Este adevărat că animalul de companie poate da purici copilului?

Animalul de companie poate da purici copilului, însă aceștia nu stau și nu se înmulțesc pe corpul uman, ci doar pe cel al animalelor, scrie babycenter.com.

În general, puricii stau pe corpul animalului gazdă, unde se hrănesc şi depun ouă. Însă ouăle sunt alunecoase şi cad în aşternut sau în covor, iar din ele iese o nouă generaţie de purici. Dacă ajung pe copil, îl pot ciupi, însă nu vor rămâne pe corpul lui, ci vor ajunge tot în părul animalului de companie.

Unde ciupesc puricii

Puricii ciupesc în jurul taliei, al gleznelor, la subsiori, în spatele genunchilor, iar ciupiturile arată ca o colecţie de bubiţe tari.

Dacă aveţi un animal de companie, aveţi grijă să nu fie infestat, de dragul lui şi al familiei. Puricii pot fi periculoşi pentru un animal, așa că vorbiţi cu veterinarul despre măsurile pe care trebuie să le luaţi.

Există tratamente foarte eficiente împotriva puricilor, dar avei grijă, unele conţin  ingrediente ce pot fi periculoase pentru oameni, dar şi pentru animale. Discutaţi despre pericolele acestea cu veterinarul, spălaţi-vă pe mâini după ce aplicaţi tratamentul şi ţineţi copilul departe de animal până trece pericolul.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație