp și le țin la congelator.

Părinții din România, până la o anumită vârstă a copilului, sunt oarecum responsabili și nu expun prea mult copiii la astfel de experiențe. Însă, atunci când copiii pot face singuri alegerile, în preadolescență și adolescență, cu greu îi putem feri de mâncarea nesănătoasă.

Cum îi facem să ocolească mâncarea nesănătoasă când cresc?

Educându-i încă de mici cu privire la impactul alimentației asupra sănătății, despre ce înseamnă alimentație sănătoasă și nesănătoasă. Și mai ales prin puterea exemplului. În familiile în care părinții aleg o alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos și copiii vor merge pe calea aceasta în mod natural.

Acest articol face parte din campania Eat Like a Pro.  Aceasta este o inițiativă globală sprijinită de Beko și FC Barcelona, care vine în ajutorul părinților, pentru a-și învăta copiii despre beneficiile unei alimentații sănătoase. Mai multe idei găsiți pe www.beko.ro/eatlikeapro.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa